ICCJ. Decizia nr. 2615/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2615/2011
Dosar nr. 7633/2/2008
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 noiembrie 2008, reclamanta SC W.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P.R., anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 328484 din 30 septembrie 2008, emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-a respins cererea de revocare a actului administrativ unilateral nr. 328128 din 21 august 2008, anularea actului administrativ prin care Autoritatea a respins în parte Sesizarea nr. 86571 din 08 iulie 2008 formulată de SC W.S. astfel cum a fost formulată şi ulterior precizată prin cererea înregistrată sub nr. 327998 din 08 august 2008, în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea contravenţiilor reglementate de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, obligarea pârâtei să emită o decizie de constatare şi sancţionare a săvârşirii de către persoanele vizate de Sesizare a contravenţiilor reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991, respectiv:
a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;
b) divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi intr-un mod contrar uzanţelor comerciale.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este persoană juridică de naţionalitate română, înregistrată în anul 1994, având ca obiect principal de activitate editarea de produse software, precum şi o serie de obiecte secundare, circumscrise activităţii de consultanţă şi servicii in tehnologia informaţiei, realizarea soft-ului la comandă, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe etc.
La începutul anului 2007, în vederea satisfacerii cerinţelor in continuă expansiune de pe piaţa românească, W. a lansat un nou departament care şi-a concentrat activitatea asupra companiilor mari şi de tip enterprise, şi anume Departamentul E., acesta oferind o gamă variată de aplicaţii şi servicii la cel mai ridicat nivel.
F. este persoană juridică de naţionalitate română, înregistrată în anul 2007, având ca asociat şi administrator unic pe O.B. şi ca C.E.O. (Director executiv) pe H.D.F. are ca obiect principal de activitate consultanţă şi furnizare de produse sofware, precum şi o serie de obiecte secundare, printre care prelucrarea informatică a datelor, activităţi legate de bazele de date, alte activităţi legate de informatică.
A arătat reclamanta că, în anul 2006, H.D. a început activitatea la W. în calitate de responsabil S.A.B.D.
După constituirea Departamentului E. în cadrul Societăţii, H.D. a fost desemnat la conducerea departamentului nou constituit, ulterior alăturându-i-se în cadrul acestui departament A.R. şi E.S., în calitate de A.M. şi I.B., în calitate de programator.
Prin natura şi atribuţiile activităţii desfăşurate, H.D. a avut acces la o serie de informaţii strict confidenţiale, privind afacerile şi clienţii W., metodele de fabricaţie şi procedeele de fabricaţie, licenţele şi know-how-ul, preţurile de cost ale produselor şi secretele legate de comercializare, procedurile de prelucrare a datelor şi tehnicile de programare, planurile de afaceri, strategiile comerciale, precum şi orice alte asemenea informaţii.
La sfârşitul lunii mai 2008 societatea a solicitat lui H.D. să părăsească W., raportul de colaborare cu acesta încetând odată cu plecarea sa din cadrul Societăţii. începând cu acel moment, H.D. se prezintă ca C.E.O. (Director executiv) al F.
De asemenea, şi persoanele fizice, O.B., A.R., I.B. şi E.S., prin natura activităţii lor şi, cu deosebire H.D., care s-a aflat la conducerea Departamentului E., au avut acces direct la o serie de date şi informaţii confidenţiale privind afacerile şi clienţii W., informaţii de natură vitală pentru activitatea Societăţii şi a căror dezvăluire este de natură să prejudicieze în mod grav W.
Cu privire la săvârşirea unor fapte de concurenţă neloială calificate de Legea nr. 11/1991 ca fiind contravenţii, reclamanta a susţinut că încă din perioada în care îşi desfăşurau activitatea în cadrul W., aceste persoane au acţionat de conivenţă în scopul punerii bazelor şi dezvoltării F. prin activităţi constând, în principal, în:
- deturnarea clientelei W. către F.,
- direcţionarea proiectelor solicitate de clienţii W. către F., via O.B.,
- direcţionarea către clienţii W. a unor programatori din cadrul F.,
- prezentarea F. ca şi subcontractor al W.,
- contacte cu furnizori W. în scopul cooptării ca furnizori ai F., precum şi alte asemenea fapte.
