ICCJ. Decizia nr. 2746/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2746/2011
Dosar nr.2914/54/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată anterior sesizării cu excepţia de nelegalitate
Prin Sentinţa nr. 152 din 22 martie 2010 Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în prima instanţă Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea de Apel Craiova a reţinut că acţiunea în pretenţii se întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 potrivit cărora "despăgubirile sau compensaţiile băneşti stabilite se acordă beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii Comisiei Judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzută la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata se poate face şi în rate în maxim 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti".
Textul de lege nu stabileşte în mod expres, imperativ o competenţă specială pentru soluţionarea acţiunii având ca obiect obligarea în mod direct a A.N.R.P. la despăgubiri, însă potrivit art. 8 alin. (5) şi (6) din acelaşi act normativ se stabileşte competenţa în prima instanţă, în favoarea Tribunalului, în privinţa litigiilor având ca obiect contestaţii îndreptate împotriva Hotărârilor emise de către A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine Tribunalului şi pentru acţiunile directe în pretenţii, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce se aplică numai unde printr-o lege specială nu se prevede altfel.
La termenul de judecată din data de 06 octombrie 2010 Tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor sesizarea instanţei de contencios administrativ competentă cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (4) lit. h) din HG nr. 1.120/2006, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 57/2008, dispunând prin încheierea de şedinţă din data de 06 octombrie 2010, sesizarea Curţii de Apel Craiova cu soluţionarea acestei excepţii.
Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul Dolj a constatat că reclamanţii se prevalează de efectele Hotărârii nr. 88 din 12 septembrie 2007, emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de pe lângă Prefectura Judeţului Dolj, act administrativ unilateral cu caracter individual având ca obiect realizarea dreptului reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai autorilor N.V. şi N.A., de a primi compensaţii băneşti în cuantum de 608.832,22 lei.
Astfel, instanţa a reţinut că acest act administrativ apare a fi susceptibil de încadrare în excepţiile de la principiul revocabilităţii actului administrativ.
Actul administrativ normativ mai sus menţionat aprobă normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, prezentând regimul juridic al unui act administrativ emis în executarea legii şi fiind supus cerinţei conformităţii cu dispoziţiile constituţionale în vigoare, precum şi cu dispoziţiile normative de forţă juridică superioară; în acest sens, reclamanţii, prin notele de şedinţă asupra excepţiei de nelegalitate pusă în discuţie din oficiu, invocă încălcarea principiului predictibilităţii raporturilor juridice civile, precum şi caracterul definitiv al hotărârii emise în aplicarea Legii nr. 290/2003, ca urmare a epuizării căii administrative de atac a contestaţiei, respectiv ca urmare a definitivării hotărârii prin expirarea termenului de contestare.
În susţinerea apărării de fond privind realizarea atribuţiilor de revocare, intimata a depus la dosar Decizia nr. 436 din 10 martie 2010, emisă de vicepreşedintele A.N.R.P., act administrativ prin care se propune reanalizarea, de către organul emitent, în vederea revocării, a Hotărârii nr. 88/2007.
Analizând condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanţa a constatat că, în speţă, soluţionarea cauzei, pe fond, depinde de actul administrativ invocat prin întâmpinarea formulată de către intimată; în acest sens, instanţa a constatat, contrar susţinerilor reclamanţilor, că, în considerarea regulilor procedurale, de drept comun, ale extinderii de competenţă, judecătorul cauzei este dator să analizeze fondul cauzei atât în ceea ce priveşte motivele concrete, prezentate de către reclamant, cât şi în ceea ce priveşte apărările propriu-zise (apărările de fond ), ale pârâtului.
Decizia emisă de vicepreşedintele A.N.R.P. sub nr. 436 din 10 martie 2010 constituie un act administrativ unilateral şi cu caracter individual susceptibil de efectuarea controlului, pe calea excepţiei de nelegalitate, în aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi văzând dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ, instanţa a dispus, din oficiu, sesizarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca instanţă competentă, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (4) lit. h) din HG nr. 1.120/2006, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 57/2008 şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
La data de 28 octombrie 2010, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 2914/54/2010.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a excepţiei de nelegalitate a art. 17 alin. (4) lit. h) HG nr. 1.120/2006 aşa cum a fost modificată prin HG nr. 57/2008.
