ICCJ. Decizia nr. 2558/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2558/2011
Dosar nr. 281/45/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 190/ CA din data de 12 iulie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul N.F. în contradictoriu cu pârâta M.F.P. – D.G.F.P. Vaslui şi, în consecinţă, a dispus anularea în parte a Procesului - verbal de inspecţie fiscală din 23 decembrie 2008 şi a Deciziei nr. 7 din 7 aprilie 2009, în partea referitoare la obligarea reclamantului la plata sumelor de 1350,94 lei reprezentând diferenţă preţ autovehicul şi 4727,04 lei contravaloare combustibil, a menţinut actele administrative sus-menţionate în ce priveşte diferenţa de 32021,36 lei, imputată reclamantului şi a mai obligat pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul - verbal de inspecţie încheiat de C.I.G. din cadrul D.G.F.P. Vaslui din 23 decembrie 2008, înregistrată la nr. 19869 din 24 decembrie 2008, urmare inspecţiei de audit efectuate la P.C. Micleşti, judeţul Vaslui, au fost reţinute în sarcina primarului comunei, reclamantul N.F., mai multe abateri de la disciplina financiară, aplicându-i-se acestuia, alături de alţi salariaţi ai primăriei, atât sancţiuni contravenţionale, dar şi obligaţia recuperării de sume cheltuite nejustificat.
Reclamantul a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal de inspecţie de audit, soluţionată de către Compartimentul de soluţionare a contestaţiilor pentru inspecţie prin Decizia nr. 7 din 7 aprilie 2009.
Prin această decizie se menţin măsurile dispuse prin procesul verbal de inspecţie, privind achiziţionarea de către P.C. Micleşti a unui buldoexcavator, în anul 2006, şi sumele stabilite a fi recuperate de la reclamantul N.F., fost primar al comunei Micleşti, reprezentând contravaloarea bunurilor avute în gestiune în perioada cât a îndeplinit funcţia de primar, bunuri care nu au fost predate la primărie după expirarea mandatului şi a sumelor reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice internaţionale nejustificate, fiind modificate suma reprezentând diferenţa de preţ între preţul unei maşini D.L. vechi avariate şi preţul celei noi, achiziţionate de către P.C. Micleşti şi suma reprezentând contravaloarea a 10.757,18 litri combustibil (benzina şi motorina) consumaţi în perioada iulie 2004 - iunie 2008, fără documente justificative, urmând ca acestea să fie recuperate de la reclamantul N.F., fost primar al comunei Micleşti.
În cursul judecăţii cauzei, instanţa de fond a admis efectuarea unei expertize contabile care a avut ca obiective:
1. Expertul să verifice cantitatea justificată de carburant (benzina şi motorina) prin ordinele de deplasare nereţinute de către intimata în calculul efectuat, ordine de deplasare indicate în Decizia atacată şi depuse la dosar pentru perioada 2004 - 2008;
2. Expertul să verifice toate ordinele de deplasare indicate la obiectivul 1 si sa stabilească daca au fost întocmite corect;
3. Expertul să precizeze dacă ordinele de deplasare întocmite în aceeaşi perioadă 2004 - 2008 şi care au fost reţinute ca fiind justificate de către intimată, au fost întocmite în aceeaşi manieră ca şi cele de la obiectivul 1 şi dacă au fost înregistrate la P. Micleşti;
4. Expertul să stabilească dacă suma imputată contestatorului N.F. pentru consumul de carburant din ordinele de deplasare nereţinute de intimata este corect stabilita si daca se justifica imputarea acestei sume;
5. Expertul să stabilească pe baza actelor depuse la dosar daca este justificată cantitatea de carburant folosită de P. Micleşti la lucrările executate cu buldoexcavatorul. Pentru evaluarea corecta a acestui obiectiv expertul să aibă în vedere utilajul folosit, consumul normat orele lucrate şi consumul de carburant;
6. Expertul să stabilească dacă situaţiile de lucrări care justifică lucrările efectuate sunt întocmite corect şi dacă sunt semnate de conducătorul utilajului şi vizate de primar;
7. Expertul să calculeze carburantul consumat cu transportul elevilor cu microbuzul P. Micleşti (să aibă în vedere consumul propriu al microbuzului drumul de ţară pe care s-au efectuat cursele şi perioada de vara sau de iarnă);
8. Expertul să verifice dacă ordinele de deplasare întocmite cu ocazia transportului elevilor reflectă în mod real cursele efectuate, kilometrii efectuaţi şi carburantul consumat având în vedere şi adresa nr. 1453 din 15 octombrie 2009 emisă de Şcoala M.;
9. Având în vedere concluziile expertizei auto M.S. (lucrare aflată la dosar) expertul să precizeze care era valoarea de înlocuire a bunului avariat având în vedere uzura fizică, morală, vechimea etc., la data accidentului din ianuarie 2007;
10. Având la baza aceeaşi expertiza auto, expertul contabil sa stabilească dacă prin înlocuirea bunului avariat cu bunul achiziţionat (Autoturism L.) contestatorul N.F. mai datorează vreo suma P. Micleşti şi daca suma imputata contestatorului este justificată şi legală;
11. Solicitarea ca expertul sa aibă în vedere suma plătită de A. cu titlu de despăgubire, suma plătită de N.F. şi suma ce a intrat în contul P. Micleşti după valorificarea autoturismului avariat.
