ICCJ. Decizia nr. 2755/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2755/2011
Dosar nr.9941/2/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 989 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să analizeze dosarul de despăgubire al reclamantei, într-un termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere.
De asemenea, instanţa a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri arătat într-un termen de maxim 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere şi să emită pe numele reclamantei Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, în maxim 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii, sub sancţiunea aplicării unei penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin cererea introductivă, reclamanta L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la analizarea dosarului de despăgubire, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubire, obligarea Comisiei Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil de maxim 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul aferent Dispoziţiei nr. 682/2006, acesta fiind analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, constatându-se că această decizie este temeinică şi legală.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul reclamantei a fost înregistrat sub nr. 29495 şi selectat în şedinţa Comisiei Centrale din 28 mai 2008 stabilindu-se că Dispoziţia nr. 682/2006 emisă de Primăria oraşului Voluntari este legală şi temeinică, stabilindu-se că de la dosar lipsesc anumite înscrisuri.
În ceea ce priveşte obligarea la plata penalităţilor de întârziere se arată că acest capăt de cerere este inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 5802 C. prov. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia nr. 682 din 14 august 2006 emisă de Primăria oraşului Voluntari s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei, pentru imobilul teren situat în oraşul Voluntari, compus din teren în suprafaţă de 1120 mp.
Dispoziţia menţionată împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispoziţiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 247/2005 şi însoţite de avizul de legalitate prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale emis de Prefectul Municipiului Bucureşti, au fost înaintate pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.
Deşi pârâta a confirmat reclamanţilor înregistrarea dosarului aferent Dispoziţiei nr. 682/2006, nici până la data formulării cererii de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate anterior, în ciuda faptului că, astfel cum se susţine chiar în cuprinsul întâmpinării s-a constatat temeinicia şi legalitatea respingerii cererii de restituire în natură şi s-a invocat lipsa anumitor înscrisuri, în privinţa cărora însă reclamanta a făcut dovada depunerii acestora.
Instanţa a reţinut că dosarul reclamantei aferent cererii de restituire prin echivalent a fost înregistrat la 20 noiembrie 2006 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost selectat în vederea înaintării unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, instanţa a reţinut că neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru drepturile omului.
Instanţa a reţinut că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu a fost reţinută de instanţă, în condiţiile în care avizul de legalitate al Prefectului există, iar dispoziţiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea dosarului după emiterea avizului de legalitate.
În ceea ce priveşte cererea privind obligarea pârâtelor la plata penalităţilor de întârziere, Curtea reţine că este întemeiată, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 18 alin. (1), (5) teza I şi alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând soluţia instanţei de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivarea căii de atac a vizat următoarele aspecte:
2.1. Obligarea la desemnarea unui evaluator.
În acest sens, s-a arătat că, încă de la data de 28 mai 2008, dosarul fusese atribuit unui evaluator, dar întrucât contractul de prestări servicii încheiat de evaluatorul respectiv cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost reziliat, în şedinţa Comisiei Centrale din data de 26 august 2010, dosarul a fost reatribuit altui evaluator.
În consecinţă, în opinia recurentei-pârâte, obligaţia impusă în sarcina sa este greşită.
2.2. Obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire
Referitor la această obligaţie impusă prin sentinţa atacată, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa a ignorat prevederile art. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc documentele pe care trebuie să le conţină dosarul de despăgubire.
În speţă, dosarul trebuia completat cu o declaraţie de notorietate din care să reiasă că autorul reclamantei, F.A., este aceeaşi persoană cu F.A.S., copii de pe certificatele de naştere ale moştenitorilor A.C., A.J. şi A,M., copiile paşapoartelor intimatei-reclamante şi a S.A. şi dovezi privind încasarea de despăgubiri în temeiul Legi nr. 112/1995.
2.3. Obligarea greşită la plata de penalităţi pe zi de întârziere
Subsumat acestei critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa nu a motivat acordarea penalităţilor de întârziere şi nu a ţinut seama de împrejurarea că dosarul de despăgubire era incomplet, astfel că în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi reţinută o culpă procesuală, iar reclamantei nu i-a fost creat un prejudiciu.
3. Apărările intimatei-reclamante
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate de recurenta-pârâtă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Voluntari, judeţul Ilfov, compus din teren în suprafaţă de 1120 mp şi construcţia existentă pe teren, ce a format obiectul notificării nr. 717/2001.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 682 din 14 august 2006 a primarului oraşului Voluntari, dosarul aferent fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 20 noiembrie 2006 - aşa cum rezultă din Adresa din 29 octombrie 2009 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În raport cu datele menţionate şi ţinând seama de împrejurarea că Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost încă emisă, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului termenului rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, principiu aplicabil nu numai în procedurile judiciare, ci şi în cele administrative.
Analizând punctual motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Cu privire la obligaţia de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare
Împrejurarea că, într-o anumită etapă a derulării procedurii, Comisia Centrală a desemnat un evaluator, în şedinţa din data de 28 mai 2008, nu este în măsură să ducă la reformarea sentinţei, de vreme ce însăşi autoritatea în cauză precizează că ulterior a intervenit o reziliere a contractului de prestări servicii pe care evaluatorul îl avea cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, raportul de evaluare nefiind efectuat.
Data de 26 august 2010, când recurenta-pârâtă susţine că a desemnat un alt evaluator, este ulterioară datei pronunţării sentinţei (24 februarie 2010), astfel că operaţiunea administrativă efectuată poate avea doar natura unei executări benevole a obligaţiei stabilite prin dispozitivul hotărârii primei instanţe.
1.2. Cu privire la obligaţia de emitere a deciziei
Potrivit art. 16 alin. (4) - (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(...)
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".
Prin urmare, singura atribuţie pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, ce intrau exclusiv în competenţa entităţii care a soluţionat notificarea.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că lipsa unor documente a fost semnalată abia după data introducerii acţiunii la curtea de apel (22 octombrie 2009), la aproape trei ani de la înregistrarea dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale. În aceste condiţii, adresele din 29 octombrie 2009 au un evident caracter pro causa, cu atât mai mult cu cât, în întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a afirmat că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi s-a constatat că este temeinică şi legală.
1.3. Cu privire la penalităţile de întârziere
Posibilitatea acordării penalităţilor de întârziere prin dispozitivul hotărârii este prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conceput ca un mijloc de constrângere pentru autoritatea publică, în vederea executării obligaţiei şi, în acelaşi timp, ca o garanţie suplimentară pentru reclamant că îşi va vedea restabilit dreptul sau interesul vătămat.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, instanţa a sancţionat încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea unei stări de incertitudine asupra măsurilor reparatorii şi a obligat pârâta să efectueze operaţiunile administrative necesare şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire, dispozitivul sentinţei încadrându-se în prevederile art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 989 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 2746/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2756/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
---|