ICCJ. Decizia nr. 2833/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.2833/2011

Dosar nr. 11717/2/2009

Şedinţa publică din 18 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea amenzii administrative aplicate reclamantului, conform comunicării din data de 14 august 2008, emisă în dosarul penal nr. 8809/P/2007, arătând că nu se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetentei materiale a instanţei de contencios administrativ şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că ordonanţa emisă în dosarul nr. 8809/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 este un act de urmărire penală, ce poate fi atacat în condiţiile Codului de procedură penală.

Prin sentinţa nr. 2256 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că necompetentei materiale a instanţei de contencios administrativ este nefondată, având în vedere că reclamantul a înţeles a aduce critici comunicării efectuate de către pârât, prin care i s-a adus la cunoştinţa măsurile dispuse în cadrul dosarului nr. 8809/P/2997, temeiul de drept constituindu-l dispoziţiile Legii 554/2004.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă a reţinut că actul atacat nu are natura juridica a uni act administrativ ,astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, astfel că această comunicare a Parchetului nu a dat naştere la raporturi juridice de drept administrativ, reclamantul având la dispoziţie căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.A., criticând sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică.

In motivarea căii de atac, recurentul a reiterat susţinerile din faţa instanţei de fond, arătând, în esenţă, că cererea sa este admisibilă, conform Legii nr. 554/2004, întrucât amenda administrativă, a cărei anulare o solicită, a fost aplicată cu exces de putere de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acţiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004.

Astfel, în esenţă, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat întru-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim.

Instanţa, soluţionând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

In acest context, Înalta Curte reţine că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunţate.

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat anularea unei adrese prin care a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ.

Or, acest înscris nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

In aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

In mod nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziţii legale disparate şi fără utilitate sau relevanţă în prezenta cauză pentru a justifica aplicabilitatea Legii nr. 554/2004 în speţa de faţă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

In aceste condiţii, faţă de cele arătate mai sus şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Cruţ Alexandru împotriva sentinţei nr. 2256/F din 11 mai 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2833/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs