ICCJ. Decizia nr. 2682/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2682/2011
Dosar nr. 517/42/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.L.C. a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Ordinului nr. 967 din 22 mai 2009 şi stabilirea situaţiei anterioare eliberării din funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin ordinul a cărei anulare o solicită a fost eliberat din funcţia de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău şi numit pe funcţia de şef birou resurse umane şi salarizare în cadrul aceleiaşi direcţii, eliberarea făcându-se în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin .3 din H.G. nr. 109/2009, începând cu data de 25 mai 2009.
A mai susţinut că, sesizată pentru neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale H.G. nr. 109/2009, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale acestei hotărârii de guvern.
Prin precizarea de acţiune din data de 18 iunie 2010, reclamantul a susţinut că solicită obligarea pârâtei numai la plata drepturilor salariale, aferente perioadei 26 aprilie 2010-26 mai 2010, întrucât la data de 26 iunie 2010, printr-un nou ordin emis de pârâtă a fost repus în funcţie, acţiunea astfel cum a fost formulată iniţial, rămânând fără obiect.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 176 din 28 iulie 2010, a admis cererea formulată de reclamant şi a obligat pârâta la plata către acesta a unei despăgubiri egală cu diferenţa dintre salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data acordării acestora (25 mai 2009 şi până la data reîncadrării 25 mai 2010) şi salariile şi drepturile efectiv încasate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive neimputabile reclamantului acesta poate cere instanţei de contencios reintegrarea în funcţia deţinută şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate recalculate, majorate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, conform dispoziţiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, sub aspectul obligării la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu diferenţa dintre salariul primit şi cel care i s-ar fi cuvenit conform funcţiei publice deţinute anterior.
Astfel, susţine recurenta, intimatului-reclamant nu i-a fost îngrădit dreptul de a participa la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de director coordonator, respectiv de director coordonator adjunct în cadrul sistemului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, motiv pentru care nu este susţinută nici solicitarea acestuia de a-i fi plătite despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul primit şi cel cuvenit conform funcţiei publice deţinute anterior.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 967 din 22 mai 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Legii 188/1999, O.G. nr. 6/2007, O.U.G. nr. 41/2009, având în vedere O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 375/2009 de aprobare a noii structuri organizatorice a direcţiilor generale ale finanţelor publice, preavizul de 30 zile calendaristice acordat din 23 aprilie 2009 potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a desfiinţării funcţiei publice de conducere de director executiv, reclamantul I.L.C. a fost eliberat, începând cu data de 25 mai 2009, din funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului Buzău.
Ordinul nr. 967 din 22 mai 2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală , de eliberare a reclamantului din funcţia de conducere de director executiv, a fost emis ca urmare a desfiinţării funcţiei publice de conducere, în baza O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M. Of. nr. 264/22.04.200.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale.
În speţă prin precizarea de acţiune din data de 18 iunie 2010, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei numai la plata drepturilor salariale aferente perioadei 26 aprilie 2010- 26 mai 2010 întrucât la data de 25 mai 2010 prin Ordinul Ministerul Finanţelor Publice nr. 1461 a fost repus în funcţia publică de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău.
În ceea ce priveşte aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor băneşti acordate reclamantului de prima instanţă, se va reţine că, într-adevăr revocarea din postul de director executiv a intimatului-reclamant din motive ce exclud culpa acestuia a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Cum prin Ordinul nr. 1461 din 25 mai 2010 reclamantul a fost reîncadrat în funcţia de conducere de director executiv în cadrul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău în mod corect instanţa de fond a reţinut că pe perioada de la eliberarea din funcţia de conducere de director executiv deţinută şi până la reîncadrare în această funcţie beneficiază de o despăgubire egală cu diferenţa dintre salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data neacordării acestora şi până la data reîncadrării, şi salariile şi drepturile efectiv încasate.
Examinând şi din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 176 din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2681/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2684/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
