ICCJ. Decizia nr. 2677/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2677/2011

Dosar nr. 175/36/2010

Şedinţa publică de la 11 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 199/CA din 31 mai 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generale a Finanţelor Publice Constanţa şi Administraţia Finanţelor Publice Constanţa.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia nr. 107 din 20 decembrie 2007, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa-Serviciul Soluţionare contestaţii a soluţionat contestaţia reclamantei împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii din 15 septembrie 2006, din 15 iunie 2006, din 15 septembrie 2006, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007, din 31 mai 2007, din 5 aprilie 2007, din 3 octombrie 2007, din 22 iulie 2007 emise de către Administraţia Finanţelor Publice Constanţa.

Decizia nr. 107/2007 a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de prevederile art. 26 din O.U.G. nr. 26/2004, privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. şi consolidarea unor privatizări, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 442/2004 şi O.U.G. nr. 26/2005 de înlesniri la plată obligaţii bugetare datorate şi neachitate, aprobate prin Ordinul comun al A.V.A.V. şi al Ministerului Finanţelor Publice nr. 16 din 30 mai 2006 şi 873 din 30 mai 2006.

Astfel, reţine instanţa de fond că, prin Ordinul comun nr. 16/873 din 30 mai 2006 privind acordarea de înlesniri la plată obligaţii bugetare datorate şi neachitate de SC D. SA, s-au acordat următoarele înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante:scutire de plată a obligaţiilor restante la 31 decembrie 2003, în procent de 77%, respectiv 54.129 RON din suma totală de 70.298 RON; eşalonare la plată pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni a diferenţei de plată, respectiv 16.169 RON; scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2003 în sumă totală de 1.775.580 RON; scutirea la plată a dobânzii şi penalităţilor de întârziere calculate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor aferente obligaţiilor bugetare restante la 3 decembrie 2003 achitate până la data eliberării certificatului de obligaţii bugetare în sumă de 940 RON.

Mai reţine instanţa de fond că sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată sunt cele din certificatul de obligaţii fiscale bugetare din 27 ianuarie 2005 eliberat de Direcţia Generale a Finanţelor Publice Constanţa, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare datorate şi neachitate până la 31 decembrie 2003, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Ulterior, prin actul adiţional din 2007 la ordinul comun sus-menţionat, s-a dispus eşalonarea la plată pentru o perioadă de 5 ani şi 6 luni pentru obligaţii bugetare ce nu au făcut obiectul înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun, datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului comun (30 mai 2006), în sumă totală de 1.320.450 RON.

Conform art. 8 din acest act adiţional, s-a prevăzut că nu se datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma sus-menţionată între 9 decembrie 2004 şi 30 iunie 2006.

Consideră instanţa de fond că în funcţie de cele două acte ce au acordat eşalonări şi scutiri, organul fiscal, în decizia nr. 107/2007, a stabilit corect suma reţinută în sarcina reclamantei, astfel:

- pentru suma de 871 RON, stabilită prin decizia de impunere din 15 septembrie 2006, s-au avut în vedere accesoriile aferente debitelor curente identificate prin declaraţiile lunare întocmite şi depuse de contribuabil, pentru perioada aprilie-iulie 2005 şi care nu au fost avute în vedere pentru acordarea înlesnirilor de plată;

- suma de 26.431 RON (accesorii aferente vărsămintelor de la persoanele juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, stabilite prin deciziile din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007 şi din 31 mai 2007), a fost verificată în funcţie de perioada de graţie, de perioada pentru care nu se datorează accesorii (9 decembrie 2004-29 mai 2006), dar şi de declaraţiile bugetare ale reclamantei, stabilindu-se că se impune desfiinţarea parţială pentru suma respectivă, urmând ca organul fiscal să procedeze la recalcularea accesoriilor şi să stabilească debitul real datorat de societate;

- cu privire la suma de 330.809 RON (reprezentând accesorii TVA, stabilit prin deciziile de impunere din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007 şi din 31 mai 2007), aceasta a fost calculată greşit urmând a fi desfiinţată parţial şi recalculată;

- referitor la suma de 402.928 RON (majorări de întârziere aferente contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator, stabilite prin deciziile de impunere din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 3 octombrie 2007), s-a reţinut că acestea sunt debite curente, individualizate şi depuse de contribuabil la organul fiscal în ordinea vechimii, acestea nefăcând obiectul ordinului comun şi al actului adiţional;

