ICCJ. Decizia nr. 573/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 573/2011
Dosar nr. 6151/1/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 47 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă acţiunea introductivă formulată de reclamanţii T.C., C.I., P.C., B.I., B.E., P.I.N., N.A., F.I., C.D., O.M.L., B.C.G., R.F.V., B.T., P.V., SC Z.P. SRL, T.R.L. şi C.A. în contradictoriu cu M.A.D.R. – A.P.D.R.P., acţiune prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. E/1991 din 30 ianuarie 2009 emisă de pârât şi exonerarea de la executarea actelor administrative atacate.
Instanţa a respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii S.L., V.C., E.B., Asociaţia Agricolă fără personalitate juridică „Pajişti Protejate 11/A" prin reprezentant legal B.A., B.M., B.I.D. şi P.F. D.E., în contradictoriu cu acelaşi pârât şi împotriva aceluiaşi act administrativ emis de pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 15 iunie 2009, reclamanţii T.C., C.I., P.C., B.I., B.E., P.I.N., N.A., F.I., C.D., O.M.L., B.C.G., R.F.V., B.T., P.V., SC Z.P. SRL., T.C., T.R.L., C.A. au formulat, în contradictoriu cu M.A.D.R. – A.P.D.R., acţiune în contencios administrativ, invocând în drept dispoziţiile art. 11 alin. (1) din contractele de finanţare, OUG nr. 13/2006, Legea nr. 316/2001, OUG nr. 63/1999, OG nr. 79/2003, HG nr. 1510/2003 şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Reclamanţii solicită anularea deciziei nr. E/1991 din 30 ianuarie 2009, emisă de pârâtă, precum şi a actelor subsecvente, respectiv procesele verbale de constatare ce vizează pe fiecare dintre reclamanţi, precum şi exonerarea reclamanţilor de la plata sumelor stabilite în procesele verbale încheiate pentru fiecare în parte. De asemenea, au solicitat şi suspendarea executării actelor administrative, a căror anulare au solicitat-o.
La data de 19 august 2009 au depus cerere de intervenţie în interes propriu V.C., E.B., A.A.P.P. (fără personalitate juridică) prin administrator B.A.T., B.M. şi B.I.D., solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi, pe fond, anularea deciziei nr. E/1991 din 30 ianuarie 2009, precum şi a actelor subsecvente, respectiv procesele verbale de constatare pentru fiecare intervenient, exonerarea intervenienţilor de la plata sumelor stabilite în procesele verbale de constatare, precum şi suspendarea actelor administrative atacate.
La data de 08 septembrie 2009 a depus cerere de intervenţie în interes propriu numitul S.L., cu aceleaşi solicitări ca ale celorlalţi intervenienţi.
La data de 22 septembrie 2009 a depus cerere de intervenţie în interes propriu P.F. D.E.I., cu aceleaşi solicitări ca ale celorlalţi intervenienţi.
Motivele cererilor de intervenţie, pe fond, sunt identice cu cele indicate de reclamanţi în acţiunea introductivă de instanţă.
Prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2010, instanţa, în temeiul art. 52 şi următoarele C. proc. civ., a admis în principiu cererile de intervenţie în interes propriu.
În ce priveşte cererea de suspendare a executării actelor administrative, a căror anulare se solicită, prin încheierea de şedinţă din 20 august 2009 instanţa a dispus admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în ce-i priveşte pe reclamanţi, iar în ce priveşte intervenienţii, de asemenea, s-a dispus suspendarea actelor administrative atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2009.
La data de 22 septembrie 2009 pârâtul, în temeiul art. 115 – art. 118 C. proc. civ., a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii introductive de instanţă ca nefondată, ca şi a cererilor de intervenţie în nume propriu şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative atacate.
Instanţa de fond reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 3 şi 4 din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, urmare a constatării nelegalităţilor în derularea contractelor de finanţare, organul de constatare fiscală emite un titlu de creanţă bugetară fiscală, iar drepturile şi obligaţiile autorităţii cu atribuţii în gestionarea fondurilor nerambursabile şi a debitorilor sunt cele specifice contenciosului administrativ fiscal. Dispoziţiile art. 5 alin. (l) din OG nr. 79/2003 prevăd că „plătitor al creanţelor bugetare rezultate din nereguli este persoana juridică sau fizică stabilită debitor prin titlul de creanţă".
Mai mult, art. 3 alin. (6) prevede că împotriva titlului de creanţă fiscală, debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003, dispoziţie preluată şi în actul normativ de punere în aplicare a OG nr. 79/2003, respectiv HG nr. 1306/2007, care la art. 6 prevede aceeaşi procedură administrativ fiscală.
În cazul de faţă, instanţa a reţinut că reclamanţii şi intervenienţii au parcurs procedura prealabilă specială, prevăzută de art. 205 şi următoarele C. proCod Fiscal, respectiv contestaţii împotriva proceselor verbale de constatare, iar Decizia emisă, comună în conţinut pentru toţi reclamanţii şi intervenienţii, a fost atacată la instanţa de contencios administrativ conform art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal
Cu toate acestea, instanţa a reţinut că analiza sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actelor administrative atacate a avut în vedere respectarea clauzelor contractelor de finanţare, astfel că în cazul de faţă instanţa a procedat la analiza unei posibile existenţe sau inexistente a răspunderii contractuale a reclamanţilor şi a intervenienţilor.
În fapt, instanţa a reţinut că reclamanţii şi intervenienţii au încheiat contracte de finanţare cu pârâtul având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către pârât (în calitate de autoritate contractantă) pentru punerea în aplicare a proiectului „ Conservarea fâneţelor naturale prin practici agricole tradiţionale". Art. 2 alin. (2) din contract prevede că durata de execuţie este de 5 ani, iar ca obligaţie pentru beneficiari (reclamanţi şi intervenienţi) este prevăzută depunerea anuală a cererilor de plată în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui an de execuţie a activităţilor specificate în cererea de finanţare - art. 4 alin. (2).
Din contractele de finanţare fac parte şi Anexele I - IV, aşa cum de altfel se prevede expres în contractele de finanţare la art. 5.
Instanţa reţine că reclamanţii şi intervenienţii au semnat şi declaraţii pe proprie răspundere privind punerea în aplicare a obligaţiilor proprii contractuale, dar şi planuri de acţiune de implementare anuală a obligaţiilor contractuale.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa reţine că, pentru derularea fondurilor S.A.P.A.R.D. instituite pentru perioada de pre-aderare pentru România (ca şi pentru alte state) de către Comunitatea Europeană conform Regulamentului Consiliului European 1268/1999 şi a Regulamentului Comisiei Europene 2759/1999, Guvernul României a implementat începând cu anul 2001 Programul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Pentru implementarea efectivă a fondurilor de preaderare, România a adoptat mai multe acte normative, respectiv OUG nr. 13/2006 (reglementarea autorităţilor ce gestionează şi urmăresc aceste fonduri şi sancţionează nelegalităţile în derularea fondurilor), OG nr. 79/2003 şi HG nr. 1306/2007.
Măsura de agromediu, la care se face referire ca parte integrantă a programului S.A.P.A.R.D. şi a contractelor de finanţare, este punctul 3.3. din Programul S.A.P.A.R.D., ce are ca obiectiv principal sprijinul oferit, prin oferirea fondurilor nerambursabile de către Comunitatea Europeană prin autoritatea contractantă română (respectiv pârâtul) punerea în practică a proiectelor pilot, vizând conversia la o agricultură organică, protecţia zonelor cu biodiversitate specială/importanţă naturală şi menţinerea/îmbunătăţirea peisajului rural sau a mediului natural.
Conform contractelor de finanţare (identice ca şi conţinut pentru toţi reclamanţii şi intervenienţii, variind doar sumele acordate cu titlu nerambursabil) prevedeau ca durată de execuţie 5 ani, art. 2 alin. (2) din contractul cadru, cu obligaţia pentru reclamanţi şi intervenienţi de a depune cereri de plată anual în termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui an de execuţie, art. 4 alin. (2) din contractul cadru.
Potrivit cererilor de finanţare şi a contractelor cadru, reclamanţii şi intervenienţii au solicitat sumele de plată anuale pentru anul 2007, însă, începând cu anul 2008, nu au solicitat aceste sume de plată anuale, la care s-au obligat prin art. 4 alin. (2) din contractul cadru, aspect necontestat de niciuna din părţi.
Explicaţia reclamanţilor şi intervenienţilor a fost aceea că au accesat fondurile europene prevăzute de F.E.D.A., respectiv măsura de agromediu 211 din programul acestui fond, măsură care ar fi identică cu cea a măsurii 3.3. din programul S.A.P.A.R.D., respectiv de conservare a biodiversităţii.
