ICCJ. Decizia nr. 325/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.325/2011
Dosar nr. 8376/1/2/2009
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8376.1/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.D.C.N.C.D., anularea Hotărârii nr. 738/2008 emisă de pârât, comunicată la data de 27 august 2009.
Prin Hotărârea a cărei anulare se solicită, C.D.C.N.C.D. a reţinut că petentul face referire la fapte petrecute în cursul anului 2005.
De asemenea, C.D. a apreciat că potrivit art. 20 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, neexercitarea dreptului de petiţionare în termenul de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care ar putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei conduce la respingerea petiţiei ca tardiv introdusă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că se consideră discriminat pe motive, prin refuzul B. SA, sucursala Dâmboviţa de a-i permite acestuia desfăşurarea activităţii la unitatea menţionată.
A mai arătat reclamantul că este lider de sindicat şi că solicită de aproape 3 ani să i se permită continuarea activităţii.
S-a susţinut, de asemenea, că prin Actul adiţional nr. 508/1291/2005, nesemnat de reclamant, i s-a modificat angajatorul, respectiv din B. SA, sucursala Dâmboviţa în B. SA Bucureşti.
A mai arătat reclamantul că B. SA, sucursala Dâmboviţa avea obligaţia să îi permită desfăşurarea muncii, fapt ce nu s-a întâmplat din cauză că este lider de sindicat.
În ceea ce priveşte soluţionarea pe excepţie, reclamantul a apreciat-o greşită pe motiv că plângerea sa priveşte fapte din 2005 care continuă până în prezent.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că faptele sesizate reprezintă acte de discriminare în sensul dispoziţiilor OG nr. 137/2000, depunând la dosar copii ale unor sentinţe judecătoreşti în diferitele litigii cu unitatea angajatoare.
Prin sentinţa nr. 1388 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.G., a anulat Hotărârea nr. 738/2008 a C.N.C.D. şi a obligat pârâtul să soluţioneze, pe fond, petiţia nr. 9874 din 22 iulie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, în raport de actele depuse la dosarul cauzei a apreciat că soluţia administrativă dispusă este nelegală şi netemeinică, în considerarea următoarelor argumente.
În cauză, instanţa a apreciat că în raport de faptele de discriminare reclamate şi de caracterul lor continuat din 2005 şi până la data sesizării instanţei de judecată - 22 iulie 2008 şi ulterior în cursul anului 2008, nu erau îndeplinite condiţiile prescrierii dreptului de sesizare la autoritatea pârâtă competentă conform art. 20 din OG nr. 137/2000.
Instanţa nu a putut reţine pasivitatea reclamantului şi sancţionarea sa pe soluţia administrativă dispusă, a respingerii cererii ca tardiv formulată, în condiţiile în care pretinsele fapte de discriminare salarială erau din anul 2005, aveau un caracter continuu şi faţă de care nu s-a împlinit termenul de prescripţie de un an de la data sesizării.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, C.N.C.D., invocând în drept prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., recurentul aducând ca principală critică faptul că pe toată durata procesului C.N.C.D. nu a luat cunoştinţă de contestaţia reclamantului, astfel că a fost în imposibilitate de a-şi pregăti apărarea.
Recursul este fondat.
Analizând susţinerile recurentului, prin prisma actelor dosarului şi a normelor procedurale aplicabile în speţă, inclusiv prin perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. şi, făcând aplicarea prevederilor ar. 306 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul încadrării motivelor dezvoltate prin cererea de recurs, Înalta Curte a constatat incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în considerarea argumentelor în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) coroborate cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se pronunţă casarea acesteia.
Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ,. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, se poate susţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În cauza de faţă, prin cererea depusă la data de 21 decembrie 2009, pârâtul - recurent C.N.C.D. solicita instanţei de judecată comunicarea unei copii de pe acţiunea formulată de reclamantul T.G., precizându-se că la data de 15 decembrie 2009, a primit doar citaţia neînsoţită de o copie a acţiunii.
La termenul de judecată din data de 02 februarie 2010, Preşedintele completului de judecată, Doamna Judecător P.B.L., constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 C. proc. civ., faţă de faptul că Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 a cărei anulare se solicită a fost pronunţată de o rudă de gradul IV, membru în Colegiul Director al C.N.C.D. al, a formulat cerere de abţinere.
Astfel, cererea de abţinere formulată în prezenta cauză de către Preşedintele Completului nr. 12 a fost soluţionată de către Completul nr. 13, care la data de 18 martie 2010 a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 a C.N.C.D.
Aşa cum se poate observa din expunerea anterioară, împrejurarea că pârâtul (în prezent recurentul C.N.C.D.) a fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant şi de a-şi formula apărare încalcă principiul contradictorialităţii şi este de natură să provoace acestuia o vătămare, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, exerciţiul rolului activ, implică, în mod evident, respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, inclusiv a dreptului la apărare, precum şi a celorlalte principii care guvernează procesul civil.
Or, exigenţa fundamentală a contradictorialităţii, ca element inerent dreptului la un proces echitabil, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj în comparaţie cu adversarul său.
Judecarea pricinii s-a făcut fără a da pârâtului posibilitatea să-şi pregătească apărarea, aducându-se astfel o gravă atingere principiilor care guvernează procesul civil şi anume acela al dreptului la apărare şi al contradictorialităţii.
Vătămarea autorităţii pârâte este evidentă şi nu poate fi reparată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va putea astfel a evalua temeinicia acţiunii formulate şi din perspectiva apărărilor pârâtului, desigur prin raportarea la normele legale incidente în materie.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.C.D. – C.D. împotriva sentinţei nr. 188 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 348/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
