ICCJ. Decizia nr. 2625/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2625/2011
Dosar nr. 755/59/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 314 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C. Moşniţa Nouă, în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. Timişoara şi A.N.A.F. Bucureşti, prin care s-a solicitat anularea şi suspendarea Raportului de inspecţie fiscală nr. 1199 din 11 februarie 2009 şi a Deciziei de Impunere cu nr. 92 din 12 februarie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din cadrul A.F.P. Timişoara, respectiv T.V.A.-ul colectat suplimentar în sumă de 1.008.914 lei şi majorările de întârziere în valoare de 564 665 lei, precum şi a Deciziei A.N.A.F. nr. 291 din 14 august 2009.
A respins, totodată, excepţia prematurităţii introducerii acţiunii invocată de A.F.P. Timişoara şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.F.P. Timişoara.
2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
2.1. În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii dată de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX - Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie invocată de pârâta A.F.P. Timiş, instanţa a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost transmisă de către D.G.F.P. Timiş - Biroul de soluţionare contestaţii spre competentă soluţionare la M.F.P. – D.G.S.C. Bucureşti, prin adresa nr. 9653123 martie 2009, cu confirmarea de primire prin poştă la data de 26 martie 2009. Contestaţia a fost soluţionată prin Decizia nr. 291 din 14 august 2009 emisă de M.F.P Bucureşti.
Pe de altă parte, a reţinut Curtea, art. 21 din Constituţia României prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicţiile speciale administrative fiind facultative şi gratuite, iar art. 6 din C.E.D.O.L.F., ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil cauza sa, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
2.2. Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.F.P. Timişoara, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 291 din 14 august 2009, instanţa a respins-o ca fiind neîntemeiată, întrucât Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de Inspecţia fiscala nr. 92 din 12 februarie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 10 februarie 2009 sunt acte emise de pârâta A.F.P. Timişoara - A.I.F., astfel că această instituţie are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul celor două acte primare contestate de către reclamantă.
Faptul că pârâta A.F.P. Timişoara nu este şi emitentul Deciziei nr. 291 din 14 august 2009, act emis de pârâtul A.N.A.F. Bucureşti, nu înseamnă că acesta nu poate sta în judecată alături de acest pârât, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.3. În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că, urmare a inspecţiei fiscale efectuată de organele de inspecţie fiscală ale D.F.P. Timiş la P.C. Moşniţa Noua, la solicitarea Curţii de Conturi – C.C.J. Timiş, s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscala din data de 10 februarie 2009, prin care s-au constatat neregularităţi privind determinarea si virarea TVA pentru operaţiunile de concesionări terenuri, vânzări de terenuri construibile si terenuri cu construcţii.
În baza Raportului de inspecţie fiscala din data de 10 februarie 2009, a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscala nr. 92 din 12 februarie 2009 emisă de A.F.P. Timişoara - A.I.F., prin care au fost stabilite de către organul fiscal teritorial A.F.P. Timişoara obligaţii fiscale suplimentare in suma totala de 1.573.579 lei, reprezentând TVA colectat suplimentar (1.008.914 lei) si majorări de întârziere aferente TVA (564.665 lei).
Împotriva constatărilor organelor fiscale privind stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare, dispuse prin Decizia de impunere nr. 92 din 12 februarie 2009, emisă de A.F.P. Timişoara, contestatoarea P.C. Moşniţa Nouă a exercitat calea de atac prevăzuta de OG nr. 92/2003, respectiv a formulat contestaţie înregistrată la organul emitent A.F.P. Timişoara prin care a solicitat anularea actului administrativ fiscal pentru suma de 1.573.579 lei, reprezentând TVA si accesoriile aferente.
Aceasta contestaţie a fost soluţionata de organele fiscale prin Decizia nr. 291 din 14 august 2009, emisă de A.N.A.F. Bucureşti, potrivit normelor de competenţa materială cuprinse în art. 209 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Cod procedura civilă fiscală, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată pentru suma de 1.569.213 lei reprezentând diferenţe de TVA în suma de 1.008.914 lei şi accesorii aferente TVA în suma de 560.299 lei, şi respingerii contestaţiei ca nemotivată pentru suma de 4.366 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA în suma de 6.249 lei reprezentând avansuri încasate şi necontestate.
Curtea a reţinut că nu poate fi primit de către instanţă argumentul reclamantei P.C. Mosniţa Nouă, potrivit căruia nu a efectuat încasări cu TVA şi nu a depus deconturi de TVA, deoarece nu avea acest drept nefiind persoana impozabilă, întrucât, aşa cum rezultă din toate faptele si actele prezentate şi aflate la dosarul cauzei, reclamanta a desfăşurat activităţi economice din care a realizat venituri peste plafonul legal de scutire privind TVA, pentru care avea obligaţia de a se înregistra ca plătitoare de taxa pe valoarea adăugată.
Mai mult, reclamanta a primit si înregistrat în evidenta sa factura nr. 18102110 din 30 octombrie 2006, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5410 din 06 decembrie 2006 încheiat cu SC C.I.G. SRL Timişoara, în suma totala de 885.360 lei, din care taxa pe valoarea adăugata în suma de 141.360 lei, comportându-se ca o persoană impozabilă din punct de vedere al acestei taxe, deşi nu a solicitat înregistrarea ca persoană plătitoare de TVA, nu a ţinut evidenţa contabila a taxei pe valoarea adăugata, nu a întocmit şi depus deconturi de taxa pe valoarea adăugata şi nu a virat la bugetul statului obligaţia fiscala rezultată reprezentând taxa pe valoarea adăugată, motiv pentru careorganele de inspecţie fiscala au procedat legal, la stabilirea cuantumului acesteia după data la care a depăşit plafonul legal de scutire.
