ICCJ. Decizia nr. 2669/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2669/2011
Dosar nr. 2634/3/2009
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 1635 din 9 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile precum şi acţiunea formulată de reclamantul P.B. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Soluţionând cu precădere excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, în raport de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., instanţa de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând că reclamantul, s-a adresat autorităţii emitente a deciziei din 08 iulie 2008 la data de 17 septembrie 2008, aşa cum rezultă din înscrisul de la Dosar 2634/2/2009, prin care a contestat modul de evaluare şi a solicitat refacerea evaluărilor, contestaţie la care i s-a răspuns prin adresa din 10 octombrie 2008, fapt ce dovedeşte că reclamantul a îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
Pe fondul cauzei instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma notificării depusă de reclamant din 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispoziţiei din 18 aprilie 2006 emisă de Primăria com. Buzoieşti, a Dosarului nr. 14245/CC din 26 mai 2006, precum şi a Raportului de evaluare întocmit, prin decizia de acordare a despăgubirilor din 08 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantului i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 101.010 RON.
Prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă, aşa cum a fost precizată reclamantul a contestat decizia de acordare a despăgubirilor din 08 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând refacerea raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite cu luarea în calcul a gradului de uzură determinat de perioada de existenţă a clădirilor, cuprinsă între anul edificării şi anul preluării lor de către stat, arătând în esenţă că, A.N.R.P. dovedeşte că încalcă legea atunci când stabileşte gradul de uzură al imobilelor confiscate abuziv şi demolate, prin raportare la perioada cuprinsă între anul edificării şi data soluţionării notificării şi nu anul demolării.
Cu privire la cadrul legal aplicabil în cauză, instanţa de fond reţine că prin art. 10 alin. (8) din H.G. nr. 250/2007 se arată că pentru evaluarea unor bunuri preluate abuziv şi a căror retrocedare în natură nu este posibilă potrivit legii vor fi utilizate standardele internaţionale de evaluare, iar la art. 10.9 din acelaşi act normativ se arată că standardele internaţionale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare unde A.N.E.V.A.R. este membru. Rezultă că şi sub acest aspect legal, cel indicat în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. dovedeşte că încalcă legea atunci când stabileşte gradul de uzură al imobilelor confiscate abuziv şi demolate, prin raportare la perioada cuprinsă între anul edificării şi data soluţionării notificării şi nu anul demolării.
Totodată, se reţine că potrivit art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului. Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Pct.10.8 şi 10.9 din H.G. nr. 250/2007, prevăd că pentru determinarea valorii unor bunuri preluate în mod abuziv şi a căror restituire în natură nu este posibilă potrivit legii vor fi utilizate în cursul procedurilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, standardele internaţionale de evaluare. Aceleaşi tehnici vor fi utilizate de comisia internă de evaluare din cadrul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, în cazul în care aceasta din urmă are posibilitatea de a atribui, în compensarea imobilului notificat şi a cărui restituire în natură nu este posibilă, alte bunuri ori servicii din domeniul propriu de activitate. Standardele internaţionale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (nternational Valuation Standards Committee).
Mai reţine instanţa de fond că din adresa din 20 iunie 2007 A.N.E.V.A.R., atunci când se referă la data la care se determină gradul de uzură, se arată că „ este echitabil ca unui fost proprietar să îi fie indiferent dacă primeşte un activ în natură sau valoarea acestuia, ceea ce înseamnă că evaluarea se face pe baza unui echivalent modern luând în considerare gradul de depreciere curent al activului respectiv”, nefiind o analiză tehnică prin raportare la standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare, ci una în echitate.
Consideră, instanţa de fond că, legea de reparaţie stabileşte în art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001, că valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate, respectiv, a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, ceea ce conduce la concluzia că în stabilirea gradului de uzură se iau ca momente de referinţă data edificării imobilului şi data evaluării acestuia, care corespunde cu momentul soluţionării notificării, prin raportare cu valoarea de piaţă de la acel moment.
Astfel, se consideră că valorarea de piaţă din momentul soluţionării notificării trebuie să se facă potrivit standardelor internaţionale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (International Valuation Standards Committee), aceste standarde aplicându-se prin raportare la modul de stabilire a valorii de piaţă din acel moment.
Aşadar, se conchide în sensul că în contextul în care legea de reparaţie se referă atât la restituirea în natură cât şi prin echivalent, iar în privinţa primei categorii de imobile, evaluarea imobilului de face în mod evident în starea în care imobilul se află la data restituirii în natură, pentru imobilele demolate, întrucât restituirea în natură nu mai este posibilă, nu se poate introduce un alt sistem de evaluare, ci, se vor evalua imobilele ca şi cum ar fi restituibile în natură, la data soluţionării notificării, întrucât dreptul de a primi despăgubiri s-a născut la data naşterii dreptului de restituire şi nu de la un moment anterior.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1635 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.B., prin care a susţinut, în esenţă următoarele:
Astfel printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că motivarea instanţei de fond în sensul că imobilele demolate se evaluează ca şi când ar exista este dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, susţine recurentul că din analiza comparativă a textelor legale anterior menţionate rezultă că acestea nu sunt identice sau cel puţin similare, ci se referă la metode de evaluare diferite.
Astfel, în cazul imobilelor care au fost dărmate, stabilirea valorii de circulaţie se realizează pe baza standardelor internaţionale de evaluare, precum şi pe baza informaţiilor puse la dispoziţia evaluatorului, în condiţiile în care expertul nu are cum să cunoască starea lor la momentul efectuării expertizei, astfel că-i sunt necesare informaţii cu privire la gradul lor de uzură la momentul demolării. Pe când în cazul imobilelor care nu au fost demolate, stabilirea valorii de circulaţie se realizează numai pe baza standardelor internaţionale de evaluare.
