ICCJ. Decizia nr. 2673/2011. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2673/2011
Dosar nr. 2182/2/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3667 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de netimbrare şi pe cale de consecinţă a anulat acţiunea formulată de reclamantul T.N. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că deşi reclamantul a fost citat pentru termenul de judecată din 29 septembrie 2010, cu menţiunea de a timbra acţiunea prin care a contestat ordonanţa din 02 decembrie 2009 şi decizia din 17 februarie 2010, emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, conform rezoluţiei din data de 09 martie 2010, cu 8 RON taxă judiciară de timbru şi 0,3 RON timbru judiciar, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, condiţii în care în temeiul art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, a admis excepţia de netimbrare şi a dispus anularea acţiunii ca netimbrată.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 3667 din 9 septembrie 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul T.N., care a susţinut în esenţă că nu a avut cunoştinţă de primul termen de judecată şi cu atât mai puţin de obligaţia de a timbra, în condiţiile în care actul de procedură la care face referire instanţa de fond nu i-a fost comunicat niciodată.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând Înalta Curte consideră, că pentru o justă soluţionare a prezentului recurs că se impune a se reda cu claritate obiectul acţiunii cu care reclamantul a investit instanţa de fond la data de 09 martie 2010, ce face obiectul cauzei deduse prezentei judecăţi.
Astfel, recurentul a solicitat în instanţă anularea ordonanţei din 02 decembrie 2009 prin care a fost sancţionat contravenţional de intimată, în temeiul art. 2, art. 7 alin. (1) şi alin. (4), art. 9 alin. (2) şi art. 17 alin. (2) şi (3) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, pentru săvârşirea unor contravenţii potrivit art. 271, art. 272 lit. a) şi art. 273 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi anularea deciziei din 18 februarie 2010 prin care intimata a respins contestaţia formulată împotriva Ordonanţei Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din 2 decembrie 2009.
Aşadar, este de necontestat că recurentul solicită în instanţă anularea unui act administrativ, denumit ordonanţă, emis de intimată, în condiţiile O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, prin care i aplicat sancţiunea administrativă a amenzii pentru săvârşirea unei fapte calificate drept contravenţie în condiţiile Legii nr. 297/2004.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 280 din Legea nr. 297/2004, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Prin urmare, dat fiind faptul că în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, acţiunea reclamantului este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, Înalta Curte constată că în mod greşit judecătorul fondului a instituit în sarcina recurentului obligaţia achitării unor taxe judiciare de timbru, şi a procedat la sancţionarea acestuia în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997.
În fine, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la necomunicarea citaţiei pentru primul termen de judecată în faţa instanţei de fond, în condiţiile în care din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, întocmit potrivit art. 100 C. proc. civ., rezultă că citarea acestuia s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (4) C. proc. civ..
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de T.N., împotriva sentinţei nr. 3667 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2669/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2674/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