- cu privire la suma de 831 RON (reprezentând accesorii aferente contribuţii individuale de asigurări sociale), reţinută de la asiguraţi, aceasta a fost calculată corect;

- suma de 192 RON (reprezentând accesorii aferente contribuţiilor pentru asigurare accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator, stabilită prin decizia e impunere din 15 septembrie 2006), aceasta a fost stabilită în funcţie de data achitării debitului principal, raportat la declaraţia 100;

- referitor la suma de 55 RON (reprezentând accesorii aferente contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi, stabilită prin decizia de impunere din 15 septembrie 2006), s-a avut în vedere data scadentă a obligaţiei, dar şi cea a achitării;

- În legătură cu suma de 3.322 RON (reprezentând accesorii aferente contribuţiei de asigurare pentru şomaj datorată de angajator), s-a avut în vedere data scadentă a obligaţiei, precum şi data achitării sale;

- pentru suma de 5591 RON, a fost avută în vedere aceeaşi situaţiei ca la punctul anterior;

- pentru suma de 439 RON (pct. 10) - aceeaşi situaţie;

- pentru suma de 693 RON (pct. 11), s-a avut în vedere data scadentă şi data achitării sale;

- cu privire la suma de 2.927 RON (pct. 12), s-a avut în vedere data scadentă şi data achitării sale;

- pentru suma de 26 RON, au fost avute în vedere aceleaşi considerente.

Mai apreciază instanţa de fond că, susţinerea reclamantei, potrivit cu care au fost stabilite obligaţii bugetare accesorii pentru perioada 30 iunie 2006-27 august 2007 deşi beneficia de înlesniri fiscale, nu este întemeiată, conform disp. art. 26 alin. (7) din O.U.G. nr. 26/2004, dar şi ale actului adiţional (art. 8), câtă vreme conform celor mai sus-arătate, înlesnirile operează pentru perioada 9 decembrie 2004-30 mai 2006 (data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi data emiterii ordinului comun din 30 mai 2006.

În ceea ce priveşte încălcarea disp.art. 111 alin. (3) C. proc. fisc., instanţa de fond a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât organul fiscal nu a stabilit eşalonarea sau amânarea la plată a accesoriilor, ci a reţinut că reclamanta nu şi-a achitat la timp debitul principal, calculându-se accesoriile cuvenite.

2.Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 199/CA din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta SC D. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 şi art 3041 C. proc. civ., şi susţinând în esenţă următoarele:

2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurenta că instanţa de fond a respins acţiunea dedusă judecăţii, însă nu a arătat motivele care au condus la adoptarea respectivei soluţiei, situaţie în care, se află în imposibilitate de a putea combate raţionamentul instanţei de fond.

Consideră recurenta că instanţa de fond, cu încălcarea art. 261 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, a realizat o motivare superficială şi incompletă pentru soluţia pe care a adoptat-o, respectiv respingerea contestaţiei şi s-a bazat exclusiv pe argumentaţia organului fiscal.

În acest sens, mai arată recurenta că studiind considerentele hotărârii recurate se poate observa că instanţa de fond, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că unele dintre apărări formulate nu ar fi temeinice raportat la contextul speţei, iar, pe de altă parte, cu privire la alte motive de fapt şi de drept depuse prin contestaţie, a omis a se pronunţa.

2.2 Printr-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta că instanţa de fond interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, susţine recurenta că instanţa de fond a interpretat greşit clauzele cuprinse în Ordinul comun şi actul adiţional, cât şi intenţia părţilor emitente a respectivelor acte, în condiţiile în care este evident că prin emiterea celor două înscrisuri, A.V.A.S. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au urmărit acordarea unor înlesniri la plată în perioada scutită, apreciind că nu se calculează şi nu se datorează obligaţii fiscale accesorii.

În opinia recurentei, o altă interpretare eronată dată de către instanţa de fond este aceea a actului fiscal atacat, respectiv decizia din 20 decembrie 2007, în ceea ce priveşte pretinsa desfiinţare a deciziilor atacate, cu referire la suma de 330.809 RON, reprezentând TVA, pe care instanţa prin hotărârea recurată o consideră desfiinţată iar cu referire la suma de 26.431 RON, reprezentând accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrat, pe care instanţa, de asemenea o consideră desfiinţată.

Mai arată recurenta că în examinarea materialului probator instanţa de fond a omis să observe că din suma de 26.431 RON, a fost plătită suma de 10.392 RON OP din 19 decembrie 2007, iar din suma de 330.809 RON, a fost plătită suma de 193.387 RON cu OP din 19 decembrie 2007.

Consideră recurenta că deciziile de impunere contestate s-au calculat accesorii aferente perioadei 09 decembrie 2004-04 iunie 2007 pentru debite eşalonate la plată, iar din analiza tuturor înscrisurilor ataşate, rezultă că sumele contestate sunt eronate şi nedatorate, iar sumele precizate sunt achitate în plus.

2.3 Printr-o serie de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, fiind lipsită de temei legal.

Astfel, susţine recurenta că aplicarea greşită a legii se referă la interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente faţă de societate şi la regimul special acordat societăţilor în curs de privatizare, la interpretarea greşită a Ordinului comun şi a actului adiţional modificator, fapt ce a condus la o dublă impunere a debitelor eşalonate.

Consideră recurenta că beneficiază conform art. 26.6 din O.U.G .nr. 26/2004 de prevederile Ordinului comun nr. 16 din 30 mai 2006 şi nr. 873 din 30 mai 2006 emis în baza certificatului de obligaţii bugetare din 17 ianuarie 2005 de A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, cu grafic de plată pentru eşalonarea sumelor restante la 31 decembrie 2003, având scadenţă finală 30 mai 2007.

Se mai arată, totodată că sumele incluse în Ordinul comun au fost plătite integral încă din iulie 2006, societatea rămânând cu obligaţii de plată restante cumulate între data de 01 ianuarie 2004 şi data emiterii ordinului comun, obligaţii au fost incluse în înlesnirile acordate prin emiterea actului adiţional din 27 august 2007 în baza certificatului de obligaţii bugetare din 21 iulie 2006

3.Hotărârea instanţei de recurs

Analizând motivele de recurs astfel cum acestea au fost formulate şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul în sensul celor ce se vor arăta:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită „se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa”.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce cu uşurinţă se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunţate de instanţa fondului, care de fapt reprezintă o preluare a considerentelor deciziei din 20 decembrie 2007 şi nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanţei în sensul hotărârii recurate.

Instanţa de fond şi-a însuşit, aşadar, integral concluziilor organului fiscal emitent al deciziei contestate în cauză, fără a mai proceda la o analiză a susţinerilor recurentei în raport de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condiţiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părţile litigante,

În aceste condiţii, este evident că ceea ce legiuitorul a numit “motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei” nu se regăseşte în considerentele sentinţei recurate, făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanţa de recurs.

Aşa fiind, se apreciază ca întemeiat primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel că în raport cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării instanţa de fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susţinerilor reclamantei cât şi a apărărilor pârâtelor, toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt, a cadrului legal aplicabil şi a sumelor datorate de recurentă cu titlu de accesorii cu atât mai mult cu cât aceasta susţine fie că a beneficiat de o serie de eşalonări şi scutiri de plată fie că a efectuat o serie de plăţi parţiale.

Totodată, având în vedere complexitatea raporturilor juridice deduse judecăţii, cu ocazia rejudecării instanţa de fond va pune în discuţia părţilor necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiză contabilă, probă pe care, Înalta Curte o consideră necesară pentru stabilirea cu exactitate a scutirilor, eşalonărilor şi a altor înlesniri de care a beneficiat recurenta în perioada verificată de organele fiscale, pentru identificarea plăţilor parţiale pe care recurenta susţine că le-a efectuat şi implicit pentru calcularea sumelor datorate de recurentă cu titlu de accesorii.

Faţă de susţinerile părţilor litigante, de complexitatea calculelor care trebuiesc efectuate dată fiind şi perioada de timp vizată, de numărul mare al deciziilor contestate, de complexitatea înscrisurilor financiar contabile depuse la dosarul cauzei, de multitudinea de norme financiar-fiscale incidente în cauză, este esenţială stabilirea, de către instanţa de fond, prin analiza tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză precum şi prin administrarea de probe suplimentare, a situaţiei de fapt deduse prezentei judecăţi.

În acest sens instanţa de fond va lua în considerare constatările şi concluziile organelor fiscale, motivele prezentate de societate, documentele existente la dosarul cauzei precum şi actele normative în vigoare în perioada verificată, invocate de societate şi de organele de inspecţie fiscală dar şi probele noi ce se vor administra în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiza contabilă.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC D. SA Constanţa, împotriva sentinţei nr. 199/CA din 31 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2677/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs