ICCJ. Decizia nr. 2826/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2826/2011
Dosar nr. 932/46/2010
Şedinţa publică de la 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 5 iulie 2010, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat anularea dispoziţiei din 02 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Piteşti şi anularea parţială a deciziei de impunere din 25 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului Piteşti.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că prin decizia de impunere contestată, a fost calculat greşit impozitul pe clădiri, în sumă de 958.862 RON, reproşându-i-se contribuabilului faptul că nu ar fi reevaluat o parte din clădiri, motiv pentru care i-a fost aplicată cota majorată de impozit de 7%, prevăzută de dispoziţiile art. 253 alin. (6) C. fisc., în loc de 1,25%.
Reclamanta a mai arătat că a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere prin care a arătat că la data de 31 decembrie 2008 aceasta a reevaluat mijloacele fixe pentru care a fost stabilită greşit cota de impozitare de 7% şi că, în consecinţă, nu este justificată aplicarea acestei cote în loc de cea de 1,25%, astfel ca dispoziţia din 02 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, prin care a fost respinsă contestaţia, este nelegală.
Cu privire la reevaluarea clădirilor pentru care a fost aplicată cota majorată de impozitare, reclamanta a arătat că aceasta a efectuat reevaluarea potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1553/2003; că în urma aplicării regulilor actului normativ arătat şi ţinând cont de scăderea valorii imobilelor pe piaţă, diferenţa din reevaluare a fost „zero", chiar dacă au fost făcute investiţii la clădirile arătate.
La data de 28 iulie 2010, Primarul Municipiului Piteşti, a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 209/F-C din 24 septembrie 2010, a admis contestaţia formulată de reclamanta SC M.D. SRL, împotriva pârâtului Primarul Municipiului Piteşti.
A anulat dispoziţia din 02 iunie 2010 emisă de Municipiul Piteşti - prin Primar şi a anulat în parte decizia de impunere din 25 martie 2010 emisă de Primăria Municipiului Piteşti - Serviciul Constatare, Impunere Persoane Juridice, numai pentru numerele curente:15,18-21, cu înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 818.584 RON, corespunzătoare impozitului impus la aceste poziţii din decizia de impunere.
A respins cererea de înlocuire a cotei de impozitare de 7% cu cea de 1,25% pentru reperele arătate, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente.
Prin decizia din 02 iunie 2010 emisă de Primarul Municipiului Piteşti a fost respinsă contestaţia formulată de SC M.D. SRL Piteşti împotriva deciziei de impunere din 25 martie 2010, emisă de Primăria municipiului Piteşti prin care i s-a stabilit reclamantei un impozit pe clădiri prin luarea în calcul a cotei majorate de 7% la unele imobile identificate în decizie la pct. 15, 18-21, ca nefondată.
Organul emitent şi-a motivat decizia de respingere, invocând faptul că reevaluarea efectuată de reclamantă este contrară valorii reale a imobilelor la care aceasta a efectuat investiţii prin extinderea, amenajarea şi modernizarea unor clădiri, iar agentul economic nu a efectuat nicio înregistrare a reevaluării în evidenţa contabilă a societăţii, fapt ce rezultă din raportul de reevaluare în care se precizează că „diferenţa din reevaluare brută - 0 mii ron.".
Prima instanţă a constatat că, în cauză, dispoziţiile legale aplicabile sunt art. 253 alin. (6) C. fisc., pct. 55 din Normele de aplicare ale art. 253 alin. (6) C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 şi art. 1 alin. (1)-(4) din H.G. nr. 1553/2003
Potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (6) C. fisc. - în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, cotă impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între 5% şi 10% şi se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepţie clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2).
Totodată, prin pct. 55 din Normele de aplicare ale art. 253 alin. (6) C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, se stipulează că: a) în cazul contribuabililor care nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) asupra valorii de inventar a clădirii; b) în cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului. După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal prin procesul-verbal încheiat în urma şedinţei Consiliului de Administraţie s-a aprobat noua valoare a clădirii ca urmare a efectuării reevaluării şi aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii. Sunt considerate ca fiind reevaluate şi clădirile la care s-au executat lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administraţie; d) în cazul clădirii a cărei valoare nu a fost recuperată integral pe calea amortizării şi la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare; e) pentru clădirea prevăzută la lit. d), dar la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii şi a valorii lucrărilor de modernizare.
De asemenea prin dispoziţiile art. 1 alin. (1)-(4) din H.G. nr. 1553/2003 se stabileşte că (1) Societăţile comerciale, indiferent deforma de proprietate, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, institutele de cercetare şi celelalte categorii de agenţi economici pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, astfel încât rezultatul reevaluării să fie cuprins în situaţiile financiare ale anului 2003. (2) Reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă. (3) Imobilizările corporale existente în patrimoniul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1) se pot reevalua în baza ratei inflaţiei comunicate de Institutul Naţional de Statistică pentru luna decembrie 2003. (4) Valoarea reevaluată a imobilizărilor corporale se corelează cu utilitatea şi cu valoarea de piaţă a bunurilor respective.
Curtea a constatat că reclamanta a întocmit raportul de evaluare, cu respectarea dispoziţiilor art. 253 din Legea nr. 571/2003 a pct. 55 din Normele de aplicare ale acestui articol, precum şi a regulilor H.G. nr. 1553/2003, privind criteriile de reevaluare.
A mai reţinut prima instanţă că simpla afirmaţie făcută de pârâtă, privind caracterul artificial al evaluării făcute de reclamantă cu privire la imobilele în discuţie, întrucât nu a antrenat creşterea valorii imobilelor arătate, este neconvingătoare, pârâta neprobând în nici un fel această susţinere.