Consideră recurentul că diferenţa de reglementare este determinată de voinţa legiuitorului de a sublinia faptul că în cazul imobilelor demolate expertul va lua în calcul doar gradul de uzură al construcţiei până la momentul demolării, sens în care va avea nevoie de informaţiile privitoare la acest aspect, iar în cazul imobilelor nedemolate va lua în calcul gradul de uzură până la data soluţionării notificării.
În opinia recurentului, legiuitorul român a introdus sintagma în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului în cuprinsul art. 10 alin. (8), tocmai pentru a înlătura imposibilitatea obiectivă în care s-ar afla expertul în ceea ce priveşte stabilirea gradului de uzură.
Printr-o altă critică formulată susţine recurentul că instanţa de fond interpretând în mod greşit prevederile art. 10 alin. (8) şi (9) a realizat o confuzie între aplicarea standardelor internaţionale de evaluare şi aplicarea coeficientului de uzură.
Astfel, se arată că prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 împreună cu prevederile art. 10.8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 stabilesc în mod expres faptul că valoarea de circulaţie a imobilelor se realizează potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Consideră recurentul că în conformitate cu aceste standarde, A.N.EV.A.R., prin adresa din 16 septembrie 2008, precizează că durata de viaţă a unei construcţii se întinde pe perioada cuprinsă între anul construcţiei şi anul demolării.
În speţă , conchide recurentul, standardele internaţionale de evaluare stabilesc că la stabilirea valorii de circulaţie a unei construcţii se aplică un grad de uzură pentru intervalul cuprins între data edificării şi data demolării, fapt reţinut expres chiar de instanţa fondului .
Afirmaţia instanţei de fond conform căreia evaluarea nu a reprezentant o analiză tehnică prin raportare la Standardele internaţionale de evaluare, este incorectă deoarece comisia de evaluare a avut la dispoziţie, toate datele tehnice, unde sunt indicate dimensiunile construcţiilor, natura materialelor din care au fost edificate acestea etc., date la care evaluatorul a aplicat aleatoriu coeficientul de uzură incorect.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Astfel, dat fiind faptul că recurentul, a contestat atât în faţa instanţei de fond, cât şi prin cererea de recurs, legalitatea decizie din 08 iulie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, solicitând refacerea raportului de evaluare a despăgubirii cuvenite cu luarea în calcul a gradului de uzură determinat de perioada de existenţă a clădirilor, cuprinsă între anul edificării şi anul preluării lor de către stat, Înalta Curte apreciază că pentru soluţionarea cauzei este esenţială verificarea modului în care instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 10 alin. (8) şi alin. (9) din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că potrivit Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în procedura de soluţionare a notificărilor depuse de către persoanele îndreptăţite, entităţile investite cu soluţionarea respectivelor notificări, trebuie să aibă în vedere respectarea anumitor principii şi proceduri necesare aplicării corecte şi unitare a acestei legi cu caracter reparator, instituite în Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Astfel, „ Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului."Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului."Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.” potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului iar potrivit alin. (9) valoarea terenurilor, precum şi construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileţte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Din interpretarea normelor legale mai sus redate rezultă fără echivoc că atât pentru construcţiile care au fost demolate cât şi pentru construcţiile nedemolate, care au fost preluate abuziv, dar care nu pot fi restituite în natură din motive diferite, evaluarea se realizează în raport de valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării, ceea ce presupune evaluarea stării în care s-ar fi aflat, în cazul imobilelor demolate, sau în care se află, în cazul imobilelor nedemolate, la data soluţionării notificării.
Prin urmare, în mod greşit susţine recurentul că prin dispoziţiile art. 10 alin. (8) şi alin. (9) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a consacrat o reglementare diferită în stabilirea valorii imobilelor preluate în mod abuziv după cum acestea au fost sau nu demolate.
Aşadar, cu privire la modul de stabilire a gradului de uzură la construcţiile preluate în mod abuziv şi pentru care urmează a se acorda despăgubiri persoanelor îndreptăţite, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, este de necontestat că data la care trebuie stabilit gradul de uzură este data evaluării, indiferent dacă este vorba de construcţie demolată sau existentă.
Înalta Curte consideră că a primi punctul de vedere al recurentului în sensul stabilirii datei demolării ca şi dată de referinţă pentru stabilirea gradului de uzură, ar conduce la crearea unei situaţii privilegiată pentru cei care primesc imobilul în natură în starea în care se află la data restituirii şi cei care primesc măsuri reparatorii pentru imobilele demolate, ceea ce nu poate fi permis în condiţiile dispoziţiilor legale actuale, care reglementează modalităţile de despăgubire pentru foştii proprietari
Astfel dacă în situaţia imobilelor existente acestea se restituie în starea în care se află, pentru similitudine de tratament şi în situaţia imobilelor demolate, evaluarea trebuie făcută luând în calcul indici de corecţie corespunzători uzurii actuale a imobilului.
Prin urmare în mod corect a apreciat instanţa de fond, că potrivit normelor legale în materie, stabilirea valorii de piaţă a unui imobil construcţie care nu mai există, se realizează raportat la uzura pe care aceste construcţii le-ar fi avut la momentul evaluării şi nu la momentul demolării sau preluării abuzive cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Totodată, văzând considerentele hotărârii recurate, urmează a fi respinse şi criticile referitoare la realizarea în soluţionarea cauzei a unor confuzii între standardele internaţionale de evaluare şi aplicarea coeficientului de uzură.
În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.B. împotriva sentinţei civile nr. 1635 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2667/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2673/2011. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
