ICCJ. Decizia nr. 2679/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2679/2011
Dosar nr.988/36/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 iulie 2010, reclamantul P.D. a solicitat anularea Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 emis de pârâta A.N.O.F.M. şi suspendarea executării acestui ordin până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin ordinul atacat s-a dispus în mod nelegal detaşarea sa pentru o perioadă de 6 luni de la A.J.O.F.M. Constanţa la A.J.O.F.M. Hunedoara, fără a se motiva măsura detaşării şi fără a se fi avut în vedere refuzul său justificat conform legii, prin existenţa unor probleme temeinice familiale şi a unei situaţii financiare precare.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, motivând că aceeaşi cerere a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 246/2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 887/36/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 293/CA din 9 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, au fost admise cererile formulate de reclamant, a fost suspendată executarea Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 emis de pârâta A.N.O.F.M. până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, a fost anulat acest ordin şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3000 RON.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât cererile de suspendare a executării au avut cauze judiciare diferite, fiind invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în Dosarul nr. 887/36/2010 şi respectiv, dispoziţiile art. 15 din aceeaşi lege în prezenta cauză.
Instanţa de fond a admis cererea de suspendare, cu motivarea că, au fost dovedite cerinţele prevăzute de art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul că, măsura de suspendare a executării actului atacat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei s-a impus pentru cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa de fond a admis şi cererea de anulare a Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 şi a dispus anularea acestui ordin, reţinând că agenţia pârâtă a luat măsura detaşării reclamantului cu încălcarea dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Conform acestei reglementări, detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni şi în cursul unui an calendaristic, un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris. În art. 89 alin. (3) din aceeaşi lege, s-a prevăzut că, funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află într-una dintre situaţiile indicate expres în cuprinsul textului de lege.
În cauză, s-a considerat că pârâta nu a dovedit că măsura detaşării era necesară pentru interesul autorităţii publice în care urma să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public şi nici nu a apreciat ca fiind justificat refuzul reclamantului, prin invocarea unor motive temeinice familiale, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M., solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs, a fost criticată soluţia dată excepţiei autorităţii de lucru judecat în privinţa cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, arătându-se că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că sunt diferite temeiurile juridice invocate în cele două cereri de suspendare formulate de intimatul-reclamant.
Recurenta a învederat că, ambele cereri au avut acelaşi temei juridic întrucât, fundamentul raportului juridic litigios a fost acelaşi, astfel că, soluţionarea primei cereri de suspendare prin Sentinţa civilă nr. 246/CA din 8 iulie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3953 din 29 septembrie 2010, impunea admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Recurenta a criticat şi soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, considerând că este greşită constatarea instanţei de fond privind îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de inexistenţa unui caz bine justificat şi de inexistenţa unei pagube iminente, s-a arătat că se impunea respingerea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât aceasta nu mai avea obiect, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 738 din 8 septembrie 2010, prin care s-a dispus încetarea detaşării intimatului-reclamant la A.J.O.F.M. Hunedoara în baza Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, cu începere de la data de 9 septembrie 2010.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul cauzei, s-a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului administrativ dedus judecăţii şi cu încălcarea reglementărilor incidente în materia funcţiei publice şi a funcţionarilor publici, în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
Recurenta a arătat că Ordinul nr. 349 din 24 iunie 2010 a fost motivat în fapt şi în drept, îndeplinind condiţiile de fond şi de formă impuse de lege pentru validitatea actelor administrative.
Astfel, s-a învederat că măsura dispusă prin acest ordin a fost luată în virtutea prerogativelor deţinute de conducătorul instituţiei, în baza prevederilor Legii nr. 202/2006, republicată, ale Statutului Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin HG nr. 1610/2006 şi ale Legii nr. 188/1999, în vederea asigurării exercitării atribuţiilor specifice funcţiei publice de director executiv al Direcţiei Managementului Pieţei Muncii, funcţie publică vacantă în cadrul A.J.O.F.M. Hunedoara, condiţie esenţială a desfăşurării eficiente a activităţii acestei instituţii.
Pentru măsura detaşării, s-a arătat că Legea nr. 188/1999 nu reglementează necesitatea existenţei unei solicitări formulate de autoritatea sau de instituţia publică în cadrul căreia urmează a se efectua detaşarea funcţionarului public, iar oportunitatea efectuării detaşării este strict la aprecierea preşedintelui A.N.O.F.M., ca fiind singurul care poate evalua necesitatea detaşării pentru realizarea interesului de eficientizare a activităţii instituţiei.
Recurenta a considerat că instanţa de fond nu a justificat nici raţiunea pentru care a stabilit o relaţie de condiţionare între încetarea funcţiei intimatului de director executiv adjunct din cadrul A.J.O.F.M. Constanţa şi vacantarea acestei funcţii în cadrul A.J.O.F.M. Hunedoara.
Referitor la refuzul intimatului de a da curs detaşării, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa unei situaţii financiare precare, fără a avea în vedere că, pe perioada detaşării nu sunt afectate drepturile salariale ale funcţionarului public, acordându-se în plus indemnizaţia de detaşare.
Pe de altă parte, s-a arătat că refuzul intimatului a avut un caracter arbitrar faţă de împrejurarea că acesta a solicitat acordarea drepturilor salariale cuvenite salariaţilor detaşaţi, ceea ce reprezintă acceptarea măsurii detaşării, cu atât mai mult cu cât un asemenea acord de principiu este dat din momentul numirii în funcţia de director executiv adjunct, prin acceptarea autorităţii angajatorului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 a fost respinsă de instanţa de fond prin interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., care prevăd că, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Faţă de reglementarea cuprinsă în art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat întemeiat, că legiuitorul permite nu numai formularea unei cereri în temeiul art. 15, după formularea aceleiaşi cereri în baza art. 14, dar şi formularea succesivă a unor cereri de suspendare, sub condiţia invocării unor motive diferite.
În privinţa soluţiei de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs, întrucât măsura de suspendare dispusă nu mai produce efecte ca urmare a judecării recursului declarat şi pe fondul cauzei privind anularea acestui act normativ.
Motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu privire la soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 urmează a fi respins ca nefondat.
Instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea acestui ordin, emis de agenţia recurentă cu încălcarea prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind existenţa interesului autorităţii publice în care urmează să fie detaşat funcţionarul public, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 89 alin. (3) din aceeaşi lege referitoare la situaţiile care dau posibilitatea funcţionarului public de a refuza detaşarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarului public.
Existenţa acestei condiţii nu a fost dovedită în cauză şi, nici nu se poate considera că a fost îndeplinită prin invocarea necesităţii eficientizării activităţii la A.J.O.F.M. Hunedoara, în cadrul căreia devenise vacantă funcţia de conducere de director executiv adjunct.
Aceste apărări au fost argumentate prin susţineri cu caracter general, fără administrarea unor probe din care să rezulte caracterul real şi concret al interesului avut în vedere la adoptarea măsurii de detaşare în raport de activitatea desfăşurată şi de structura de personal de la A.J.O.F.M. Hunedoara.
Fără a contesta atribuţia Preşedintelui A.N.O.F.M. de a lua măsurile considerate necesare pentru a asigura buna funcţionare a structurilor din subordinea agenţiei, instanţa de fond a avut în vedere că acest drept de apreciere nu poate fi exercitat decât în condiţiile şi în limitele prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, astfel că măsura detaşării dispuse era condiţionată de existenţa interesului autorităţii publice în care urma să îşi desfăşoare activitatea funcţionarului public, iar această condiţie nu a fost realizată în cauză.
De asemenea, instanţa de fond a constatat corect caracterul justificat al refuzului intimatului-pârât de a da curs detaşării, refuz exprimat în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, faţă de existenţa unor motive temeinice familiale.
Deşi recurenta nu a contestat existenţa acestei situaţii în care funcţionarul public poate refuza detaşarea, a susţinut fără temei că această măsură a fost acceptată implicit prin solicitarea de plată a drepturilor salariale cuvenite în cazul detaşării.
Manifestarea de voinţă a intimatului-reclamant privind refuzul detaşării a fost expresă pentru situaţia prevăzută de art. 89 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 188/1999, ceea ce exclude o altă valoare juridică pentru acelaşi act, cum este interpretarea dată de recurentă unei cereri accesorii, de plată a drepturilor băneşti aferente detaşării.
Criticile din recurs prin care s-a susţinut că instanţa de fond a constatat neîntemeiat existenţa unei situaţii financiare precare ca temei pentru refuzul detaşării, precum şi existenţa unei relaţii de condiţionare între încetarea funcţiei intimatului la A.J.O.F.M. Constanţa şi vacantarea funcţiei similare la A.J.O.F.M. Hunedoara sunt lipsite de obiect, întrucât nu au corespondent în motivele de fapt şi de drept prin care a fost argumentată soluţia de admitere a acţiunii.
Faţă de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva Sentinţei civile nr. 293/CA din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2676/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2683/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