În concluzie, curtea a apreciat că reclamanta a efectuat reevaluarea şi că, până la proba contrară, reevaluarea imobilelor este justă, astfel că a admis, a anulat dispoziţia nr. 1311 din 02 iunie 2010 emisă de Municipiul Piteşti şi a anulat în parte decizia de impunere nr. F.15542 din 25 martie 2010, numai pentru nr. crt. 15, 18-21 cu înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 818.584 RON, corespunzătoare impozitului impus la aceste poziţii din decizia de impunere.
Cu privire la cererea de înlocuire a cotei de impozitare de 7% cu cea de 1,25% pentru imobilele în discuţie, curtea a considerat că aceasta este inadmisibilă, deoarece instanţa de judecată nu se poate substitui competenţei atributive a organelor administraţiei locale, pentru clădirile ce fac obiectul prezentei acţiuni, administraţia publică locală urmând să emită o nouă decizie de impozitare, fără a mai aplica dispoziţiile art. 253 alin. (6) C. fisc..
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recursul pârâtul Primarul municipiului Piteşti .
În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, că:
Instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiunea formulată, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.. Conform cererii de chemare în judecată formulată de SC M.D. SRL, aceasta a solicitat anularea dispoziţiei din 2 iunie 2010 şi a deciziei de impunere din 25 martie 2010 pentru suma de 679.409 RON din totalul impozitului de 958.862 RON, or, instanţa de judecată a anulat actele contestate pentru suma de 818.584 RON
Raportul de reevaluare prezentat de către reclamantă este unul artificial, în realitate societatea în discuţie nu a efectuat operaţiunea respectivă.
Reclamanta nu a depus raportul de reevaluare cu ocazia depunerii declaraţiilor fiscale pentru anul 2010, ci abia după emiterea deciziei de impunere, fără a rezulta din respectivul raport când a fost efectuată reevaluarea, astfel că este evident că putea fi întocmit în orice moment chiar şi la data formulării contestaţiei.
Recursul este fondat.
Prin acţiunea introductivă adresată Curţii de Apel Piteşti la data de 5 iulie 2010, reclamanta SC M.D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piteşti, anularea dispoziţiei din 2 iunie 2010 şi a deciziei de impunere din 25 martie 2010, în ceea ce priveşte obligarea acestei societăţi la plata sumei de 679.409 RON, impozit pe clădiri, aferent anului 2010, din totalul sumei de 958.862 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 2019 din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actele atacate, înlăturând obligaţia de plată a sumei de 818.584 RON, adică mai mult decât a solicitat reclamanta prin acţiunea în contencios administrativ, fiind aşadar incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ..
În cauză sunt însă incidente şi prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Pârâtul a emis decizia de impunere din 25 martie 2010, aplicând o cotă majorată de impozitare de 7% pentru unele din imobilele identificate în respectiva decizie la pct. 15, 18-21, ca urmare a incidenţei prevederilor art. 253 alin. (6) din C. fisc..
Textul legal precitat prevede următoarele: „în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, cotă impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între 5% şi 10% şi se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Fac excepţie clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2)”.
Reclamanta contestă incidenţa art. 253 alin. din C. fisc. apărându-se cu aceea că a efectuat o reevaluare a imobilelor în discuţie la data de 31 decembrie 2008, raportul întocmit fiind înregistrat la Primăria municipiului Piteşti la data de 31 martie 2010. De aceea, susţine aceasta impozitul trebuia calculat prin aplicarea unei cote de 1,25, iar nu de 7%, conform textului legal precitat.
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, apreciind că, poziţia pârâtului exprimă doar o simplă afirmaţie privind caracterul artificial al evaluării făcute de reclamantă, neconvingătoare, fiind necesară o probă concludentă prin care să se combată eficient decizia reclamantei de aprobare a raportului de reevaluare. Concluzia instanţei de fond a fost în sensul că reclamanta a efectuat reevaluarea, iar până la proba contrară, respectiva reevaluare este justă.
Instanţa de control judiciar constată că judecătorului fondului a făcut o greşită apreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce a condus la interpretarea greşită a prevederilor art. 253 alin. (6) din C. fisc., în speţă.
Conform reclamantei, raportul de reevaluare a fost întocmit la 31 decembrie 2008. Semnificativ este însă că reclamanta, cu ocazia depunerii declaraţiilor fiscale în vederea stabilirii impozitului asupra bunurilor sale, aferent anului 2010, nu a depus raportul de reevaluare la Primăria municipiului Piteşti.
Abia după ce pârâtul a făcut aplicarea art. 253 alin. (6) din C. fisc., stabilind o cotă de impozitare de 7%, în acest sens fiind emisă decizia de imputare din 25 martie 2010, reclamanta a înregistrat raportul în discuţie la Primăria municipiului Piteşti în data de 31 martie 2010.
Important, de asemenea, este şi că raportul de reevaluare nu este datat şi nu poartă număr de înregistrare în evidenţele societăţii reclamante, astfel că aceasta nu poate dovedi că raportul a fost întocmit cu respectarea art. 253 alin. (6) din C. fisc., respectiv în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, pentru a beneficia pentru imobilele de la pct. 15,18-21 din decizia de impunere, de o cotă de impozitare de 1,25%.
În raport de cele de mai sus, concluzia care se desprinde este că reevaluarea nu s-a făcut în consonanţă cu dispoziţiile art. 253 alin. (6) din C. fisc., respectiv că, în realitate, reevaluarea nu a avut loc în cursul anului 2008 cum susţine reclamanta, raportul fiind întocmit ulterior pentru ca SC M.D. SRL să obţină o soluţie favorabilă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârât şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 209/F-C din 24 septembrie 2010a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC M.D. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2813/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2841/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
