ICCJ. Decizia nr. 2659/2011. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2659/2011
Dosar nr.1168/2/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 februarie 2009, reclamanta C.C. a României a chemat în judecată pe pârâţii A.L., B.D., M.C., I.E., C.R., A.C. şi M.E.F., solicitând stabilirea răspunderii juridice pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 71.943,84 RON, reprezentând contravaloarea taxelor de aeroport şi de securitate facturate de SC D.C. SPRL Bucureşti şi decontate de M.E.F., fără respectarea prevederilor contractuale, prejudiciu compus din plăţi nejustificate peste nivelul real al taxelor de aeroport şi de securitate în cuantum de 65.936,26 RON şi despăgubiri civile în cuantum de 6.007,58 RON calculate de echipa de control până la data de 8 august 2008, data finalizării controlului.
Reclamanta a solicitat şi stabilirea răspunderii juridice în ceea ce priveşte recuperarea sumei de 60.916,60 RON, reprezentând contravaloarea plăţilor nejustificate efectuate de M.E.F. - O.P.C.P. către societatea civilă de avocaţi "T., L., C. şi A." şi a foloaselor nerealizate calculate la nivelul dobânzii de referinţă a B.N.R., până la data încasării integrale a prejudiciului, despăgubiri civile calculate de echipa de control până la data de 8 august 2008, data finalizării controlului, fiind în sumă de 9.340,27 RON.
În motivarea cererii, s-a arătat că în baza dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 republicată, s-a efectuat un control financiar asupra contului de execuţie activitate proprie şi a bilanţului contabil pe anul 2007 la M.E.F. şi urmare a acestei verificări, au fost întocmite Raportul de control din 22 septembrie 2008 şi Raportul de control intermediar înregistrat la M.E.F. în 15 august 2008.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 30, 31 din Legea nr. 94/1992 republicată şi art. 16 alin. (1) lit. j) din regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 30 din 28 noiembrie 2008 a Plenului Curţii de Conturi.
Ulterior, reclamanta a solicitat introducerea în cauză şi a M.E.C.M.A. şi obligarea acestui pârât în solidar cu M.F.P. la plata prejudiciului.
La data de 3 aprilie 2009, pârâta Societatea civilă de avocaţi "L. şi A." a formulat cerere de intervenţie, solicitând respingerea acţiunii principale, ca urmare a constatării dreptului său de a încasa contravaloarea serviciilor juridice prestate către M.F.P. în baza contractului de asistenţă juridică din 5 mai 2006, facturate prin factura din 30 noiembrie 2006 şi achitate integral de M.F.P. la data de 5 februarie 2007. Intervenienta a mai solicitat să se constate inexistenţa unui prejudiciu care să fi fost cauzat M.F.P. prin modul de facturare a serviciilor juridice.
La termenul de judecată din 26 iunie 2009, SC "D.P.C." SRL Bucureşti a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului M.F.P., solicitând respingerea ca nefondată a acţiunii principale.
Pârâtul M.F.P. a invocat la data de 24 octombrie 2010 excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, normele legale în vigoare, respectiv dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 94/1992, republicată, nu prevedeau ca prejudiciile constatate prin rapoartele întocmite de C.C. să fie valorificate pe calea acţiunii în justiţie formulate de aceasta .
Prin Sentinţa civilă nr. 3682 din 1 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că, normele în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată nu prevedeau o astfel de modalitate de valorificare a rapoartelor întocmite de C.C. în vederea stabilirii întinderii prejudiciului şi recuperării acestuia.
În acest sens, s-a avut în vedere că, acţiunea s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 94/1992 republicată, conform cărora, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.
Instanţa de fond a constatat că, Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curţii de Conturi privind Instrucţiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 şi, implicit, Instrucţiunile nr. 2851/N.V. din 12 noiembrie 2008 privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, nu sunt aplicabile Raportului de control intermediar din 15 august 2008 şi Raportului de control din 22 septembrie 2008.
De asemenea, s-a constatat că, faţă de data de 9 februarie 2009, la care a fost formulată cererea de chemare în judecată, nu poate constitui temeiul juridic al acţiunii Hotărârea nr. 1/2009 prin care Plenul Curţii de Conturi a aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice C.C., precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, regulament care a intrat în vigoare, conform dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, la data de 10 februarie 2009 prin publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 78/10.02.2009.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta C.C. a României, criticând hotărârea primei instanţe în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., şi a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurenta a susţinut că este eronată concluzia instanţei de fond privind inadmisibilitatea acţiunii faţă de inexistenţa la data formulării acesteia a unui regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice ale C.C., precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Lipsa unui regulament nu poate să atragă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată şi a actelor de control întocmite şi din acest motiv, recurenta a considerat că, fiind o situaţie tranzitorie, instanţa de fond avea obligaţia legală să verifice legalitatea modului de folosire a resurselor publice ale statului pentru stabilirea răspunderii juridice, în conformitate cu Instrucţiunile nr. 2851/N.V. din 12 noiembrie 2008 pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, atât la nivelul camerelor de conturi judeţene, cât şi al structurilor centrale ale C.C., aprobate prin Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2009 a Plenului Curţii de Conturi.
