ICCJ. Decizia nr. 2895/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2895/2011
Dosar nr. 443/45/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 237/CA din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, a anulat Ordinul nr. 621/2009 emis de ministrul tineretului şi sportului şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director general - expert sportiv I A, deţinută anterior emiterii actului anulat, cu plata drepturilor salariale actualizate, aferente intervalului cuprins între data luării măsurii eliberării din funcţie şi data reintegrării. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile prescripţiei şi inadmisibilităţii acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul contestat este nelegal, ca o consecinţă a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta, criticând soluţia primei instanţe exclusiv sub aspectul fondului.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine că în mod greşit a considerat prima instanţă că actul administrativ contestat este nelegal, de vreme ce prevederile OUG nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii acestuia iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ considerat nelegal.
De asemenea, arată recurenta, prin art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de natura celei deţinute de intimat au fost eliminate din categoria funcţiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin Ordinul nr. 621 din 24 aprilie 2009 emis de ministrul tineretului şi sportului, intimatul-reclamant, după un preaviz de 15 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director general - expert sportiv I A la Clubul Sportiv Municipal Iaşi.
Temeiul juridic al acestui act administrative îl constituie, aşa cum rezultă în mod explicit din preambulul său, în principal, prevederile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea următoarelor consideraţii cu privire la instituţia juridică a excepţiei de neconstituţionalitate şi la efectele acesteia, care îşi găsesc aplicarea în speţă.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Drept urmare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Or, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
In considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale.
In speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţia de conducere deţinută, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsura contestată de reclamant a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Tot astfel, legalitatea actului contestat în cauză nu poate fi susţinută nici de argumentul privind ultraactivitatea OUG nr. 37/2009, întrucât legea de aprobare a acestei ordonanţe s-a constatat a fi, de asemenea, neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza OUG nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestei ordonanţe şi, în consecinţă, în mod corect instanţa de fond a anulat ordinul contestat de reclamant, urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentinţa atacată să fie menţinută, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret împotriva sentinţei nr. 237/CA din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2893/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2896/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
