ICCJ. Decizia nr. 2789/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2789/2011
Dosar nr. 43187/3/2008
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, declinată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3696 din 19 decembrie 2008, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul D.l., a solicitat să se constatate existenta calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul este P. al localităţii Gura Râului, jud. Sibiu şi, ţinând cont de prevederile art. 3 lit. 9) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din OUG nr. 24/2008, C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost aleşi în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h).
S-a mai arătat că, aşa cum rezultă şi din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/2759 din 13 octombrie 2008, pârâtul a fost recrutat ca informator, în anul 1987, pentru încadrarea informativă a personalului Şcolii Generale din Chirpăr, jud. Sibiu. Astfel, acesta a semnat Angajament în faţa organelor de Securitate şi a preluat numele conspirativ M.B.
Reclamantul a considerat că sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securităţii".
Prin sentinţa civilă nr. 1947 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul D.l. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- cu prilejul recrutării sale de către organele de securitate, pârâtul D.l. a scris un angajament olograf de colaborare cu „Organele Ministerului de Interne, în mod secret, sub acoperirea numelui, conspirativ M.B.";
- pârâtul a furnizat securităţii o notă informativă semnată cu numele conspirativ, la data de 04 aprilie 1987, furnizând informaţii despre intenţia unei persoane, M.A. de a trece fraudulos frontiera, persoană care ulterior a fost pusă în urmărire de organele Securităţii;
- în acest context, instanţa de fond a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, precum şi din conţinutul înscrisurilor analizate, în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul sa fie considerat colaborator al fostei Securităţi, în accepţiunea dată de legiuitor.
Astfel, s-a apreciat că, în ceea ce priveşte prima condiţie, nota informativă furnizată de pârât denunţa activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, cunoscut fiind că în epocă era considerată potrivnică sau ostilă regimului totalitar comunist intenţia de a părăsi teritoriul României.
S-a mai reţinut că nota informativă a pârâtului a fost de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei vizate, furnizarea acestor informaţii către organele de securitate expunând persoana în cauză, unor consecinţe negative pentru ei, vizând îngrădirea următoarelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ.
S-a mai apreciat că aserţiunea pârâtului în sensul că informaţiile date au fost concretizate doar în conţinutul a două note, nu poate fi primită, fiind irelevant din perspectiva OUG nr. 24/2008 numărul notelor informative furnizate,ci calitatea acestora.
Prima instanţă a considerat că, nici nu era necesar ca furnizarea informaţiilor să ducă la încălcarea drepturilor amintite, condiţia impusă de lege fiind aceea a vizării încălcării drepturilor, aceasta presupunând ca informaţia să fie aptă să ducă cel puţin la imixtiuni ale Securităţii în viata privată a persoanei vizate. În acest context, s-a reţinut că pârâtul a ales să furnizeze informaţiile amintite pentru a nu suporta rigorile legii în privinţa propriilor fapte ilicite, acceptând în mod evident consecinţele negative ce le-ar putea suferi persoana denunţată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul D.I.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susţinut în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., înlăturând fără nici un motiv argumentele pârâtului şi fără a cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei.
Totodată, recurentul a criticat sentinţa atacată susţinând că în mod greşit s-a făcut aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 constatându-se calitatea de colaborator deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale stipulate de actul normativ anterior menţionat, la dosarul cauzei nefiind depusă nici o probă din care să rezulte faptul că prin acţiunile întreprinse de pârât s-ar fi adus atingere drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului.
Se mai reţine de către recurent faptul că la pronunţarea sentinţei atacate instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că actele obţinute de securitate au fost dobândite prin vicierea consimţământului acestuia, astfel că acestea sunt lovite de nulitate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 şi urm. C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs de ordine publică privind nulitatea cererii de chemare în judecată invocat oral în şedinţa de judecată, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat din extrasul procesului verbal întocmit cu ocazia şedinţei comisiei, rezultând prezenţa tuturor membrilor acesteia astfel că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului cu privire la neîntrunirea cvorumului necesar.
Cu privire la susţinerile recurentului formulate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, sentinţa pronunţată fiind motivată în fapt şi în drept prin raportare la materialul probator administrat în cauză şi cu respectarea tuturor cerinţelor legale impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurent privind aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 sunt de asemenea nefondate.
Potrivit art. 2 alin. (l) lit. b) din OUG nr. 24/2008 este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii sub orice formă prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".
Textul de lege sus menţionat se interpretează foarte clar în sensul că denunţurile vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că recurentul-pârât a fost recrutat ca informator în anul 1987 semnând angajament în faţa organelor de Securitate şi preluând nume conspirativ M.B., iar din nota informativă furnizată de acesta la data de 4 aprilie 1987 ca şi din propunerea de măsuri întocmită privind propunerea de luare în supraveghere a persoanei menţionate în notă cu intenţia de trecere frauduloasă a frontierei ca şi din măsura de avertizare a acestuia, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal anterior menţionat, pentru a se reţine calitatea de colaborator al fostei Securităţi a recurentului-pârât, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerile recurentului privitoare la constatarea eronată că prin informaţiile furnizate ar fi fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimuluitotalitar comunist sunt nefondate, întrucât intenţia de a părăsi teritoriul României în epoca respectivă era considerată o atitudine ostilă regimului totalitar comunist iar măsura luării unui angajament persoanei vizate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, confirmă acest caracter.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora informaţiile furnizate nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, instanţa de control judiciar nu le poate reţine întrucât, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin informaţiile furnizate au fost îngrădite drepturile persoanei vizate, respectiv dreptul la libera circulaţie consacrat de art. 12 alin. (l) şi (2) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 cât şi dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 pct. l din acelaşi pact.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.I., împotriva sentinţei civile nr. 1947 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2786/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2803/2011. Contencios → |
|---|