Până la modificarea Legii nr. 94/1992 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008, recurenta a apreciat că acţiunea sa este admisibilă, întrucât la data formulării acesteia, competenţa de a stabili răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate şi măsurile care se impun pentru recuperarea lor revenea instanţei de judecată.
Constatându-se inadmisibilitatea acţiunii prin hotărârea atacată, recurenta a susţinut că instanţa de fond avea obligaţia să indice norma legală şi modalitatea de valorificare a actelor de control întocmite până la data intrării în vigoare a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice C.C., precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 1/2009.
În susţinerea motivelor de recurs, s-a depus cu titlu de practică judiciară Sentinţa civilă nr. 644 din 25 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, într-o cauză similară şi prin care recurenta a arătat că, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, considerându-se că, lipsa unui regulament nu poate determina inadmisibilitatea unei sesizări şi a unui act de control.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Acţiunea formulată de reclamanta C.C. a României la data de 9 februarie 2009 pentru stabilirea răspunderii juridice şi recuperarea prejudiciilor constatate prin Raportul de control intermediar din 15 august 2008 şi Raportul de control din 22 septembrie 2008 a fost corect respinsă ca inadmisibilă de instanţa de fond în raport de obiectul şi temeiul juridic al cererii, precizat ca fiind dispoziţiile art. 30 - 31 din Legea nr. 94/1992 republicată şi art. 16 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.
La data sesizării instanţei, Legea nr. 94/1992 republicată, prevedea în art. 31 alin. (1) că, activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat, conform dispoziţiilor art. 12 din aceeaşi lege, de Plenul Curţii de Conturi şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În alin. (3) al aceluiaşi text de lege s-a prevăzut că, în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică această stare de fapt conducerii entităţii publice auditate, iar stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Conturi, consilierii de conturi asigură valorificarea constatărilor înscrise în actele de control/audit întocmite, în conformitate cu regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice C.C., precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Instanţa de fond a constatat corect că, regulamentul la care se trimite expres prin actele normative sus-menţionate atât pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice C.C., cât şi pentru valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1 din 4 februarie 2009 a Plenului Curţii de Conturi şi a intrat în vigoare după data formulării acţiunii, ca efect al publicării în Monitorul Oficial al României nr. 78/10.02.2009, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
În consecinţă, reglementarea în vigoare la data sesizării instanţei de judecată nu prevedea posibilitatea valorificării rapoartelor de audit întocmite de C.C. prin acţiunea în justiţie formulată de aceasta pe calea contenciosului administrativ.
Susţinerea recurentei că, în perioada tranzitorie până la intrarea în vigoare a regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009, admisibilitatea acţiunii şi implicit, competenţa instanţei de judecată rezultă din Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curţii de Conturi, va fi respinsă ca neîntemeiată.
Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curţii de Conturi, prin care au fost aprobate Instrucţiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 şi Instrucţiunile nr. 2851/N.V. din 12 noiembrie 2008 privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât actele de control pentru care s-a formulat actul de sesizare sunt anterioare perioadei prevăzute în cele două acte normative.
Lipsa de incidenţă în cauză a acestor instrucţiuni rezultă de asemenea din obiectul lor de reglementare şi din procedura de aprobare a lor, care exclud posibilitatea de a fi asimilate din punct de vedere normativ cu regulamentul prevăzut expres la art. 12 din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru valorificarea actelor rezultate din activităţile specifice C.C.
Motivul de recurs prin care s-a invocat obligaţia instanţei de fond de a indica norma legală şi modalitatea de valorificare a rezultatelor activităţii de control va fi respins ca fiind lipsit de temei legal.
Rolul activ al judecătorului implică, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligaţia instanţei de a se pronunţa numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii şi în consecinţă, nu pot fi depăşite limitele învestirii sale prin actul de sesizare.
Contrar susţinerilor din recurs, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată nu are drept consecinţă invalidarea actelor de control pentru valorificarea cărora s-a formulat acţiunea, producând efecte numai cu privire la procedura judiciară iniţiată de C.C. în baza dispoziţiilor legale care au constituit cauza juridică pentru sesizarea instanţei de judecată.
Susţinerile din recurs privind admisibilitatea acţiunii faţă de considerentele Sentinţei civile nr. 644 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti vor fi respinse de asemenea pentru lipsă de temei legal, întrucât practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar argumentele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute la art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C. a României împotriva Sentinţei civile nr. 3682 din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2657/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2662/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
