ICCJ. Decizia nr. 2841/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2841/2011
Dosar nr. 2028/2/2009
Şedinţa publică de la 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul S.C.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a solicitat să se constate că este cetăţean român, în subsidiar solicitând să se constate data la care a pierdut cetăţenia română.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii.
Reclamantul a formulat cerere completatoare, arătând faptul că înţelege să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală de Paşapoarte, solicitând completarea acţiunii cu capătul de cerere privitor la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul său juridic în raport cu statul român şi anume dacă este cetăţean român sau nu şi în acest din urmă caz, data şi modalitatea prin care a pierdut această cetăţenie
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat prin întâmpinare, excepţia necompetenţei materiale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a sa.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a sa şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.
De asemenea, pârâtul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a formulat întâmpinare, invocând excepţie a necompetenţei materiale a instanţei, precum şi a lipsei calităţii procesuale pasivă a sa.
Prin sentinţa nr. 1884 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, a dispus următoarele:
- a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în privinţa capetelor de cerere privind constatarea cetăţeniei române a reclamantului S.C.C. şi a datei la care acesta a pierdut cetăţenia română;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date în privinţa capătului de cerere privind obligarea la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului sub aspectul cetăţeniei române, respingând, în consecinţă acest capăt de cerere în contradictoriu cu aceşti pârâţi;
- a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, necompetenţa materială, inadmisibilitatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Poliţie, în privinţa capătului de cerere privind obligarea la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului sub aspectul cetăţeniei române;
- a admis în parte acţiunea completată formulată de reclamantul S.C.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Statul Român, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Direcţia Generală de Paşapoarte;
- a obligat pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte să elibereze reclamantului o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub aspectul cetăţeniei române.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţia necompetenţei generale a acţiunii este întemeiată în ceea ce priveşte primele două capete ale acţiunii completate, respectiv referitor la constatarea faptului că este cetăţean român sau a datei la care ar fi pierdut această cetăţenie, întrucât pentru recunoaşterea calităţii de cetăţean român şi, deci şi a lipsei acestei calităţi cu includerea datei pierderii sale, persoana interesată trebuie să urmeze procedura prevăzută de art. 13-19 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, modificată.
Referitor la capătul de cerere privind eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului în raport cu Statul Român, instanţa de fond a constatat că doar Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor are calitate procesuală pasivă, astfel încât a admis excepţiile lipsei de calitate procesuală pasivă invocate de ceilalţi pârâţi, sub acest aspect.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, Direcţia Generală de Paşapoarte este obligată să elibereze reclamantului S.C.C. o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub aspectul cetăţeniei române, pârâta fiind depozitara informaţiilor de acest gen.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâta Direcţia generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece, în mod eronat, prin interpretarea greşită a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, s-a stabilit obligaţia sa de a elibera reclamantului o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub aspectul cetăţeniei române. Analiza acestui text de lege, coroborat cu art. 23 din H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 5 alin. (1) din Constituţia României, conduce la concluzia inexistenţei unei asemenea obligaţii legale.
Recurenta nu şi-a încadrat în drept motivele de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare „în situaţia in care persoana prevăzută la alin. (3) este titulară a unui document de călătorie eliberat de un alt stat şi îndeplineşte condiţiile de intrare pe teritoriul României, potrivit legii, organele poliţiei de frontieră permit intrarea acesteia în ţară, în calitate de străin, şi o îndrumă totodată să se adreseze Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru clarificarea situaţiei privind cetăţenia română".
Totodată, potrivit art. 23 din H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare „în vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 29 alin. (4) din lege, Direcţia Generală de Paşapoarte poate furniza, la cerere, cu achitarea taxelor prevăzute de lege, date privind cetăţenia română cuprinse în Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, în comunicările prevăzute la alin. (1) se înscriu numai datele deţinute în evidenţele Direcţiei Generale de Paşapoarte, referitoare la solicitant" (s.n.) .
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Constituţia României „Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică”, iar legea organică în materie de cetăţenie română este Legea nr. 21/1991.
Din interpretarea dispoziţiilor normative incidente, respectiv art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 şi art. 23 din H.G. nr. 94/2006, rezultă că nu există o obligaţie legală a recurentei-pârâte de a clarifica statutul juridic al unei persoane sub aspectul cetăţeniei române, decât în măsura în care există date, în evidenţele Direcţiei Generale de Paşapoarte, referitoare la solicitant.
În speţă, prin adresa din 29 mai 2009 - în termen legal, Direcţia Generală de Paşapoarte i-a comunicat reclamantului că acesta nu figurează în evidenţele sale, autoritatea pârâtă apreciind în mod corect că orice altă solicitare a reclamantului privind dobândirea, păstrarea sau pierderea cetăţeniei române nu este de competenţa sa, aceste aspecte fiind reglementate de Constituţia României şi Legea nr. 21/1991.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor la eliberarea dovezii solicitate de reclamant, recursul urmând a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva sentinţei nr. 1884 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea în întregime.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2826/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2844/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
