ICCJ. Decizia nr. 2645/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2645/2011
Dosar nr. 128/54/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.P. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.P.M. şi A.R.P.M. Craiova, anularea Deciziei nr. 176 din 16 noiembrie 2010 emisă de A.R.P.M., anularea deciziei de numire a d-nei C.P. în funcţia de şef serviciu, buget finanţe administrativ din structura organizatorică a A.R.P.M. Craiova şi obligarea acestei pârâte la emiterea unei decizii privind numirea reclamantului în funcţia de şef serviciu, buget finanţe administrativ, demers în realizarea căruia A.N.P.M. va fi obligată să emită avizul.
Prin cererea completatoare, reclamantul a solicitat şi suspendarea organizării concursului, organizat de către A.N.F.P. începând cu data de 02 martie 2011, în vederea ocupării funcţiei publice de şef serviciu buget finanţe din cadrul A.RP.M. Craiova.
2. Hotărârea instanţei de fond asupra cererii de suspendare a organizării concursului.
Curtea de Apel Craiova, secţia-de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 25 februarie 2011, a respins cererea de suspendare a organizării concursului.
3. Motivele de fapt şi de drept ale hotărârii instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."
Analizând textul legal ce reglementează instituţia suspendării executării actului administrativ, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile legale sunt univoce în a stabili că instanţa de contencios administrativ competentă are posibilitatea să dispună exclusiv suspendarea executării actului administrativ, suspendarea fiind privită ca operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, reprezentând o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (execuţio ex officio) a actului administrativ .
Necesitatea ca obiectul suspendării executării să fie un act administrativ, a constatat Curtea, rezultă şi din cele două condiţii cumulative ce trebuie îndeplinite, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Pornind de la definiţia cazului bine justificat reglementată de art. 2 lit. (t) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta exista în ipoteza unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, suspendarea este strâns legată de o verificare sumară a legalităţii actului administrativ, act care, în cauza de faţă, nu a fost indicat.
În acest context, Curtea a reţinut că petitul formulat de reclamant, respectiv suspendarea organizării concursului, în lipsa indicării unui act administrativ, în temeiul căruia a fost dispusă organizarea acestui concurs, care să implice o cercetare a aparenţei de legalitate a acestuia, este inadmisibilă. Această concluzie rezultă şi din faptul că suspendarea executării este o măsură de protecţie provizorie ce poate fi luată împotriva actelor administrative abuzive, act care în speţa de faţă, nu există.
În ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, instanţa a apreciat că reclamantul a făcut dovada parcurgerii acesteia, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunând la dosar cererile adresate A.N.F.P. şi M.M.P., motiv pentru care a respins această excepţie.
Asupra interesului reclamantului în promovarea cererii, instanţa a constatat că acesta există, este născut şi actual, fiind justificat de faptul că reclamantul, prin cererea cu care a investit instanţa de contencios administrativ, tinde să ocupe funcţia scoasă la concurs.
4. Recursul formulat de reclamantul T.P. împotriva Încheierii din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
4.1. În situaţia unei informităţi a cererii adresate instanţei, aceasta avea obligaţia procedurală de a pune în vedere apărătorului să precizeze acţiunea, în sensul indicării actului administrativ a cărui executare înţelege să solicite a fi suspendată.
În situaţia neîndeplinirii obligaţiei legale, sancţiunea dispusă urma a fi suspendarea soluţionării cererii în considerarea prevederilor art. 1551 C. proc. civ., iar în condiţiile în care demersul ar fi fost apreciat ca inadmisibil, să pună în discuţie o eventuală excepţie de inadmisibilitate.
4.2. Dezlegarea dată cererii prin limitarea admisibilităţii demersului la actul administrativ, este greşită.
În cauză nu există un act administrativ care să reţină măsura scoaterii la concurs, Ordinul A.N.F.P. reţinând doar aprobarea condiţiilor de scoatere la concurs.
Prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, fac obiectul controlului în baza legii contenciosului administrativ, nu doar actele administrative, dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) şi (2) nu trebuie să fie analizate în mod formal şi limitativ, deoarece acelaşi regim juridic îl au şi operaţiunile administrative, respectiv refuzul efectuării anumitor operaţiuni administrative ce vatămă un interes legitim.
În speţă, recurentul a făcut dovada că anterior scoaterii la concurs a solicitat autorităţii organizatoare şi celei ierarhic superioare ca postul vizat să nu facă obiectul unei asemenea operaţiuni.
4.3. Prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ sunt îndeplinite.
Paguba iminentă rezultă din ipoteza scoaterii la concurs a unui post ce ar trebui să revină recurentului.
Cerinţa cazului bine justificat este dovedită prin faptul că postul este similar celui deţinut în cadrul agenţiei desfiinţate, raportat la criteriile de numire prevăzute de art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, postul nu face obiectul scoaterii la concurs, iar organizarea concursului, pe fondul contestării deciziilor ce aveau să conducă la vacantarea sa este un abuz al autorităţii.
5. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.P.M.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru neîndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
6. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.F.P.
Prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat.
6.1. Instanţa de fond a solicitat reprezentantului reclamantului să precizeze actul administrativ ce se impune a fi suspendat, iar acesta a arătat că nu există nici un act administrativ în temeiul căruia se organizează concursul, motiv pentru care s-a insistat în soluţionarea capătului de cerere aşa cum a fost formulat.
6.2. Dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată sunt de strictă interpretare şi permit numai suspendarea actului administrativ nu şi a refuzului de soluţionare a cererii sau a operaţiunii administrative.
6.2. Condiţiile cumulative referitoare la existenţa cazului bine justifica şi a pagubei iminente sunt neîndeplinite în speţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze recursul declarat.
1. Recursul este nefondat
1.1. Criticile ce vizează aspectele procedurale nu pot fi reţinute
Instanţa de fond a pus în vedere apărătorului reclamantului să precizeze actul administrativ a cărui suspendare a executării o solicită.
Apărătorul părţii a arătat că nu există un asemenea act administrativ şi că insistă în soluţionarea cererii aşa cum a fost formulată, astfel încât în mod corect s-a procedat la judecarea cererii de suspendare.
1.2. Interpretarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 sus-menţionate în sensul că este posibilă numai suspendarea executării unui act administrativ nu este formalistă.
Însuşi textul legal limitează cazurile de suspendare a executării la existenţa unui act administrativ.
Dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza finală se referă la soluţionarea acţiunii de anulare a actelor administrative tipice şi actelor administrative asimilate.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul în art. 14 şi art. 15 este firească şi logică, deoarece este imposibil a se dispune suspendarea refuzului autorităţii.
În ceea ce priveşte operaţiunea administrativă, legea permit numai atacarea în instanţă a refuzului de efectuare a operaţiunii şi nu a anulării actului de îndeplinire a acesteia, pentru a se putea cere în instanţă, suspendarea executării conform art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.3. Rezultă că soluţia la care s-a oprit instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
1.4. Faţă de soluţia adoptată în recurs este inutilă analizarea motivelor de recurs şi a apărărilor referitoare la îndeplinirea/ neîndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.P. împotriva Încheierii din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2778/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