A reţinut Curtea că prin vânzările succesive de terenuri şi obţinerea de venituri periodice din aceste vânzări, reclamanta a efectuat fapte de comerţ, şi avea obligaţia, conform art. 152 pct. 3 din Legea nr. 571/2003 modificată, ca începând cu data de 29 mai 2006, data încheierii primului contract de vânzare cumpărare, în valoare de 1.050.000 lei, să solicite înregistrarea ca plătitoare de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, întrucât a depăşit plafonul de scutire de 200.000 lei, conform art. 152 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Potrivit prevederilor pct. 3 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI, art. 127 Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2004, „în situaţia în care instituţiile publice desfăşoară activităţi de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (5) şi (6) Cod Fiscal, persoana impozabilă poate fi considerată instituţia publică în ansamblul său, în funcţie de natura activităţii desfăşurate sau numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţii".
Astfel, a apreciat prima instanţă, în situaţia în care instituţia publică desfăşoară şi activităţi economice aşa cum sunt definite la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, pentru astfel de activităţi, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, aceasta este considerată ca persoană impozabilă în ansamblu său numai pentru partea din structura ei organizatorică prin care desfăşoară activităţile respective.
În speţă, Curtea a constatat că, reclamanta, deşi face parte din structura funcţională a administraţiei publice locale, prin vânzările efectuate s-a comportat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată ca o persoană impozabilă întrucât a realizat venituri dintr-o activitate economică cu caracter de continuitate, constând în vânzarea de terenuri construibile şi obţinând o cifră de afaceri peste plafonul de scutire, care începând cu 01 ianuarie 2007 şi până în prezent este de 35.000 euro, potrivit art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal modificat şi completat.
Potrivit acestor prevederi legale, persoanele impozabile care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire de 200.000 lei începând cu anul 2006 şi 35.000 euro începând cu 01 ianuarie 2007, au obligaţia legală să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA în regim normal în termen de 10 zile de la data depăşirii cifrei de afaceri realizată.
3. Recursul formulat de reclamanta C. Moşniţa Nouă împotriva Sentinţei nr. 314 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra motivului de nulitate a actelor administrativ fiscale, cu privire la lipsa calităţii de subiect al raportului juridic fiscal a P. Moşniţa Nouă.
Primăria este inexistentă din punctul de vedere al raportului juridic fiscal, în speţă C. Moşniţa Nouă, ca unitate administrativ-teritorială este persoana juridică de drept public.
Sunt incidente dispoziţiile art. 46 C. proCod Fiscal, privind nulitatea actului administrativ-fiscal datorită lipsei unuia dintre elementele actului, denumirea contribuabilului.
3.2. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Instanţa de fond nu a motivat înlăturarea aspectelor referitoare la lipsa calităţii de persoană impozabilă sub aspectul obligaţiei de plată a TVA, privind neîndeplinirea celor 4 condiţii prevăzut de art. 126 alin. (1) coroborate cu art. 127 alin. (2) şi (4) Cod Fiscal, excepţia neîncadrării ca persoană impozabilă a instituţiilor publice este condiţionată de inexistenţa unor distorsiuni concurenţiale.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.F.P. Timişoara.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, faţă de dispoziţiile art. 126 alin. (1) lit. a), b), c), d), art. 127 alin. (1), (2), (4), (5), (6) Cod Fiscal, art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată.
II. Considerentele Înaltei Curţi ca instanţă competentă să soluţioneze recursul.
1. Recursul este nefondat.
1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la inexistenţa calităţii de subiect al raportului juridic fiscal al P. Moşniţa Nouă.
Se constată netemeinicia criticii în raport de împrejurarea că actul administrativ-fiscal atacat, respectiv Decizia de impunere nr. 92 din 12 februarie 2009 este emis pe numele C. Moşniţa Nouă.
Împrejurarea că în Raportul de inspecţie fiscală se face referire la P. Comunei Moşniţa Nouă nu are relevanţă, având în vedere că inspecţia s-a efectuat la sediul primăriei.
1.2. Critica referitoare la inexistenţa motivelor de fapt şi de drept care au fondat convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, este nefondată.
Instanţa de fond şi-a motivat pe larg opţiunea, a arătat că apărările reclamantei nu pot fi primite, deoarece din actele dosarului rezultă că aceasta a desfăşurat activităţi economice din care a realizat venituri peste plafonul legal de scutire pentru TVA şi avea obligaţia să se înregistreze ca plătitoare de TVA.
Mai mult, reclamanta a şi înregistrat în evidenţa sa factura nr. 18102110 din 30 octombrie 2006, cu suma de 885.360 lei din care TVA în sumă de 141.360 lei de unde rezultă că s-a comportat ca o persoană impozabilă din punct de vedere al acestei taxe.
Instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 127 Cod Fiscal
Soluţia instanţei de fond este corectă în conformitate cu dispoziţiile art. 126 şi 127 Cod Fiscal
Astfel, recurenta-reclamantă, în perioada 2006 – 2008 a vândut terenuri din domeniul privat al comunei către persoane fizice şi juridice, vânzările înscriindu-se în sfera de aplicare a TVA şi având caracter de continuitate, conform art. 126 şi art. 127 alin. (2) Cod Fiscal
În mod temeinic şi legal au fost interpretate şi dispoziţiile art. 127 alin. (4) Cod Fiscal, deoarece recurenta a desfăşurat activităţi economice cu caracter de continuitate şi a depăşit plafonul de scutire de TVA de 200.000 lei, de unde rezultă că activitatea ar putea produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţia publică ar fi tratată ca persoană neimpozabilă.
2. Faţă de acestea, în drept, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C. Moşniţa Nouă, judeţul Timiş împotriva Sentinţei civile nr. 314 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2615/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2629/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
