ICCJ. Decizia nr. 283/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 283/2011

Dosar nr. 2867/121/2009

Şedinţa publică din 20 ianuarie 201.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 5 din 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâţii SC P.P. SA şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având ca obiect constatare nulitate certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Actul administrativ atacat în cauză, care este un act administrativ individual şi se adresează altui subiect de drept, a fost transcris în Cartea funciară la data de 18 iunie 2003 în baza încheierii nr. 6199 din 18 iunie 2003, la cererea SC P.P. SA Galaţi.

Instanţa a apreciat că de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dată de la care actul a devenit opozabil erga omnes, deci şi reclamantei.

În concluzie, s-a reţinut că termenul de prescripţie al dreptului la acţiune în sens material reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a început să curgă din momentul înscrierii în cartea funciară a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 7 nr. 2762, emis de M.A.D.R. la 23 mai 2002, adică de la data de 18 iunie 2003.

Întrucât reclamanta a introdus acţiunea la data de 26 august 2009, şi nu a solicitat şi nici nu a motivat o eventuală cerere de repunere în termenul de prescripţie de drept comun prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1968, instanţa de fond a respins acţiunea ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta C.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea greşită de către instanţa de fond a actului juridic dedus judecăţii.

Se critică astfel Decizia Curţii de Apel Galaţi arătându-se că instanţa a interpretat în mod greşit cererea de chemare în judecată şi nu a observat că aceasta este o cerere de constatare a nulităţii absolute a unei părţi din actul administrativ atacat.

Recurenta apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 108 C. proc. civ., care determină regimul juridic al nulităţilor absolute şi relative, arătând că nulităţile absolute au următoarele particularităţi:

- pot fi invocate în orice fază a procesului civil;

- pot fi invocate de oricare dintre părţi;

- viciile unui act afectat de nulitate absolută nu pot fi acoperite.

De asemenea, se reţine în motivarea recursului faptul că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 2 din Decretul nr. 7 din 21 aprilie 1958 şi cele ale Codului civil şi Constituţiei României, referitoare la prescriptibilitatea dreptului de proprietate.

Se apreciază de către recurentă că în mod greşit a fost admisă excepţia de tardivitate invocată de pârâtă, în raport de obiectul cauzei - cerere privind constatarea unei nulităţi absolute, care este imprescriptibilă.

Recurenta arată că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, instanţa putea "din oficiu" să repună reclamanta în termenul de prescripţie de drept comun şi nu să decidă în mod vădit părtinitor în favoarea pârâţilor, refuzându-i practic dreptul de dobândire a proprietăţii deţinute abuziv şi fără titlu de către un terţ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prima instanţă a făcut, prin sentinţa atacată, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că, prin raportare la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2762 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (23 mai 2002), la data intabulării acestuia în cartea funciară (18 iunie 2003) şi la data introducerii cererii de chemare în judecată (28 iunie 2009), acţiunea în contencios administrativ prin care reclamanta a solicitat anularea actului administrativ individual este tardiv formulată.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond a procedat în mod întemeiat, în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la examinarea cu prioritate a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii reclamantei, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi la admiterea acestei excepţii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca tardiv introdusă, nemaifiind necesară luarea în discuţie şi analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.E. împotriva sentinţei nr. 5 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 283/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs