ICCJ. Decizia nr. 2689/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2689/2011
Dosar nr.36/36/2011
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 12 ianuarie 2011, Primăria Comunei T., Comuna T. şi Primarul Comunei T. au chemat în judecată C.C.R. - C.C. a Judeţului Constanţa solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 36 din 7 octombrie 2010, sub aspectul dispoziţiei de la pct. 1, respectiv obligarea ordonatorului de credite să dispună măsurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plăţi nelegale acordate salariaţilor sub forma unor drepturi băneşti sau în natură.
Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentinţa civilă nr. 35 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins totodată şi excepţia necompetenţei materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe de o parte, nu s-au prezentat indicii de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente, astfel cum este definită această sintagmă prin art. 2 lit. ş) din lege.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii Primăria Comunei T., Comuna T. şi Primarul Comunei T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au învederat că nelegalitatea măsurii dispuse de pârâtă este evidentă cât timp drepturile salariale au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă legal înregistrat, al cărui conţinut nu a fost contestat şi care este în concordanţă cu prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010.
De asemenea, reclamanţii au arătat că şi cerinţa pagubei iminente este îndeplinită, prin executarea măsurii putându-se ajunge la imposibilitatea desfăşurării normale a serviciilor administraţiei publice locale.
Prin notele de şedinţă depuse la data de 9 mai 2011, reclamanţii au invocat motivul de ordine publică al necompetenţei materiale a instanţei, în raport cu norma cu caracter imperativ prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul administrativ în litigiu este emis de o autoritate publică locală.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale a instanţei, aceasta a fost în mod corect respinsă faţă de dispoziţiile capitolului "Sesizarea instanţei de contencios administrativ" din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat de Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010.
Potrivit pct. 228 din regulament, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
De menţionat că reclamanţii au contestat Decizia nr. 36/2010 - pct. 1 - prin Încheierea nr. VI/398 din 23 decembrie 2010 a Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor constituită în cadrul Curţii de Conturi a României dispunându-se respingerea contestaţiei.
Referitor la criticile formulate privind respingerea cererii de suspendare a executării, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, condiţia existenţei unui caz bine justificat presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări care să demonstreze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ. Or, în cauză, controlul s-a efectuat cu respectarea regulamentului în materie, iar concluziile reţinute au fost argumentate cu datele rezultate din evidenţele contabile ale primăriei ce nu au fost contestate.
De asemenea, nu se regăseşte nici cerinţa pagubei iminente, cât timp prin actul de control încheiat nu a fost angajată răspunderea materială a primăriei, stabilirea prejudiciului şi modalităţile de recuperare căzând în sarcina conducerii instituţiei verificate.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria Comunei T., Comuna T. prin primar şi Primarul Comunei T. împotriva Sentinţei civile nr. 35/CA din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2691/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
