ICCJ. Decizia nr. 2671/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2671/2011

Dosar nr.776/64/2009

Şedinţa publică din 11 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 28 octombrie 2009, reclamantul M.A.F. a chemat în judecată U.N.B.R. şi B.A.B., solicitând constatarea nulităţii rezultatelor stabilite la examenul de admitere în profesia de avocat, organizat în perioada 9 septembrie - 13 septembrie 2009 şi obligarea primei pârâte de a reverifica lucrările scrise de către o comisie formată din profesori de la o facultate de drept din provincie.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a obţinut la examen media generală de 6,89, notele acordate necorespunzând conţinutului teoretic şi ştiinţific al lucrărilor, fiind mult subevaluate, iar procedura de examinare nefiind corectă. Totodată, reclamantul a arătat că i s-a refuzat dreptul de a afla notele obţinute în urma contestaţiei.

Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând şi obligarea pârâţilor de a emite decizie de primire în profesia de avocat, urmare a examenului susţinut în luna septembrie 2009.

Prin Sentinţa nr. 118 din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.B. şi totodată, a respins acţiunea precizată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că organizarea examenului de primire în profesia de avocat din luna septembrie 2009 a fost stabilită în condiţiile legii, potrivit Hotărârii nr. 521/2009 a C.U.N.B.R., prin care s-a dispus ca metodologia înscrierii, materiile, tematica, bibliografia, subiectele să fie cele prevăzute în Decizia nr. 268/2007 şi Hotărârea nr. 423/2008 ale aceluiaşi organism.

Referitor la evaluarea şi notarea lucrărilor, instanţa a constatat că acest aspect reprezintă un atribut al comisiilor de examen, candidaţii având dreptul de a formula contestaţie atât cu privire la baremul de evaluare cât şi referitor la modalitatea de corectare.

S-a reţinut că, potrivit regulamentului, nu există obligativitatea comunicării rezultatelor la contestaţie, ci numai întocmirea listelor finale după soluţionarea contestaţiilor. De asemenea, în cazul în care, după reverificarea lucrărilor, notele acordate de comisia de contestaţie nu suferă modificări, nu se realizează o nouă notare, procedându-se la afişarea rezultatelor finale, ceea ce s-a şi întâmplat la examenul susţinut în luna septembrie 2009.

În final, instanţa a reţinut că nu au suport probator aspectele de nelegalitate invocate de reclamant, desfăşurarea examenului la care a participat acesta având loc cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul M.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că din actele depuse de pârâţi nu rezultă că s-ar fi recorectat lucrările în faza soluţionării contestaţiilor şi nici că s-a procedat la sigilarea tezelor pentru a fi din nou notate. Aceste aspecte demonstrează, în opinia reclamantului, că nu a fost respectată metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului, fapt în raport de care instanţa trebuia să oblige pârâţii să convoace comisia de contestaţii în vederea recorectării lucrărilor, cu respectarea normelor în materie.

Reclamantul a criticat sentinţa şi sub aspectul neexaminării legalităţii cu referire la art. 201 alin. (3) C. proc. civ., instanţa având posibilitatea de a solicita reevaluarea lucrărilor de către reputaţi specialişti în drept, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada existenţei unei note a comisiei de contestaţii acordate după recorectare.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, potrivit metodologiei examenului de primire în profesia de avocat, în vigoare în sesiunea septembrie 2009, media generală ce trebuia obţinută de candidaţi era de minimum 7, cu condiţia ca la fiecare materie nota obţinută să fie de minimum 6.

Aceeaşi metodologie prevede că baremul de evaluare şi notare stabilit pentru fiecare probă scrisă, ce poate fi contestat de candidaţi, se publică pe site şi la sediul baroului, nota obţinută la examen fiind media aritmetică a notelor obţinute la fiecare dintre probele scrise de examen.

Referitor la contestaţiile formulate la probele scrise, metodologia prevede doar că acestea se depun în termen de 48 de ore de la afişare şi se soluţionează de către comisia de contestaţii în termen de 3 zile de la expirarea termenului de 48 de ore.

Înscrisurile depuse la dosarul de fond converg, astfel cum a reţinut instanţa de fond, către concluzia de legalitate a desfăşurării examenului, inclusiv a etapei de soluţionare a contestaţiilor.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, după corectarea efectuată de către membrii comisiei de concurs, conform baremurilor aprobate, lucrările candidaţilor care au formulat contestaţii au fost resigilate şi reverificate. Aceste aspecte reies atât din tabelul general al celor ce au contestat notele, procesul verbal de resigilare a tezelor cât şi din tabelul conţinând rezultatele la contestaţii.

Numele reclamantului se regăseşte pe cele două tabele, comisia de soluţionare a contestaţiilor menţinând notele iniţiale şi afişând rezultatele finale obţinute la concurs.

În aceste împrejurări, susţinerea reclamantului în sensul că, de fapt, nu a avut loc o reverificare a lucrării sale, nu are suport probator, metodologia în vigoare neimpunând şi afişarea notelor acordate de comisia de contestaţii, ci doar a rezultatelor finale, procedură respectată în cauză.

Curtea nu poate primi nici critica privind neexaminarea incidenţei prevederilor art. 201 alin. (3) C. proc. civ., în baza cărora instanţa de fond ar fi trebuit să solicite reevaluarea lucrărilor reclamantului de către persoane recunoscute ca reputaţi specialişti. Întrucât acordarea notelor constituie o prerogativă a comisiilor desemnate expres în cadrul etapelor de organizare şi desfăşurare a concursului, instanţa de judecată are doar competenţa de a exercita controlul de legalitate a procedurii urmate.

Reţinând că a fost respectată metodologia de concurs, instanţa nu se putea substitui membrilor comisiei de contestaţii, singurii în măsură să aprecieze şi să noteze valoarea lucrărilor reclamantului, şi să dispună ca evaluarea să fie efectuată de alte persoane.

În consecinţă, criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 118/F din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.

Procesat de GGC - AA

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2671/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs