ICCJ. Decizia nr. 2760/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2760/2011
Dosar nr.564/59/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 443 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă în parte acţiunea formulată şi completată de reclamantul G.O.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, instanţa a dispus modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii.
Instanţa a respins în rest acţiunea. De asemenea, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea introductivă, reclamantul G.O.P. a formulat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor contestaţie, solicitând ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să fie actualizată cu coeficientul de inflaţie pentru perioada de până la executarea plăţii.
La termenul de judecată din 14 iunie 2010 reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul ca dispoziţia contestată să cuprindă plata sumei acordate ca despăgubire în condiţiile legale obişnuite prevăzute de Legea nr. 554/2004, iar nu în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009, arătând că în situaţia reclamantului a existat o sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care instanţele judecătoreşti au constatat dreptul reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii fiind stabilite şi întinderea acestor drepturi, astfel încât pârâta a procedat la punerea în executare a acestor sentinţe, având în vedere Decizia nr. 52/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost învestită pentru emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, iar nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesul pasiv a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanţa de fond a reţinut că această excepţie este întemeiată.
Aceasta deoarece prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost completată, reclamantul a solicitat modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faţă de obiectul acţiunii şi de emitentul actului administrativ atacat în cauză, instanţa reţine că în speţă calitatea procesul pasivă aparţine pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pe fondul cauzei instanţa reţine că, prin Decizia civilă nr. 6979 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 756/59/2007, a fost obligat Primarul Municipiului Reşiţa să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 1.490.000 RON, pentru terenul în suprafaţă de 5.730 mp, pentru reclamantul G.O.P.
Urmare a acestei decizii irevocabile, a fost emisă Decizia nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a stabilit despăgubirea, pentru suma anterior menţionată, menţionându-se totodată la art. 4 al deciziei faptul că pentru valorificarea acesteia se va urma procedura prevăzută de Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa de fond a reţinut că prin acţiune reclamantul solicită modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub două aspecte: în primul rând reactualizarea sumei cu indicele de inflaţie conform art. 22 pct. 4 din legea nr. 247/2005, iar în al doilea rând, modificarea vizează modalitatea de valorificare a acestei decizii, reclamantul apreciind că plata despăgubirilor nu trebuie realizată în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât aceste despăgubiri au fost acordate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi ca atare se execută potrivit dreptului comun, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia pronunţată în recursul în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului privind reactualizarea sumei stabilite cu titlul de despăgubire prin raportare la indicele de inflaţie, pretenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 22 pct. 4 din Legea nr. 247/2005, instanţa reţine că dispoziţiile art. 22 alin. (4) sunt cuprinse la dispoziţiile tranzitorii şi finale ale Cap. VII şi se referă exclusiv la situaţia în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată şi respectiv de restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 sau a Legii nr. 10/2001, situaţie în care dispoziţiile art. 22 prevăd posibilitatea adoptării măsurii compensării, până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată actualizată cu coeficientul de actualizare prin aplicarea indicelui de inflaţie.
Rezultă aşadar, că posibilitatea de actualizare a despăgubirilor prin aplicarea indicelui de inflaţie, la care face referire art. 22 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, vizează exclusiv suma reprezentând despăgubirea încasată în prealabil de persoana îndreptăţită, iar nu obligaţia de plată a statului rezultată din aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât art. 22 alin. (4) face referire la despăgubirea încasată de către beneficiar, iar nu la despăgubirea ce i se cuvine acestuia prin aplicarea Legii nr. 247/2005.
Aceasta nu înseamnă însă că, în legislaţia reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu este prevăzută posibilitatea actualizării sumei stabilite cu titlul de despăgubire, aşa cum pretinde pârâta, Curtea reţinând că, potrivit art. 16 alin. (9) din Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se prevede faptul că titlul de despăgubire se va emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse actualizate cu indicele de inflaţie, dispoziţie care face referire expresă la prevederile art. 16 alin. (8) ce vizează situaţia deciziilor/ordinelor emise în baza art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001, în care s-au consemnat/propus sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, situaţie ce este pe deplin aplicabilă reclamantului.
Din această perspectivă instanţa nu a reţinut apărarea pârâtei, potrivit căreia hotărârea judecătorească prin care s-au acordat despăgubirile nu face nicio referire la posibilitatea de actualizare a acestora, întrucât instanţa apreciază că în fapt nici nu este necesară o asemenea referire, în condiţiile în care sunt direct incidente prev. art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005, fiind în intenţia legiuitorului să asigure o reparaţie integrală a prejudiciului suferit de beneficiari prin actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie atât în situaţia în care despăgubirile au fost stabilite în procedura reglementată de Cap. V, cât şi în cazul în care despăgubirile au fost consemnate în baza unor acte emise pe baza Legii nr. 10/2001, confirmate ulterior prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind valorificarea despăgubirilor potrivit procedurilor de drept comun, iar nu potrivit dispoziţiilor cuprinse la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 instanţa reţine că, Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a vizat unificarea practicii judiciare în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite, în situaţia în care raportul juridic dintre părţi s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificată, instanţa supremă statuând că în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a noii legii (Legea nr. 247/2005), contestaţiile astfel formulate priveau nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci priveau şi natura sau întinderea acestora, iar instanţele astfel învestite erau competente a se pronunţa asupra contestaţiilor formulate.
Rezultă aşadar că de vreme ce anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoanele îndreptăţite au sesizat instanţele judecătoreşti competente cu soluţionarea contestaţiilor privind dreptul la acordarea despăgubirilor, natura şi întinderea despăgubirilor, soluţionarea acestora urma să se realizeze de către instanţele judecătoreşti, care stabileau întinderea despăgubirilor ce urmau a se acorda, iar nu prin procedurile administrative reglementate de Cap. V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Aceasta nu înseamnă însă că dacă reclamantului i s-a emis un titlu de despăgubire pe baza unei hotărâri judecătoreşti şi irevocabile, iar nu prin parcurgerea procedurii reglementată de art. 16 din Legea nr. 247/2005, acesta îşi poate valorifica titlul de despăgubire pe altă cale decât cea prevăzută de Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanţa reţinând astfel că potrivit Legii nr. 247/2005, valorificarea oricăror titluri de despăgubire, indiferent de procedura de acordare a despăgubirilor se poate realiza numai într-una din modalităţile prevăzute la secţiunea 1 a Cap. V1 din Legea nr. 247/2001 (art. 181 alin. (1) şi (2), respectiv pe baza opţiunii realizată de deţinătorul titlului de despăgubire, opţiune exprimată fie în sensul acordării de despăgubirii în numerar, fie în acţiuni emise la Fondul „Proprietatea" în funcţie de suma cuprinsă în titlul de despăgubire.
Soluţia este confirmată şi de disp. art. 19 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 care stabilesc faptul că valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative sau după rămânerea definitivă şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care plângerea formulată împotriva deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost respinsă.
Valorificarea titlului de despăgubire deţinut de reclamant se poate realiza numai în modalitatea prevăzută la art. 181 din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care pretenţia reclamantului de valorificarea a despăgubirilor pe calea dreptului comun este neîntemeiată.
2. Recursurile formulate în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea publică pârâtă şi reclamantul.
În recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost invocate ca temei legal, art. 304 pct. 9 şi dispoziţiile cu caracter general ale art. 3041 C. proc. civ.
Astfel susţine recurenta-pârâtă, sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală în privinţa obligării Comisiei Centrale la modificarea Deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009, în sensul că despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii.
Recurenta-pârâtă reia integral în cuprinsul cererii de recurs apărările formulate la judecata în fond a cauzei, referitoare la atribuţiile sale şi la etapele procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a-şi structura criticile la adresa sentinţei.
Sintetizând aspectele prezentate de recurentă, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este criticată prin prisma greşitei interpretări a Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEşi a ignorării considerentelor Deciziei nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale.
Consideră că dispoziţiile legale în vigoare, ce reglementează modalităţile de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor iar în cazul concret analizat, prin hotărâre judecătorească nu s-a prevăzut posibilitatea unei astfel de actualizări cu indicele de inflaţie.
Referitor la prevederile art. 22 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocate în motivarea sentinţei, recurenta afirmă că nu au legătură cu prezenta cauză întrucât privesc situaţia în care s-au încasat despăgubiri la preluare sau au fost acordate în temeiul Legii nr. 112/1995, acestea urmând a fi actualizate şi scăzute din valoarea stabilită în raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din lege.
În recursul declarat de reclamantul G.O.P. au fost invocate ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că soluţia atacată este nelegală sub aspectul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor conform procedurii comune şi nu în tranşe cum prevede Legea nr. 247/2005 Titlul VII şi OUG nr. 81/2007.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant reia argumentele din cuprinsul acţiunii prin care a solicitat modificarea actului atacat sub aspectul modalităţii de valorificare a deciziei, apreciind că plata despăgubirilor nu trebuie realizată în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deoarece aceste despăgubiri au fost acordate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti anterioare, iar legea civilă conform art. 1 C. civ., nu retroactivează şi trebuie aplicată situaţiilor născute sub incidenţa ei şi nu a unor situaţii juridice trecute a căror rezolvare se face după legea care a reglementat raportul juridic la data când el s-a născut prin crearea de drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurenţi, dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate, exercitat de instanţa de contencios administrativ potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Decizia nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând anularea ei parţială, în privinţa cuantumului despăgubirilor.
În speţă, după cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, prezentate la pct. I.1 din decizie, problema de drept supusă dezlegării vizează posibilitatea actualizării despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească la nivelul anului 2004, în raport cu rata inflaţiei, aplicabilă la data plăţii efective a acestora.
Înalta Curte constată, din recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, că aceasta exclude de plano posibilitatea oricărei actualizări, considerând că, în realitate, pe această cale se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit despăgubirile şi, implicit, principiul securităţii juridice.
O astfel de abordare este lipsită de consistenţă, bazându-se pe o interpretare superficială a considerentelor Deciziei nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEşi ale Deciziei nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale.
De asemenea, sunt ignorate principii fundamentale ale dreptului, cum ar fi principiul reparării integrale a prejudiciului care îşi găseşte o reflectare clară chiar în actul normativ aplicabil speţei: Legea nr. 247/2005, în art. 4 din Titlul VII, dar şi în numeroase alte dispoziţii legale de drept substanţial ori procedural care consacră posibilitatea actualizării.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că actualizarea despăgubirilor nu înseamnă „stabilirea din nou" a acestora, ci este o măsură cu caracter compensatoriu, menită să asigure aceeaşi valoare, reală, a despăgubirilor.
Prin urmare, aplicând rata inflaţiei la valoarea despăgubirilor stabilite prin Sentinţa civilă nr. 6979 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, judecătorul nu înfrânge puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătoreşti, ci, dimpotrivă, stabileşte în mod judicios valoarea despăgubirilor având în vedere că perioada mare de timp scursă de la momentul cuantificării lor, prin efectul inflaţiei, a afectat conţinutul real al despăgubirilor.
A accepta soluţia preconizată de recurentă înseamnă a accepta plata unor despăgubiri simbolice, rupte total de contextul avut în vedere de judecător la momentul fixării lor.
Raportarea pe care o realizează recurenta la Decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEşi la Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale este ineficientă.
Astfel, prin Decizia pronunţată în recursul în interesul legii s-a stabilit că din această perspectivă, „Prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005."
Judecătorul fondului a interpretat corespunzător conţinutul dispozitivului citat, reţinând că în contextul existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care instanţele judecătoreşti au constatat dreptul notificatorilor la acordarea de despăgubiri, stabilind şi cuantumul acestora, nu se mai poate pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru că verificând legalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent sau valoarea acestora s-ar aduce atingere principiului puterii de lucru judecat.
Cât priveşte Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, considerentele acesteia converg către aceeaşi concluzie, aceea a nelegalităţii repunerii în discuţie a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Premisa acestei concluzii a fost însă greşit decelată de recurentă ca fiind similară speţei de faţă, în contextul în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate urmărea reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite irevocabil prin hotărâre judecătorească, în cadrul procedurii reglementate de art. 16 anterior menţionat, pe când intimata-reclamantă solicită numai actualizarea acestora cu rata inflaţiei.
Posibilitatea actualizării sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor este prevăzută de altfel chiar în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în art. 16 alin. (9) şi art. 22 alin. (4) şi (5).
Cât priveşte art. 22 alin. (4) şi (5), aceste texte consacră obligativitatea actualizării despăgubirii încasate în situaţia în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată şi se dispune compensarea acestora.
Or, în situaţia în care chiar actul normativ consacră posibilitatea actualizării despăgubirilor pentru o multitudine de situaţii, nu există nicio raţiune pentru a-l exclude pe intimatul-reclamant de la beneficiul acesteia.
Din această perspectivă, acţionând cu exces de putere, recurenta-pârâtă trebuie să fie obligată la repararea efectivă a prejudiciului produs intimatului-reclamant, iar ca modalitate de reparare, actualizarea despăgubirilor în raport cu rata inflaţiei, este apreciată de Înalta Curte ca fiind satisfăcătoare, motiv pentru care recursul formulat de Comisie este nefondat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant privind soluţia dată fondului cauzei prin care a fost respinsă cererea privind acordarea despăgubirilor în condiţiile dreptului comun şi nu în modalitatea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte reţine că este neîntemeiat, instanţa de fond reţinând în mod legal că valorificarea oricăror titluri de despăgubire, se poate realiza numai într-una din modalităţile prevăzute la Secţiunea I a Cap. V1, din Legea nr. 247/2001, art. 181 alin. (1) şi (2) pe baza opţiunii realizată de deţinătorul titlului de despăgubire.
Mai mult, aceasta este o procedură ulterioară emiterii actului administrativ contestat, respectiv, titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală, în urma procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, poate fi valorificat de deţinătorul acestuia după cum urmează: în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul poate solicita fie realizarea conversiei titlului în acţiuni emise de Fondul Proprietate, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar; dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă mai mare decât 500.000 RON, titularul are două posibilităţi de valorificare a titlului de despăgubire, în sensul că poate solicita fie primirea exclusiv de acţiuni emise, de Fondul Proprietatea, fie primirea de titluri de plată în cuantumul şi condiţiile prevăzute de noile reglementări privind acordarea despăgubirilor în numerar, iar, până la concurenţa sumei consemnate în titlul de despăgubire, de acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
Astfel, după emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza acestei decizii şi a unei cereri de opţiune depusă de către persoana îndreptăţită sau mandatarul acesteia, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite o decizie reprezentând titlul de plată/sau titlu de conversie.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În concluzie, pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca cele două recursuri să fie respinse ca fiind nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de G.O.P. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 443 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2756/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2797/2011. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