Instanţa reţine că Programul F.E.A.D.R. a fost instituit ca o măsură de sprijin comunitar pentru statele membre ale Comunităţii Europene (Uniunii Europene în noua nomenclatură oficială) prin Regulamentele Consiliului European 1698/2005 şi 1290/2005, acest program fiind gândit pentru realizarea politicii agricole comune, ca principiu de instituire a Uniunii Europene.
Instanţa de fond a constatat că reclamanţii şi intervenienţii nu au informat autoritatea contractantă (pârâtul) de faptul că nu vor continua derularea finanţărilor S.A.P.A.R.D. şi că au ales să acceseze fondurile F.E.A.D.R.
Aşadar, revenind la elementele răspunderii contractuale, fapta ilicită constând în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către reclamanţi şi intervenienţi; prejudiciul creat pârâtului; posibila culpă a reclamanţilor şi intervenienţilor; raportul de cauzalitate dintre neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale şi prejudiciu, instanţa de fond reţine următoarele:
1) existenţa faptei ilicite contractuale - potrivit art. 4 alin. (2) din contractul cadru, reclamanţii şi intervenienţii erau obligaţi să depună cereri de plată anuale, în termenul defipt de această clauză contractuală. Însă, aceştia în mod deliberat nu au respectat clauza contractuală de a efectua cererea de plată anuală.
Mai mult, contrar art. 11 alin. (1) din Anexa I - Prevederi generale, clauză contractuală ce prevede obligaţia pentru reclamanţi şi intervenienţi de a informa pârâtul despre circumstanţele ce împiedică depunerea cererilor de plată anuale, instanţa a reţinut că reclamanţii şi intervenienţii nu s-au achitat de obligaţia contractuală, de informare.
Afirmaţia reclamanţilor şi intervenienţilor că au evitat dubla finanţare, nu a fost primită de instanţa de fond întrucât, în primul rând, clauzele contractuale ferme şi mai ales obligaţiile contractuale mai sus amintite, nu au fost respectate de beneficiari, şi pentru că, în al doilea rând, cele două programe au izvoare şi naturi diferite: S.A.P.A.R.D. a fost gândit ca un program pentru ţările europene care tind spre aderare la Comunităţile Europene, reglementarea fiind cuprinsă prin Regulamentele CE 1268 şi 1257/1999, pe când F.E.A.D.R. este un program destinat pentru ţările membre U.E., reglementarea fiind alta decât cea a programului S.A.P.A.R.D., respectiv Regulamentele CE 1698 şi 1290/2005.
Or, instanţa a reţinut că programul F.E.A.R.D. se aplică pentru România doar începând cu anul 2008, prin intrarea României în U.E. De altfel, chiar prin Tratatul de aderare a României la U.E. se prevede, expresis verbis, că programele anterioare, preaderare, respectiv S.A.P.A.R.D. continuă până la epuizarea consecinţelor acestora - art. 29 din Protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la aderarea României, Titlul III - Dispoziţii financiare, din Tratatul de aderare.
Concluzionând instanţa reţine că, chiar dacă măsurile 3.3. şi 214 coincid în mare măsură, nu se justifică în niciun fel conduita reclamanţilor şi a intervenienţilor în a nu respecta clauzele contractuale, din moment ce cele două programe, S.A.P.A.R.D. şi F.E.A.D.R., sunt distincte şi, totodată, cocontractanţii nu au convenit de comun acord pentru o asemenea posibilitate, ca cea aleasă de reclamanţi şi intervenienţi, de a schimba unilateral accesul la programele de finanţare, programe care, oricum, au o reglementare la nivel comunitar diferită.
Adresa, invocată în apărare de reclamanţi şi intervenienţi, emisă de pârât către D.G.D.R. din cadrul M.A.P.D.R., nu poate fi invocată ca argument în apărare, în sensul în care pârâtul opinează că nu ar fi o neregulă în accesul la programul F.E.A.R.D. şi nerespectarea clauzelor contractuale aferente programului S.A.P.A.R.D. Astfel, această adresă este, în primul rând, doar o corespondenţă între compartimentele aceluiaşi minister, în care se exprimă o părere şi se aşteaptă, de la Direcţie, un răspuns de specialitate, neavând, aşadar, vreo consecinţă juridică asupra cauzei de faţă (cu atât mai mult cu cât ea a fost emisă după ce reclamanţii şi intervenienţii au ales să nu respecte clauzele din contractele de finanţare).
