ICCJ. Decizia nr. 576/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 576/2011
Dosar nr. 25/59/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 215 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă excepţia lipsei de obiect şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 2258/2009 emis de pârât şi a fost dispusă reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută, precum şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin acţiunea în contencios administrativ, reclamantul C.N. a chemat în judecată pârâtul M.A.P.D.R. Bucureşti, solicitând anularea Ordinului nr. 2258/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraş-Severin şi plata tuturor drepturilor salariale a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa.
Instanţa a reţinut că, la data de 01 iulie 2009, s-a încheiat Contractul de Management nr. 240 din 01 iulie 2009 între Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în calitate de angajator şi reclamantul în calitate de angajat, iar prin Ordinul nr. 1845/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraş-Severin.
Numirea reclamantului în funcţia de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraş-Severin prin ordinul mai sus amintit s-a realizat în temeiul art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Instanţa de fond a analizat excepţia lipsei de obiect invocată în cauză şi a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât actul administrativ atacat, chiar dacă şi-a produs efectele poate fi atacat în justiţie pentru apărarea unui drept vătămat.
Pe fondul cererii introductive instanţa a reţinut că eliberarea din funcţia publică de conducere s-a făcut din motive neimputabile reclamantului, iar ordinul atacat a fost emis în temeiul unei dispoziţii declarate neconstituţionale.
De asemenea, instanţa a reţinut că la data emiterii ordinului de revocare din funcţie, reclamantul se afla în concediu medical, concluzionând că actul administrativ a fost emis şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (l) C. muncii şi art. l 17 din Legea nr. 188/1999.
Astfel, instanţa a reţinut că ordinul de eliberare din funcţie este nelegal, atât sub aspectul temeiniciei, cât şi sub aspectul legalităţii, fiind dat cu nerespectarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 188/1999 şi în temeiul unei dispoziţii legale declarate neconforme cu Constituţia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Pe cale de excepţie, recurentul a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii introductive, prin prisma publicării în M. Of. a Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, care a reţinut că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.
Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat respingerea acţiunii introductive a reclamantului ca neîntemeiată.
A arătat că prin Ordinul nr. 1845/2009 emis de Ministrul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct - Unitatea Fitosanitară în cadrul D.A.D.R. Caraş-Severin, în baza OUG nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuţiile funcţiei în baza contractului de management nr. 240 din 01 iulie 2009.
Contractul de management nr. 240 din 1 iulie 2009 încheiat între reclamant şi pârât prevede la art. 9 lit. h) cauzele de încetare ale contractului şi anume „în situaţiile prevăzute expres de lege".
Astfel, recurentul a arătat că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în aplicarea prevederilor OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, potrivit cărora: „de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă,. OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice (M. Of. nr. 264/22.04.2009), se abrogă".
Recurentul a precizat că la data emiterii Ordinului nr. 2258/2009 a fost adoptată Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, care a constatat că prin OUG nr. 37/2009 a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
S-a susţinut că la data emiterii actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire nu era conform cu ordinea de drept, situaţie în care intimatul-reclamant nu poate revendica calitatea de parte vătămată, întrucât dreptul său a devenit nelegitim.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul autorităţii şi rejudecând cauza pe fond va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar efectuat, reclamantul tinde să obţină restabilirea situaţiei anterioare actului contestat prin reintegrarea în funcţia de director coordonator adjunct la unitatea fitosanitară a D.A.R. Caraş-Severin, funcţie pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 1845/2009, emis în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Înalta Curte a analizat temeinicia acţiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (l) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat", întrucât, în raport cu dispoziţiile art. l alin. (l) şi art. 8 alin. (l) din aceeaşi lege, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Astfel fiind, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica în faţa instanţei existenţa unui drept ori a unui interes legitim în considerarea căruia formulează acţiunea în contencios administrativ.
Or, în cauză, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, apreciind greşit că, atât dreptul cât şi interesul urmărite de reclamant, prin promovarea acţiunii, au caracter legitim, întrucât actul de numire în funcţia publică de conducere de director coordonator adjunct la unitatea fitosanitară a D.A.R. Caraş-Severin, funcţie în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile OUG nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. Sl alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv OUG nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent.
În acelaşi sens, Înalta Curte are în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului şi interesului reclamantului în promovarea acţiunii au fost viciate prin declararea neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul şi în executarea căruia reclamantul a fost numit în funcţia publică în care urmăreşte să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată.
La pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa constantă în materie (Decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010 şi Decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010).
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul autorităţii şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii introductive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de M.A.D.R. împotriva sentinţei nr. 215 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 573/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 577/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
