ICCJ. Decizia nr. 2779/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2779/2011
Dosar nr. 699.1/97/2009
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, O. Haţeg prin P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.R. a unor bunuri imobile aparţinut C.R.R. din cadrul G.R., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009 emisă de pârâtă, cu consecinţa respingerii cererii de retrocedare nr. 4377 din 27 februarie 2003, formulată de P.R. Haţeg, prin E.R. din Ardeal.
În motivarea acţiunii se susţine că potrivit art. 1 din OUG nr. 94/2000 pot fi restituite în condiţiile acestei legi „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din Româna şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de S.R., de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989" calitate de care nu se bucură imobilul în cauză. Se arată în continuare că imobilul ce face obiectul deciziei atacate a fost preluat cu titlu valabil de S.R. în baza Legii reformei agrare din 1921, pentru ca ulterior să fie preluat de Ministerul Învăţământului de la acelaşi proprietar, S.R. Titlul iniţial al S.R. a fost exproprierea pentru care se prezumă că s-au acordat despăgubiri.
Prin Sentinţa nr. 192/F/CA/2009 pronunţată la data de 06 octombrie 2009 de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de apel Alba Iulia a fost respinsă acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea este inadmisibilă întrucât reclamantul, cel care stabileşte cadrul procesual potrivit principiului disponibilităţii, nu a chemat în judecată şi P.R. Haţeg, beneficiarul deciziei contestate.
Cererea a fost apreciată şi ca nefondată întrucât imobilul în cauză era la data preluării de S.R. în patrimoniul P.R. Haţeg, preluarea a avut loc la data de 28 octombrie 1949, având ca temei juridic Decretul nr. 176/1948, fiind deci abuzivă, şi era la data formulării cererii de retrocedare în patrimoniului statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2462 din 12 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul reclamantului, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
În Decizia respectivă instanţa de control judiciar a reţinut că sentinţa este nelegală sub aspectul aprecierii, ca inadmisibilă, a acţiunii în condiţiile în care instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16l din Legea 554/2004, în sensul că nu a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a P.R. Haţeg, beneficiarul deciziei contestate.
În rejudecare, la data de 07 septembrie 2010, P.R. Haţeg, beneficiarul deciziei contestate a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea acţiunii.
La data de 03 noiembrie 2010, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie conform art. 52 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 265 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.R. Haţeg şi, în consecinţă, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O. Haţeg –P. prin P. în contradictoriu cu C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut C.R., având ca obiect anularea deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- prin Decizia nr. 1992 din 12 ianuarie 2003 emisă de C.S.R. a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a decis retrocedarea către P.R. Haţeg a imobilului compus din construcţie plus teren aferent situat administrativ în oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara şi înscris în C.F. nr. 17xx Haţeg;
- pentru a emite această decizie comisia pârâtă a avut în vedere că cererea de retrocedare depusă de către P.R. Haţeg se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000 conform actelor depuse în probaţiune, că la momentul deposedării imobilul aparţinea B.E.R. din Haţeg, că deposedarea acesteia a fost abuzivă în temeiul Decretului nr. 176/1948 şi că la data soluţionării cererii de retrocedare imobilul se află înscris în domeniul public al oraşului Haţeg şi are destinaţia de grădiniţă;
- potrivit art. 1 din OUG nr. 94/2000, situaţia premisă avută în vedere de legiuitor vizează imobile care să întrunească în mod cumulativ două condiţii, respectiv să fi aparţinut cultelor religioase din România înainte de 6 martie 1945 şi să fi fost preluate în mod abuziv de S.R., în perioada de 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
- din analiza extraselor de carte funciară aflate la dosar relevă faptul că imobilul în cauză a făcut parte din C.F. nr. 353 Haţeg fiind înscris sub A + 23 proprietar fiind sub B + 7 B.E.R. din Haţeg din anul 1906. Ulterior, nr. top 396 a fost dezmembrat în 396/1 şi 396/2, iar la data de 07 octombrie 1921, cu încheierea nr. 1413, „în baza art. 66 alin. (2) din legea reformei agrare se notează dreptul de expropriere în favoarea Statului Român" sub A + ll.
- la data de 28 octombrie 1949, cu încheierea nr. 489, sub A + 18 se dispune ca „.. în baza art. 1 şi 2 din Decretul nr. 176 din 3 august 1948 imobilele de sub A + 22 şi A + 23 se transnotează în C.F. nr. 17xx în favoarea S.R.". În C.F. nr. 17XX, sub B + l se intabulează dreptul de proprietate al S.R. tot prin încheierea nr. 489 din 28 octombrie 1949.
În acest context, a constatat prima instanţă că disputa juridică în prezenta cauză pleacă de la efectele juridice diferite atribuite de părţi înscrierii din 1921, respectiv efect constitutiv de drept în favoarea S.R., sau efectul a fost doar de înscriere a unei intenţii de expropriere care nu a fost finalizată.
Aplicând situaţiei concrete dispoziţiile Legii agrare referitoare la expropriere, prima instanţă a reţinut că notarea dreptului de expropriere în temeiul art. 66 alin. (2) din Lege are ca unic efect opozabilitatea faţă de terţi a procedurii de expropriere, iar Notarea, ca formă a înscrierilor de Carte funciară, nu avea efecte constitutive de drepturi reale, ci numai caracter de opozabilitate a înscrierilor.