De altfel, instanţa a reţinut că reclamanţii şi intervenienţii au omis să specifice răspunsul dat de D.G.D.R., care, la solicitarea unei opinii de specialitate formulată de pârât, afirmă în mod clar că nu este posibil transferul de la un program la altul şi că este necesară sancţionarea beneficiarilor conform contractelor de finanţare S.A.P.A.R.D.
Nici afirmaţia potrivit căreia ar fi incidente dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Anexa I - Prevederi generale, în sensul în care ar fi intervenit, prin apariţia Programului F.E.A.R.D., o situaţie excepţională, nu a fost primită de instanţa de fond, întrucât textul contractual prevede că, în cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, autoritatea contractantă (pârâtul în prezenta cauză) poate decide să rezilieze contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile". Or, este evident că nu este aplicabil, în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor, acest text contractual din moment ce doar la latitudinea pârâtului şi în condiţiile notificării în cazuri excepţionale stă posibilitatea rezilierii.
Pentru toate acestea, instanţa constată că primul element, cel al neexecutării obligaţiilor contractuale, respectiv al neexecutării obligaţiei de a depune în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 4 alin. (2) din contractul cadru de finanţare cererea de plată anuală, este pe deplin îndeplinit în ce priveşte stabilirea răspunderii contractuale a reclamanţilor şi a intervenienţilor.
2) culpa reclamanţilor şi intervenienţilor.
Instanţa de fond reţine că din cele expuse la pct. 1, este pe deplin dovedită culpa acestora. Astfel, instanţa constată că reclamanţii şi intervenienţii recunosc ei înşişi că nu au depus, deliberat, cererile de plată anuală. Or, din moment ce nu pot fi reţinute apărările acestora cu privire la accesul la programul F.E.A.R.D., prin transferul măsurii S.A.P.A.R.D., acest fapt nefiind posibil din raţiunile mai sus arătate, evident că este stabilită şi culpa acestora în ecuaţia răspunderii contractuale;
3) în ce priveşte prejudiciul creat pârâtului, instanţa reţine că în chiar dispoziţiile contractului cadru, părţile au făcut referire la art. 969 C. civ., care prevede că convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
În cazul de faţă, instanţa a reţinut că nu a fost posibil transferul măsurilor de agromediu de la programul S.A.P.A.R.D. la programul F.E.A.R.D.
Astfel, prin nerespectarea obligaţiei contractuale, de a solicita în termen plata anuală, s-a creat un prejudiciu gestionarului sumelor nerambursabile, respectiv pârâtului. Consecinţa nu poate fi decât cea contractuală, prevăzută în Anexa I - Prevederi generale, şi anume restituirea completă a sumelor plătite pe anul 2007 pentru fiecare reclamant şi intervenient [(art. 11 alin. (2)], această clauză contractuală fiind asumată de ambele părţi. Aşadar, prejudiciul, recuperabil atât în temeiul dispoziţiilor contractuale, cât şi ale OG nr. 79/2003 şi HG nr. 1309/2007, constă tocmai în aceste sume de bani întrucât programul S.A.P.A.R.D., măsura de agromediu 3.3., nu a mai putut continua pe cei 4 ani rămaşi din durata contractului datorită culpei exclusive a reclamanţilor şi intervenienţilor;
4) raportul de cauzalitate între neexecutarea culpabilă a restului perioadei din contract (4 ani) şi prejudiciu este unul evident, el reieşind din cele expuse mai sus.
Instanţa, după analiza celor patru elemente constitutive ale răspunderii contractuale, concluzionează că singurii răspunzători pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale sunt reclamanţii şi intervenienţii, motiv pentru care constată că actele administrative atacate de fiecare reclamant şi intervenient în parte, respectiv procesele verbale de constatare şi Decizia nr. E/ 1991 din 30 ianuarie 2009, sunt întemeiate şi legale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi intervenienţii din dosar, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Astfel, recurenţii au arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât conduita adoptată de reclamanţi şi intervenienţi a evitat dubla finanţare. S-a arătat că recurenţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, relativ la bunele practici agricole pentru anul 2007, fiind de altfel singurii solicitanţi de fonduri nerambursabile pe măsura 3.3.
