ICCJ. Decizia nr. 2916/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2916/2011
Dosar nr. 9664/3/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 9664/3/2010 din data de 23 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.E.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti anularea adresei nr. 1520 din 19 decembrie 2008 eliberată de pârâtă şi obligarea acesteia să-i elibereze o nouă decizie cu privire la cel de-al doilea minor prin care să i se stabilească drepturile ce i se cuvin în cuantum de 800 lei lunar de la data naşterii până la vârsta de 20 ani.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a art. 2 din Normele Metodologice de Aplicare a OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1825/2005, arătând că acestea nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 ce prevăd că indemnizaţia lunară şi concediul se cuvin pentru primele trei naşteri sau primii trei copii.
Prin încheierea pronunţată la data de 17 iunie 2010 Tribunalul Bucureşti a suspendat judecarea cauzei şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29 iunie 2010.
Prin întâmpinarea formulată la data de 6 decembrie 2010, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii cu privire la excepţia de nelegalitate prin raportare atât la faptul că HG nr. 1825/2005 a fost în mod expres abrogată prin dispoziţiile art. 2 din HG nr. 1025/2006, cât şi raportat la caracterul normativ al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate, pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată, arătând că indemnizaţia lunară este aferentă concediului pentru creşterea copilului, fiind acordată în considerarea calităţii persoanei îndreptăţite, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma naşterii.
Prin sentinţa nr. 75 din 11 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 din HG nr. 1825/2005, invocată de reclamanta S.E.L., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, referitor la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Este adevărat că art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 face referire doar la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă alin. (2) al aceluiaşi articol se referă la actul administrativ unilateral fără a mai face distincţie între actul cu caracter normativ şi actul cu caracter unilateral, astfel că dispoziţiile celor două texte ale aceluiaşi articol este necesar a se interpreta conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată şi aplicată în sensul de a produce efecte juridice.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, s-a mai reţinut că prin Decizia nr. 987/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, respinsă în cele din urmă, Curtea Constituţională a stabilit că drepturile recunoscute prin actul normativ atacat se nasc exclusiv în considerarea calităţii pe care persoana respectivă o are, drepturi ce sub aspectul lor patrimonial reprezintă indemnizaţia lunară de care poate beneficia aceasta pe perioada în care optează a se dedica creşterii copilului, dar nu mai mult de doi ani şi, respectiv, 3 ani.
Astfel, sub acest aspect s-a reţinut că apare ca firească acordarea unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri, aceasta fiind aferentă concediului pentru creşterea copilului de care persoana îndreptăţită beneficiază.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E.L., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In esenţă, recurenta arată că acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, s-a mai arătat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente.
Criticile aduse de pârâţi sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt nelegale.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 1825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Prin urmare, acordarea indemnizaţiei lunare trebuie raportată la numărul copiilor născuţi, iar nu la numărul naşterilor, situaţie în care dispoziţiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din HG nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională, în cuprinsul sentinţei atacate, nu are relevanţă în prezenta cauză.
Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actului administrativ contestat, va fi respinsă şi susţinerea potrivit căreia indemnizaţia lunară nu reprezintă o măsură de protecţie a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanţa de urgenţă şi nu poate fi stabilit prin trimitere Ia actele normative referitoare Ia alte forme de protecţie socială.
In consecinţă, fiind motive de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.E.L. împotriva sentinţei nr. 75 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia.
Constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 din HG nr. 1825/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2917/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