În motivarea întâmpinării se arată că HG 57/2008 este temeinică şi legală fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României prin însuşirea de către Executiv a proiectului iniţiat de A.N.R.P.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 55 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă excepţia de nelegalitate în cauza privind pe reclamanţii N.D. şi N.V., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi Guvernul României şi a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor art. 17 alin. (4) lit. h) din HG nr. 1.120/2006 astfel cum au fost modificate prin HG nr. 57/2008.
Analizând excepţia de nelegalitate invocată în raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (4) lit. h) din HG 1.120/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 290/2003, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 57/2008 sunt nelegale, venind în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 290/2003, act normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia au fost emise.
Astfel, instanţa a reţinut că reglementând procedura de soluţionare a cererilor depuse de persoanele îndreptăţite la acordarea despăgubirilor sau compensaţiilor pentru bunurile sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a aplicării Tratatului de la Paris din 1947, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 90/2003 stabilesc competenţa comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de a primi, verifica şi rezolva aceste cereri, hotărârile emise privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau a compensaţiilor, urmând a fi comunicate A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi solicitantului.
Potrivit alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 care, în termen de 60 de zile, le va analiza şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P.
În privinţa căilor de atac, legea stabileşte în alin. (5) al art. 8 că hotărârile A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Aşa cum se desprinde din dispoziţiile legale citate anterior, calea contestaţiei împotriva hotărârilor comisiilor judeţene ori a municipiului Bucureşti este deschisă exclusiv solicitantului care, nemulţumit de hotărârea emisă de A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 în soluţionarea contestaţiei formulate, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În lipsa unei contestaţii exercitate în termenul de 15 zile prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, hotărârea comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti devine definitivă, nemaiputând fi pusă în discuţie din iniţiativa solicitantului şi cu atât mai puţin a comisiei ori A.N.R.P., nici chiar în situaţia în care ulterior apar şi alte persoane având vocaţie succesorală.
Aşa cum statuează art. 10 alin. (2) din lege, dacă priveşte acordarea de despăgubiri sau compensaţii, cum este cazul în speţa de faţă, hotărârea urmează să fie pusă în executare într-un termen de cel mult doi ani de la comunicarea acesteia.
Emise în aplicarea Legii nr. 290/2003, Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.120/2006, în redactarea iniţială, stabilesc în art. 17 atribuţii ale Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi conferă acestui serviciu competenţe limitate legate de soluţionarea contestaţiilor şi posibilitatea de a propune comisiilor reanalizarea actelor administrative emise, în cazul în care constată încălcarea dispoziţiilor legale cu ocazia soluţionării contestaţiilor.
În urma adoptării HG nr. 57/2008, art. 17 din HG nr. 1.120/2006 este modificat într-o formă ce nu mai corespunde dispoziţiilor legale în aplicarea cărora a fost emis, prin prevederile de la litera h) adăugând în mod nepermis la dispoziţiile Legii nr. 290/2003.
Potrivit textului criticat, „în situaţia în care constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Decizia motivată a vicepreşedintelui se comunică comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreşedintele poate solicita comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare".
Ori, reţine instanţa de fond, dacă Legea nr. 290/2003 conferă Serviciului pentru aplicarea acestei legi posibilitatea de a cenzura legalitatea hotărârilor comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti numai cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate de beneficiarii Legii nr. 290/2003, potrivit dispoziţiilor menţionate, prin vicepreşedintele A.N.R.P. care îi coordonează activitatea, serviciului în discuţie îi este atribuită competenţa de a solicita chiar revocarea hotărârilor comisiei, „în baza raporturilor administrative ierarhice", independent de existenţa unei contestaţii formulate împotriva acestora, fără limită de timp şi independent de rămânerea definitivă a hotărârii.
Instanţa reţine că o astfel de posibilitate nu numai că nu este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 290/2003, dar încalcă în mod flagrant principiul securităţii raporturilor juridice, readucând în discuţie situaţii juridice soluţionate definitiv, fie prin necontestarea hotărârii comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, fie prin epuizarea căilor de atac prevăzute de lege, cu consecinţa imediată a creării unui climat de nesiguranţă şi incertitudine în ce priveşte respectarea obligaţiilor asumate de stat faţă de proprii cetăţeni.