A apreciat că această concluzie este întărită şi de faptul că, la data de 05 noiembrie 1948, Secţia cărţilor funciare a Judecătoriei Populare Mixte Haţeg eliberează un extras C.F. de pe imobilul în cauză unde proprietar este menţionat E.E. reformată Haţeg în întregime proprietară.
A constatat instanţa de fond că, în mod corect, a reţinut pârâta că cele două condiţii cumulative sunt îndeplinite întrucât imobilul în cauză era la data preluării de S.R. în patrimoniul P.R. Haţeg, preluarea a avut loc la data de 28 octombrie 1949, având ca temei juridic Decretul nr. 176/1948, fiind deci abuzivă, şi era la data formulării cererii de retrocedare în patrimoniului statului.
A concluzionat curtea de apel că Decizia Comisiei Centrale a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât se impune admiterea cererii de intervenţie şi a respingerea acţiunii reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs O. Haţeg - prin P.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a respins acţiunea cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi fără ca dispozitivul şi considerentele hotărârii să prevadă un temei legal în baza căruia s-a pronunţat;
- a fost încălcat de către instanţă principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a instituţiei care are în administrare şi folosinţă imobilul retrocedat, respectiv Inspectoratul Şcolar Hunedoara;
- instanţa de fond a apreciat în mod greşit că imobilul în cauză a fost preluat abuziv deşi la dosarul cauzei nu există probe care să confirme acest lucru.
În consecinţă, recurentul a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul anulării Deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009 emisă de C.S.R .a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041, art. 299 – art. 316 C. proc. civ.
Intimatul-pârât G.R. - C.S.R. a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi intimatul intervenient în interes propriu P.R. Haţeg au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, ca fiind legală şi temeinică susţinând, în esenţă, că Decizia de retrocedare atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de OUG nr. 94/2000 republicată.
Analizând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., de către instanţa de fond prin nepunerea în discuţia părţilor a introducerii în cauză a instituţiei care are în administrare imobilul retrocedat respectiv a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, se constată că nu sunt fondate.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., judecătorul este ţinut ca, în tot cursul procesului să vegheze la respectarea condiţiilor legale să respecte principiile procesului civil, iar cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept, are îndrituirea să ceară părţilor explicaţii şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt şi de drept pentru a preveni orice greşeală, pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Invocarea încălcării acestor prevederi legale de către recurentul-reclamant pentru nepunerea în discuţia părţilor a introducerii în cauză a I.Ş.J. Hunedoara în vederea stabilirii cadrului procesual adecvat este nefondată în raport cu obiectul cererii - anularea deciziei nr. 1992 din 12 ianuarie 2009 de retrocedare şi cu motivele de drept şi de fapt ale acesteia.
În speţă, cadrul procesual a fost corect stabilit atât prin prisma obiectului contestaţiei cât şi a finalităţii urmărite de contestator, în cauză fiind admisă cererea de intervenţie în interes propriu introdusă de P.R. Haţeg în calitate de beneficiar al actului contestat în conformitate cu dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 2462 din 12 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul formulat şi s-a dispus casarea sentinţei atacate şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Introducerea în cauză a I.Ş.J. Hunedoara nu se justifică prin calitatea de titular al dreptului de folosinţă al imobilului retrocedat şi în raport cu obiectul contestaţiei, astfel că instanţa de control judiciar va respinge susţinerile recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., ca nefondat.
Nici susţinerile recurentului cu privire la nemotivarea în drept a sentinţei atacate nu pot fi reţinute din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate rezultând faptul că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile OUG nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului cu privire la faptul că imobilul retrocedat a fost expropriat în afara perioadei de referinţă prevăzute de OUG nr. 94/2000 republicată, respectiv la data de 7 octombrie 1921, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză şi cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond, preluarea imobilului în cauză a avut loc la data de 28 octombrie 1949 iar temeiul juridic al acestei preluări l-a constituit Decretul nr. 176/1948 care se referea la trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor şi comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional.
De altfel, în Tabloul cu şcolile particulare şi confesionale de toate gradele, cuprins de acest act normativ este menţionată şi şcoala primară confesională reformată Hunedoara, a Bisericii reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, respectiv chiar imobilul retrocedat prin Decizia contestată de recurentul-reclamant.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului cu privire la exproprierea imobilului, la data de 7 octombrie 1921, potrivit Legii din 30/1921 pentru Reforma Agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, întrucât înscrierea efectuată prin încheierea nr. 1413 din 7 octombrie 1921 în cartea funciară, reprezintă conform dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din legea reformei agrare doar o notificare a unei intenţii de expropriere, finalizarea acestei proceduri urmând a se realiza pe baza unor hotărâri supuse căilor de atac, conform dispoziţiilor art. 81 alin. (3) din aceeaşi lege.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legal şi temeinică urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O. Haţeg - prin P., împotriva sentinţei civile nr. 265 din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2675/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2786/2011. Contencios → |
|---|