De asemenea, recurenţii au arătat că împrejurarea că nu au notificat către pârât exercitarea dreptului de opţiune nu reprezintă un motiv care să atragă rambursarea finanţării.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a reţinut că între pârât şi reclamanţi/intervenienţi s-au încheiat contracte de finanţare, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în diferite cuantumuri, cu două componente gestionate în temeiul OUG nr. 63/1999 de Ministerul Finanţelor Publice, şi anume: contribuţia financiară a Comunităţii Europene în procent de 75 % şi contribuţia publică naţională în proporţie de 25 %, aceste contracte fiind încheiate în baza Legii nr. 316/2001 pentru aplicarea Programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală S.A.P.A.R.D., adoptat prin Regulamentul Comisiei Europene 1268/1999 din 21 iunie 1999.
În ce priveşte măsura de agromediu 3.3., se reţine că măsurile au fost gândite şi sunt necesare pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor rurale şi pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mare a societăţii pentru servicii de mediu, obiectivul general fiind acela de a contribui la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural prin încurajarea utilizatorilor de terenuri să introducă sau să continue metodele de producţie agricolă compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului, inclusiv a biodiversităţii, apei, solului şi peisajului rural.
Spre deosebire de alte măsuri, cele încadrate în procedura 3.3. prevăd că decontările, respectiv plata compensatorie sunt în sumă fixă şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile adiţionale suportate de fermieri, plata efectuându-se anual.
Înalta Curte constată că reclamanţii şi intervenienţii nu au respectat dispoziţiile cuprinse în contractul de finanţare referitoare la respectarea termenelor de depunere a cererii de decontare a plăţii compensatorii de mediu aferente anului 2008; de asemenea, se constată că aceştia au avut un comportament contractual necorespunzător, incorect. In acest sens: deşi la art. 12 alin. (l) din contractele de finanţare se prevede că în situaţia apariţiei unei circumstanţe de natură să împiedice ori să întârzie executarea contractului, reclamanţii şi intervenienţii din prezenta cauză aveau obligaţia să informeze, fără întârziere, autoritatea contractantă, aceştia nu au informat în legătură cu acest aspect.
Se reţine de Înalta Curte că incorectitudinea partenerilor contractuali constă în necomunicarea posibilităţii încetării clauzelor contractului de finanţare, necomunicarea motivaţiei care a stat la baza nedepunerii în termenul contractual a solicitării de plată a primelor compensatorii şi necomunicarea alegerii unei alte forme de sprijin derulate de o altă autoritate contractantă.
Pentru neîndeplinirea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 12 alin. (l) din contractele de finanţare au fost emise procesele-verbale de constatare, motiv pentru care pârâtul a şi procedat la rezilierea contractelor de finanţare şi la solicitarea rambursării plăţilor efectuate pentru primul an de finanţare, 2007, conform art. 14 alin. (1) din contractele de finanţare şi art. 16 alin. (1) şi (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractele de finanţare, acte emise cu respectarea dispoziţiilor legale.
În ce priveşte adresa nr. 3853 din 23 februarie 2009 emisă de pârât, M.A.P.D.R. – D.G.D.R., direcţie ce are rolul de a asigura respectarea cerinţelor procedurale şi de sistem în implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, se reţine că pârâtul a primit răspuns prin adresa nr. 78633din 26 februarie 2009 de la această Direcţie, potrivit căreia nu pot fi anulate procesele-verbale de constatare şi obligarea reclamanţilor şi intervenienţilor la plata sumelor compensatorii pe anul 2007, tocmai pentru că Regulamentul de tranziţie de la S.A.P.A.R.D. la F.E.A.D.R. cu nr. 248/2006, nu prevede soluţia transferului fără sancţiuni de la măsura 3.3. aferentă programului S.A.P.A.R.D. la măsura 214 aferentă F.E.A.D.R.
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurenţi şi văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S.L., V.C.E.B., A.A. P.P., B.A.T., B.M., B.l.D., P.F. D.E.l., T.C., C.l., P.C., B.I., B.E., P.I.N., N.A., F.l., C.D., O.M.L., O.C.G., R.F.V., B.T., P.V., SC Z.P. SRL Braşov, T.R.L., C.A. împotriva sentinţei nr. 47 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 576/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