În condiţiile în care Legea stabileşte în art. 8 alin. (4), un termen de 60 de zile pentru soluţionarea contestaţiilor, iar în art. 10 un termen de maxim 2 ani de la comunicarea hotărârii rămasă definitivă, pentru punerea în executare a acesteia, intervenţia vicepreşedintelui A.N.R.P. şi solicitarea revocării actului administrativ de recunoaştere a drepturilor, acordarea compensaţiilor sau despăgubirilor persoanelor vizate de dispoziţiile legii, pune sub semnul incertitudinii dreptul consfinţit al acestor persoane care au un bun în accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
Acesta cu atât mai mult cu cât, cum este cazul în speţă, în baza dispoziţiilor legale criticate, solicitarea revocării hotărârii comisiei, poate interveni chiar după depăşirea termenului de 2 ani şi sesizarea instanţei de judecată pentru punerea în executare a acesteia.
Reglementând posibilitatea intervenţiei fără limită în timp a vicepreşedintelui A.N.R.P., reprezentant al Guvernului, numit prin decizie a primului-ministru, în scopul revocării unui act administrativ prin care este stabilit un drept de creanţă împotriva statului, dispoziţiile supuse controlului de legalitate în cauză, sunt de natură a încălca şi principiul egalităţii de arme consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în interpretarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, dând posibilitatea statului debitor de a interveni pentru a amâna fără termen executarea obligaţiilor stabilite de propria administraţie, în detrimentul particularului care astfel va fi obligat să suporte o sarcină exorbitant de mare, rupând justul echilibru dintre cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor acestuia.
De altfel, chiar Executivul în cuprinsul întâmpinării formulate menţionează expres că în temeiul Legii nr. 290/2003, deşi A.N.R.P. prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 era organ de specialitate al administraţiei publice centrale, „nu avea din punct de vedere legal nici o posibilitate expresă să intervină împotriva hotărârilor emise fără respectarea prevederilor Legii nr. 290/2003".
Potrivit aceleiaşi întâmpinări, modificarea dispoziţiilor art. 17 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 57/2008 este consecinţa faptului că reanalizarea hotărârilor emise în baza Legii nr. 290/2003 solicitată Instituţiilor Prefectului din toată ţara s-a dovedit ineficientă, fiind emise numeroase hotărâri care nu respectă prevederile legale.
Instanţa reţine că o astfel de împrejurare nu poate justifica depăşirea dispoziţiilor legii prin Hotărârea de Guvern emisă în aplicarea acesteia, căci potrivit art. 108 din Constituţie, „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legii", iar nu pentru completarea acestora.
Ineficienţa mecanismului de verificare a legalităţii hotărârilor emise în baza Legii nr. 290/2003, impunea eventual o modificare a legii, iar nu adăugarea la lege printr-un act administrativ al Guvernului.
Legalitatea Hotărârii Guvernului se examinează prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar nu în raport de diverse împrejurări care, în opinia Guvernului, reclamă urgenţă.
Nici argumentul pârâtului privind necesitatea corelării dispoziţiilor HG nr. 1.120/2006 cu modificările aduse altor norme legale de trimitere prin OUG nr. 25/2007, nu poate fi reţinut.
Art. 6 din O.U.G nr. 25/2007 pentru stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, dispunând înfiinţarea A.N.R.P. ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, conferă vicepreşedintelui acestuia atribuţii legate de invalidarea hotărârilor comisiilor judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 care nu întrunesc condiţiile cerute de lege.
Aceste dispoziţii nu pot fi însă extinse prin interpretare şi în privinţa hotărârilor comisiilor de aplicare a Legii nr. 290/2003, simplul fapt că vicepreşedintele A.N.R.P. coordonează atât aplicarea Legii nr. 9/1998 cât şi a Legii nr. 290/2003 neputând justifica atribuirea, cu ocazia organizării executării legii, a unor competenţe pe care, în fapt, nici Legea nr. 290/2003, nici OUG nr. 25/2007 nu le conferă vicepreşedintelui A.N.R.P.
În raport de cele reţinute, constatând că dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de nelegalitate vin în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 290/2003, în aplicarea cărora au fost emise, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 17 alin. (4) lit. h) din HG nr. 1.120/2006 astfel cum au fost modificate prin HG nr. 57/2008.