Reclamanta a mai susţinut că O.B. a început dezvoltarea propriei companii prin oferirea sistemului de soluţii integrate sub brandul A. către clienţii W., acţionând în sensul deturnării clientelei W. către F. şi al direcţionării proiectelor solicitate de clienţii W. către F., precum şi al cooptării unor furnizori ai W., cu ajutorul celorlalte persoane fizice şi al lui H.D.
Constituirea F. a fost rezultatul unei acţiuni concertate, premeditate, iniţiate de persoanele fizice menţionate mai sus, încă din timpul desfăşurării activităţii în W. şi continuate după părăsirea W., în principal prin folosirea informaţiilor confidenţiale la care avuseseră acces, activităţi de atragere a clienţilor şi furnizorilor W., direcţionate către clienţii W. a unor angajaţi din cadrul F., acţiuni de cooptare a personalului angajat în cadrul W., prin prezentarea F. ca şi subcontractor al W.
A arătat reclamanta că, la data de 08 iulie 2008, a depus la pârâtă sesizarea prin care a solicitat autorităţii sancţionarea următoarelor persoane fizice: H.D., O.B., A.R., I.B. şi E.S., precum şi a societăţii F..
Prin actul administrativ, Autoritatea a apreciat că documentele depuse de Societate „nu se pot constitui în acte valide care să susţină afirmaţiile din sesizare şi să probeze în mod pertinent săvârşirea faptelor de concurenţă neloială reclamate", respingând practic în parte Sesizarea W. în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991.
În ceea ce priveşte celelalte contravenţii sesizate, Autoritatea a precizat că se are în vedere extinderea cercetărilor la pârâţi, precum şi la clienţi terţe persoane, în vederea stabilirii şi clarificării aspectelor semnalate şi adoptării unei soluţii pertinente pentru rezolvarea speţei sesizate. Prin urmare, sub aspectul art. 4 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea nr. 11/1991, autoritatea urma să continue investigaţia declanşată, iar, ulterior, să adopte o decizie.
Având în vedere însă, că prin Actul administrativ Autoritatea a respins în parte Sesizarea W. reclamanta a solicitat revocarea în parte a acestui act şi emiterea unei decizii prin care să se dispună tragerea la răspundere a persoanelor vizate de Sesizare, sub aspectul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La data de 02 octombrie 2008, prin Decizie, pârâta a comunicat reclamantei faptul că menţine ca fiind „temeinică şi legală soluţia adoptată şi comunicată cu adresa nr. 328128 din 21 august 2008, precizând că M.E.F. – D.G.A.S.P.N.P.R. a analizat sesizarea în concordanţă cu prevederile legislaţiei în domeniu, iar răspunsul transmis este întocmit cu obiectivitate şi cu respectarea principiului legalităţii în luarea deciziilor".
Reclamanta a mai arătat că autoritatea nu motivează respingerea cererii de revocare a actului administrativ unilateral nr. 3281281 din 21 august 2008 formulată de W., prin Decizia atacată aceasta limitându-se la a menţine drept „temeinică şi legală" soluţia adoptată prin actul administrativ deşi, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.
A considerat reclamanta că în mod neîntemeiat, s-a respins Sesizarea Societăţii în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea contravenţiei reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, precum şi cererea de revocare a actului administrativ emis în acest sens.
Astfel, s-a realizat o analiză superficială a documentelor ce au fost prezentate de Societate, precum şi o interpretare eronată a textului legal ce reglementează contravenţia sus menţionată.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 851 din 16 februarie 2011 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC W.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P. şi a anulat Decizia nr. 327615 din 16 aprilie 2009 emisă de pârât.
A obligat pârâta să dispună continuarea cercetărilor în legătură cu sesizarea formulată de reclamantă sub nr. 86571 din 8 iulie 2008 şi precizată ulterior.
A respins capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu obligarea pârâtei la 5000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Prin Decizia nr. 321828 din 21 august 2008, pârâta D.G.A.S.P.N.P.R. din cadrul M.E.F. a comunicat reclamantei SC W.S. SRL că faptele sesizate de către aceasta cu privire la încălcarea de către unul dintre foştii săi angajaţi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, nu au fost probate în mod pertinent pentru a se putea constata şi sancţiona o asemenea faptă ilicită.
S-a arătat în cuprinsul adresei menţionate că, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 22 şi 23 C. muncii, nu se poate reţine încălcarea de către foştii angajaţi ai reclamantei a unei clauze de neconcurenţă, întrucât contractul individual de muncă depus de reclamantă nu respectă cerinţele impuse de dispoziţiile Codului muncii referitoare la clauza de neconcurentă.
În ceea ce priveşte încălcarea de către aceşti foşti salariaţi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) autoritatea pârâtă a considerat ca insuficient simplul fapt de a considera confidenţiale informaţiile şi documentele utilizate în activitatea reclamantei pentru a reprezenta secret comercial şi implicit pentru a se putea constata încălcarea acestuia, astfel încât nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991.
Curtea a reţinut că în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 2903 din 21 august 2000 reclamanta a avut raporturi de muncă cu numitul O.B., până la data de 9 august 2008, când acesta a încetat ca urmare a demisiei angajatului.
Numita A.R. a fost angajată în cadrul W. în baza contractului individual de muncă nr. 172 din 15 mai 2006, la data de 28 mai 2008 acesta prezentându-şi demisia din funcţia ocupată.
Numitul I.B. a fost parte a contractului de muncă nr. 2870/2006 încheiat cu societatea reclamantă până la 15 aprilie 2008, dată la care şi-a prezentat demisia din funcţia ocupată.
La data de 15 martie 2007 între societatea reclamantă şi numitul E.S. a fost încheiat contractul individual de muncă 1119, ulterior acesta prezentându-şi demisia din funcţia ocupata.
Astfel, a constatat prima instanţă, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că numitul H.D. şi-a început activitatea la W. în anul 2006, iar după constituirea Departamentului E. a fost desemnat la conducerea acestui departament, alături de pârâţii A.R., E.S. şi I.B., până la sfârşitul lunii mai 2008, când acesta a părăsit W.
Curtea a apreciat că, prin natura şi atribuţiile activităţii desfăşurate, aceste persoane aveau acces la o serie de informaţii strict confidenţiale, referitoare la afacerile de ansamblu ale SC W., fiind remunerate în consecinţă pentru activitatea desfăşurată şi caracterul strategic al acesteia.
După părăsirea de către numitul H.D. a societăţii, a fost constituită SC F.S. SRL, având ca obiect principal de activitate unul similar cu cel al societăţii reclamante, respectiv consultanţă şi furnizare de produse software, iar ca administrator pe numitul O.B., numit în această funcţie la 10 decembrie 2007. Totodată, această societate a preluat într-o mare măsură activitatea pe care SC W.S. SRL o presta în folosul unor clienţi prin intermediul angajaţilor împotriva cărora societatea reclamantă a înţeles să se îndrepte.
Curtea a constatat că în raport cu aceste aspecte şi în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991, autoritatea publică pârâtă nu a analizat situaţia de fapt supusă cenzurii sale prin prisma atribuţiilor oferite de textele de lege anterior menţionate în sensul că a stabilit că nu se poate reţine săvârşirea acestor contravenţii în mod exclusiv prin raportare la conţinutul clauzei de neconcurenţă prevăzut de dispoziţiile Codului muncii.
