ICCJ. Decizia nr. 2803/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2803/2011
Dosar nr. 11928/^/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu M.S., suspendarea executării Ordinului M.S. nr. R/2575 din12 octombrie 2010 de încetare a suspendării raporturilor sale de serviciu la B.P. a d-nei deputat A.S. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare introdusă la această instanţă la 23 noiembrie 2010 ce formează obiectul dosarului nr. 1391/2/2010.
În motivarea cererii a arătat că în calitatea sa de medic şi cadru didactic la Facultatea de Medicină Dentară U.M.F. Bucureşti, a determinat implicarea sa în numeroase proiecte specifice C.I.Ş.T.S. la care d-na deputat deţine calitatea de membru, fiind de mare importanţă asigurarea continuităţii muncii, având în vedere că a fost prezentă la toate fazele anterioare ale proiectelor iar înlocuirea sa ar însemna un regres pentru programele la care este implicată.
Pârâtul M.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematuritătii acţiunii, motivat de faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie să existe plângerea prealabilă, în speţă, nefiind făcută această dovadă.
Prin sentinţa civilă nr. 375 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului M.S. nr. R/2575 din 12 octombrie 2010 formulată de reclamanta M.D. şi a suspendat executarea acestuia până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia prematuritătii introducerii acţiunii este neîntemeiată deoarece la data de 2 decembrie 2010 reclamanta s-a adresat printr-o notă de informare C.D.P.R. prin care a adus la cunoştinţă importanţa pe care o are activitatea reclamantei în cadrul biroului parlamentar. De asemenea, s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada că s-a adresat şi A.N.F.P. arătând că a fost încadrată cu contract de muncă pe durată determinată din 9 august 2010 la biroul parlamentar menţionat, în funcţia de consilier, raporturile de serviciu fiind suspendate de drept.
Pe fondul cererii de suspendare s-a constatat că emiterea actului s-a efectuat în baza unei simple adrese a A.N.F.P., ca urmare a unei interpretări a modificărilor succesive aduse de art. 94 din Legea nr. 188/1999, aceasta fiind o împrejurare de natură a pune la îndoială legalitatea actului şi a dovedi existenţa cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei iminenţei unei pagube, s-a apreciat că punerea în executare a actului ar aduce reclamantei un prejudiciu greu de înlăturat şi ar duce şi la perturbarea gravă a activităţii în care este implicată reclamanta în cadrul B.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.S.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut în esenţă că instanţa de fond a apreciat în mod eronat ca fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 şi pe cale de consecinţă a respins excepţia de prematuritate a acţiunii, ca nefondată, iar pe fond sentinţa atacată este apreciată ca nelegală şi netemeinică întrucât actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în limitele competenţelor legale şi cu respectarea prevederilor art. 94 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare cât şi a dispoziţiilor art. V din Legea nr. 140/2010.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9, art. 312 alin. (3) şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă M.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente.
Cererea intimatei-reclamante s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
În soluţionarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire" a fondului.
Din această perspectivă instanţa de recurs apreciază că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Prin art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate sunt definite ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţiiactului administrativ.
Ori, în speţă, instanţa de fond a reţinut în mod greşit ca fiind îndeplinită această condiţie apreciind că ordinul a cărui suspendare se solicită ar fi fost emis în baza unei simple adrese a A.N.F.P. de interpretare a unor modificări legislative succesive aduse art. 94 din Legea nr. 188/1999 deşi ordinul respectiv a fost emis de autoritatea competentă în limitele competenţelor legale, iar simpla menţionare a adresei respective în preambulul ordinului nu poate reprezenta o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă a legalităţii actului administrativ, astfel cum se impune prin dispoziţiile legale mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie respectiv paguba iminentă, instanţa de control judiciar constată că nici aceasta nu a fost îndeplinită întrucât în cauză nu s-a probat perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice prin executarea ordinului atacat, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de fond, ori producerea unui prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului, astfel cum impun dispoziţiile art. 2 alin. (l) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Întrucât măsura suspendării astfel cum este aceasta reglementară de dispoziţiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor legale, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamanta M.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.S., împotriva sentinţei civile nr. 375 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de M.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2789/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 569/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