Instanţa de fond şi-a însuşit parţial concluziile expertizei contabile în ceea ce priveşte suma de 1350,94 lei, considerând că aceasta a fost incorect imputată reclamantului, întrucât la evaluarea presupusului prejudiciu rezultat din înlocuire;
- autoturismului L. avariat a fost ignorată valoarea rămasă neamortizată a primului autoturism în condiţiile art. 5 din OG nr. 81/2003, la data avarierii şi care, în realitate, era de 28761,94 lei prin scăderea valorii amortizate înregistrate pe cheltuieli. în sumă de 4639 lei, în atare condiţii scăzând din valoarea de intrare a autoturismului de 1.4 MPI - d 28.450 lei + val. epavei de 3600 lei, valoarea rămasă pentru L. 1,6 MP ar rezulta un avantaj în bugetul autorităţilor locale de 3288,06 lei;
- din cantitatea de carburant achiziţionată în intervalul 2004 – 2006 de 13367.08 lei, expertul consideră ca fiind justificată cantitatea de 13.269,8 lei, rămânând o diferenţă de 97.2 lei în valoare de 340.39 lei.
Argumentele expertului în considerarea ca justificate a consumului în valoarea sus-menţionată au fost următoarele:
- file de parcurs săptămânale trebuiau corelate cu notele de intrare - recepţie întocmite achiziţia carburatorului, respectiv cu bonurile de consum aflate în contabilitate, iar din comparaţia acestor documente nu s-au constatat diferenţe nejustificate în consumul de carburanţi;
- consumul de carburant efectuat de buldoexcavatorul folosit pentru lucrări ca: deszăpezire, amenajare platformă gunoi sat Micleşti şi Popeşti, demolat temelie piatră hambar transport, amenajări drum sătesc şi şanţuri laterale, trebuia reţinut ca fiind real, întrucât situaţii de lucrări au fost semnate de reclamant iar din anexa cu achiziţiile efectuate în perioada 2004 - 30 iunie 2008. rezultă că au fost cumpărate materialele necesare acestor lucrări (balast, nisip etc.);
- transportul elevilor a fost efectuat, astfel cum rezultă din anexele 12 şi 13 raport, cu microbuzele cu nr. VS-XX-XXX şi VS-ZZ-ZZZ, confirmat de şcoala Micleşti cu adresa nr. 1453 din 15 octombrie 2009, consumul aferent fiind de 1638,70 litri carburant.
Instanţa de fond a apreciat, pe de o parte, că în mod eronat organul fiscal nu a luat în considerare valoarea neamortizată a primului autoturism, calculată la data avarierii (şi care era de 28450 lei), ci valoarea de intrare în contabilitate iniţială, de 33400,94 lei, în realitate autoritatea administrativă locală înregistrând în acest context un avantaj la valoarea de înlocuire cu noul autoturism, iar, pe de altă parte, în ce priveşte combustibilul achiziţionat, a fost eronat imputată reclamantului cantitatea de 1638,70 1, aferentă transportului elevilor (anexele 12, 13 raport expertiză), transport confirmat de Şcoala M. prin adresa 1453/2009 a cărui valoare se cifrează la 4727,04 lei, respingând susţinerile reclamantului cu privire la celelalte dispoziţii ale actelor administrative contestate, ca nefondate.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul N.F., criticând-o pentru nelegalitate şi, netemeinicie şi invocând, în mod generic, dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ., fără a se raporta la vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 – art. 3041 C. proc. civ. În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut următoarele critici:
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că foile de parcurs nu ar fi fost întocmite la data efectuării curselor respective cu autoturismul primăriei;
- instanţa de fond era datorare ca, în temeiul dispoziţiilor legale să manifeste rol activ şi să dispună admiterea altei probe;
- şi în ceea ce priveşte consumul de carburant pentru lucrările executate cu buldoexcavatorul, instanţa de fond a reţinut greşit ca nejustificat acest consum;
- în ambele situaţii, instanţa de fond a înlăturat în mod greşit concluziile raportului contabil.
În concluzie, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, cu consecinţa admiterii integrale a acţiunii şi anularea totală a actului de control de audit, în ceea ce îl priveşte.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare.
Într-adevăr, instanţa de fond, însuşindu-şi parţial concluziile expertului contabil, a anulat parţial Procesul-verbal de inspecţie de audit nr. 19869 din 24 decembrie 2008, în ceea ce priveşte obligarea recurentului-reclamant la plata sumei de 1.350,94 lei reprezentând prejudiciul rezultat în urma avarierii totale a autoturismului primăriei şi, respectiv, suma de 4.727,04 lei reprezentând contravaloarea combustibilului folosit pentru transportul copiilor elevi de pe raza Comunei Mihăileşti, de la plata cărora a fost exonerat.
Totodată, instanţa de fond a înlăturat concluziile expertului contabil în ceea ce priveşte suma de 32.021,36 lei reprezentând c/ valoarea combustibilului consumat şi nejustificat cu documente contabile, cu autoturismul primăriei, avut la dispoziţie de recurentul-reclamant în perioada mandatului de primar, precum şi cu buldoexcavatorul.
În ambele situaţii, instanţa de fond a reţinut în mod judicios legalitatea şi temeinicia constatărilor organelor care au executat controlul de audit.
Astfel, în ceea ce priveşte consumul de combustibil pentru autoturism, precum şi pentru consumul de combustibil pentru buldoexcavator, chiar recurentul-reclamant confirmă justeţea constatărilor organelor de control în cadrul contestaţiei formulate împotriva actului de control, solicitând un termen de 15 zile „pentru a definitiva documentaţia" cu care va justifica consumurile respective.
Astfel fiind, susţinerile făcute în cadrul criticilor aduse soluţiei instanţei de fond sunt lipsite de orice temei, urmând să fie înlăturate ca atare, cu consecinţa respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către N.F. împotriva Sentinţei civile nr. l90/ CA din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2539/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2562/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
---|