3. Recursurile declarate de A.N.R.P. şi Guvernul României
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs A.N.R.P. şi Guvernul României, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că art. 17 alin. (4) lit. h) din HG nr. 1.120/2006, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 57/2008 a parcurs toate procedurile de tehnică legislativă incidente, fiind avizat inclusiv de către Ministerul Justiţiei. Textul a fost introdus pentru a se corela legislaţia existentă cu modificările aduse altor norme legale la care se fac trimiteri, respectiv OUG nr. 25/2007 şi nu cuprinde decât clarificări asupra unor dispoziţii legale deja existente.
Referitor la motivele care au impus adoptarea prevederii în discuţie, recurenţii au invocat existenţa la nivel naţional a numeroase hotărâri emise în baza Legii nr. 290/2003 care nu respectă prevederile legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând cu prioritate, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia de tardivitate a recursului declarat de pârâta A.N.R.P., Înalta Curte constată că este fondată.
Hotărârea primei instanţe a fost comunicată A.N.R.P. la data de 11 martie 2011 iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova la data de 24 martie 2011, cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pentru exercitarea căii de atac în materia excepţiei de nelegalitate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat de Guvernul României, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală şi se impune a fi menţinută pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Curtea de apel a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederii normative cuprinse în art. 17 alin. (4) lit. h) din HG nr. 1.120/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, text introdus prin HG nr. 57/2008.
Prin textul atacat, reprodus la pct. I.2 din această decizie, s-au conferit Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 care funcţionează în cadrul A.N.R.P. şi, corelativ, vicepreşedintelui A.N.R.P. atribuţii care exced prevederilor actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 290/2003, art. 8 alin. (4) şi (10).
În esenţă, deşi prin lege s-a limitat în timp perioada în interiorul căreia poate fi exercitat controlul de legalitate asupra hotărârilor comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, stabilindu-se chiar un termen maxim de 2 ani de la comunicarea hotărârii definitive pentru punerea în executare, prin prevederea cuprinsă în actul administrativ normativ în discuţie s-a creat posibilitatea unei autorităţi administrative de a interveni, fără nicio restricţie temporală, în vederea revocării hotărârii obţinute în baza Legii nr. 290/2003.
Curtea de apel şi-a argumentat foarte convingător soluţia adoptată iar considerentele prezentate in extenso la pct. I.2 din Decizia de faţă sunt însuşite şi de Înalta Curte întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
De altfel prin recursul Guvernului României nu se formulează nicio critică punctuală, concretă, în privinţa motivelor de drept ale sentinţei atacate, ci se invocă numai respectarea procedurii de adoptare a actului normativ (care nu a fost contestată) ori aspectele exterioare, de fapt, referitoare la presupuse hotărâri nelegale emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Referitor la această din urmă aserţiune, Înalta Curte observă, la fel ca şi judecătorul de la Curtea de apel, că nu se pot crea căi noi de atac printr-o hotărâre de guvern, ci doar printr-un act normativ de forţă juridică egală cu Legea nr. 290/2003.
Mai mult decât atât, principiul securităţii raporturilor juridice se opune modificării unui status quo obţinut prin mijloace legale, în speţă Hotărârea nr. 88 din 12 septembrie 2007, emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de pe lângă Prefectura Judeţului Dolj, care constată dreptul intimatului-reclamant de a primi compensaţii băneşti în cuantum de 608.832,22 lei. Relevantă în acest sens este hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Silviu Marin c. România (35482/06. 02 iunie 2009) instanţa europeană reţinând că:
„Decizia administrativă ce constituia titlul de proprietate al reclamantului a fost anulată după 13 ani pentru o eroare a administraţiei la momentul emiterii deciziei. Sancţiunea nulităţii pentru acest tip de situaţie a fost introdusă printr-o lege intrată în vigoare la 4 ani de la emiterea deciziei. Aplicând o sancţiune introdusă printr-o lege care a fost adoptată ulterior, instanţele naţionale l-au privat pe reclamant de proprietatea sa. Câtă vreme reclamantul nu acţionase de o manieră ilegală iar autorităţile aveau obligaţia de a verifica, înainte de a emite deciziile, dacă au fost respectate cerinţele legale, aplicarea sancţiunii nulităţii introdusă abia ulterior în lege era imprevizibilă încălcând articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 4 alin. (3) din C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de A.N.R.P. ca tardiv formulat şi recursul Guvernului României ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva Sentinţei nr. 55 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2745/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2755/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