A reţinut prima instanţă că pârâta nu a avut în vedere şi nu a analizat ansamblul material probator propus de reclamantă, în condiţiile în care îi revenea competenţa de a analiza daca clientela SC W. a fost deturnată de către foştii săi salariaţi, prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiilor deţinute anterior de către aceştia în cadrul societăţii reclamante.
Existenta sau inexistenta unei clauze de neconcurentă sau a unei obligaţii de fidelitate în cadrul contractului individual de muncă, reprezintă în opinia Curţii un aspect care ţine de raporturile contractuale dintre părţi, de un eventual cuantum al prejudiciului ce poate fi stabilit ca urmare a constatării încălcării dispoziţiilor contractuale, fără legătură imediată cu stabilirea unei situaţii de fapt pe baza probatoriului administrat necesar pentru constatarea săvârşirii contravenţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 11/1991.
A mai reţinut Curtea că, la emiterea deciziei contestate, autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, impunându-se reanalizarea acestuia inclusiv prin raportare la celelalte probe ulterioare pronunţării deciziei contestate, pe de o parte pentru o justă soluţionare a cauzei, pe de altă parte, în considerarea chiar a celor reţinute în cuprinsul actului administrativ contestat, respectiv concluziile acestuia referitoare la extinderea cercetărilor la pârâţi, precum şi la clienţi, terţe persoane.
Astfel, a reţinut prima instanţă, urmează ca la emiterea deciziei, pârâta să aibă în vedere Sentinţa arbitrală nr. 166 din 8 iulie 2009 şi documentele ulterioare obţinute de către reclamantă.
În considerarea aspectelor de fapt şi de drept reţinute, neputându-se substitui autorităţii cu competenţe în cauză, în ceea ce priveşte emiterea unui act administrativ de constatare şi sancţionare a contravenţiei, curtea a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 327615 din 16 aprilie 2009 emisă de pârât, a obligat pârâta să dispună continuarea cercetărilor în legătură cu sesizarea formulată de reclamantă sub nr. 86571 din 8 iulie 2008 şi precizată ulterior şi a respins capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
3. Recursul formulat de pârâtul M.F.P. împotriva Sentinţei civile nr. 851 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond, dispunând anularea Deciziei nr. 327615 din 16 aprilie 2009 s-a pronunţat cu privire la un act administrativ care nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
3.2. Reclamanta a depus în faţa instanţei de fond înscrisuri noi, care nu au fost prezentate la momentul formulării sesizării.
Din acest motiv, aspectele reţinute de instanţa de fond prin care critica pârâta întrucât „nu a avut în vedere şi nu a analizat ansamblul material probator propus de reclamantă" şi respectiv „la emiterea deciziei contestate autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză" sunt lipsite de relevanţă, deoarece autoritatea emitentă a actelor administrative contestate nu a avut cunoştinţă de existenţa acestor înscrisuri până la momentul emiterii deciziilor.
3.3. Independent de existenţa înscrisurilor la momentul emiterii deciziilor, nu este justificat aspectul reţinut de instanţa de fond, potrivit căruia „existenţa sau inexistenţa unei clauze de neconcurenţă sau a unei obligaţii de fidelitate în cadrul contractului individual de muncă, reprezintă un aspect care ţine de raporturile contractuale dintre părţi, de un eventual cuantum al prejudiciului ce poate fi stabilit ca urmare a constatării încălcării dispoziţiilor contractuale".
Prin propoziţiile redate anterior, instanţa de fond stabileşte că pârâta trebuia să nu aplice legea, din moment ce face referire la posibilitatea de a se prezuma existenţa unei clauze de neconcurenţă, în afara condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a menţionării exprese a unei astfel de clauze în contractul de muncă.
3.4. Instanţa de fond a refuzat să analizeze şi să verifice legalitate actului administrativ contestat de reclamantă în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei.
Instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, modificată şi completată, potrivit cărora „oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte", condiţia esenţială stipulată de lege pentru existenţa acestei contravenţii este ca autorul acesteia să aibă calitatea de angajat exclusiv în cadrul societăţii reclamante, să îşi asume o clauză de neconcurenţă în termenii şi condiţiile de validitate prevăzuţi de Legea nr. 53/2003, Codul muncii.
3.5. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, trebuie avută în vedere definiţia dată de lege secretului comercial, iar clasificarea informaţiilor să fie făcută în cadrul firmei prin marcarea documentelor care le conţin în funcţie de importanţa acestora, astfel că informaţiile invocate de reclamantă nu pot reprezenta secrete comercială.
3.6. Instanţa de fond a ignorat dispoziţiile legale incidente în cauză şi a apreciat în mod greşit că pârâtei îi revenea competenţa de a analiza dacă clientela SC W. a fost deturnată de către foştii săi salariaţi prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiilor deţinute anterior de către aceştia în cadrul societăţii reclamante.
4. Apărările formulate de intimata-reclamantă SC W.S. SRL
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.
4.1. Referirea în cuprinsul dispozitivului la o altă decizie nu exprimă altceva decât o simplă şi evidentă eroare materială, respectiv menţionarea eronată a unor cifre.
4.2. Recurentul a interpretat greşit noţiunea de salariat exclusiv, prin raportare numai la dispoziţiile ce reglementează clauza de neconcurenţă ce poate fi inserată într-un contract individual de muncă şi ignorând existenţa dispoziţiilor ce reglementează obligaţia generală de fidelitate a salariatului, prevăzute de Codul muncii.
4.3. Documentele depuse la dosar dovedesc săvârşirea de către A.R. a contravenţiei reglementate de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.
4.4. În mod corect instanţa de fond a reţinut că autoritatea a făcut o analiză superficială a aspectelor de fapt ce dovedesc săvârşirea contravenţiei reglementate de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este întrunit, fiind evident că în cauză este vorba despre o eroare materială ce poate fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Niciun moment instanţa de fond nu a avut în vedere anularea Deciziei nr. 327615 din 16 aprilie 2009, considerentele hotărârii pronunţate referindu-se numai la Decizia a cărei anulare s-a cerut prin acţiunea introductivă.
1.2. În considerentele sentinţei recurate, paragraful 4, instanţa de fond a arătat în mod clar şi neechivoc că autoritatea publică nu a avut în vedere întregul material probator, „impunându-se reanalizarea acestuia, inclusiv prin raportare la celelalte probe ulterioare pronunţării deciziei contestate".
Rezultă din cele sus menţionate că recurentul a redat trunchiat în cadrul motivelor de recurs de la pct. 2, 3, 4, faptul că i s-a imputat acesteia că nu a analizat şi probele depuse în faţa instanţei de judecată.
Dimpotrivă, soluţia primei instanţe a avut în vedere împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a avut cunoştinţă de înscrisurile depuse în faza contencioasă.
1.3. Prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, modificată şi completată, leagă săvârşirea faptei (contravenţiei) de calitatea de salariat exclusiv a contravenientului.
Nu există în legislaţie o definiţie a „salariatului exclusiv", de aceea, dobândirea acestei calităţi numai dacă este asumată o clauză de neconcurenţă în termenii şi condiţiile de validitate prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în vigoare la data emiterii deciziei, este contrară accepţiunii termenului cuprins în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991.
Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., apar astfel ca fiind nefondate.
1.4. Cu privire la motivele de recurs ce privesc contravenţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, instanţa de fond a apreciat că se impune reanalizarea situaţiei de fapt şi din perspectiva înscrisurilor depuse după emiterea deciziei atacate, astfel încât orice apreciere făcută numai cu referire la aspectele deja analizate nu conduce la înlăturarea considerentelor sentinţei recurate.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F.P. – D.G.A.S.P.N.P.R. împotriva Sentinţei civile nr. 851 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2625/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
