ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2914/2011
Dosar nr. 2794/2/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 25 martie 2009, reclamanta Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (R.N.M.R.) a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Administraţia Prezidenţială şi Muzeul Naţional de Artă al României (M.N.A.R.), numirea unui expert tehnic care să constate starea unui iconostas aflat pe cale de distrugere iminentă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că M.N.A.R. deţine din anul 1971 o colecţie de 144 obiecte de artă constând în piese de orfrevrărie, broderii şi ţesături. în aceeaşi colecţie, deţine un iconostas de mari dimensiuni din lemn, cu icoanele originare, databil în jurul anului 1682, singurul din epoca păstrat într-o colecţie muzeală. Toate aceste piese au fost restaurate timp de 32 de ani de M.N.A.R. şi reprezintă cea mai mare colecţie medievală muzeală din România.
A mai arătat reclamanta, că în 10 martie 2009 a intrat în vigoare HG nr. 194/2009 prin care se decide mutarea acestei importante colecţii către Administraţia Prezidenţială, în Mănăstirea Cotroceni, în termen de 30 de zile. S-a mai precizat că se prevede chiar şi demontarea iconostasului din 1682, care datorită vechimii si fragilităţii ar necesita mai multe luni de studiu al condiţiilor de demontare şi depozitare într-o nouă locaţie.
A precizat reclamanta că o comisie alcătuită din experţi, profesori şi specialişti din interiorul şi exteriorul M.N.A.R. au analizat consecinţele unei astfel de mutări şi a ajuns la aceeaşi concluzie.
- mutarea iconostasului va duce la distrugerea sa ireversibilă iar noua locaţie nu e adaptată pentru păstrarea iconostasului.
A mai învederat reclamanta, că la Anexa 4 a acţiunii a depus un raport de analiză extra-judiciară, precum şi părerea specialiştilor M.N.A.R. care arată că sunt necesare studii de specialitate de lungă durată, prin care să se analizeze modul de conservare al iconostasului în alt mediu, pentru a se evita distrugerea lui iminentă.
A mai precizat reclamanta R.M.N.R. că are interes şi calitate procesuală în cauză, având în vedere că este o asociaţie naţională a celor mai importante muzee din România, din care face parte si M.N.A.R. În statutul său, R.N.M.R. prevede promovarea şi protejarea patrimoniului cultural mobil în ansamblul său, astfel încât are calitate procesuală şi interes, întrucât urmăreşte să salveze de la distrugere cea mai importantă şi cea mai veche piesă de iconostas din lemn expusă într-un muzeu din România.
Mai arată reclamanta că a depus o plângere prealabilă în data de 21 martie 2009, şi o cerere de suspendare a executării HG nr. 194/2009, aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 2705/2/2009.
Reclamanta a solicitat încuviinţarea unui expert care să se deplaseze la sediul M.N.A.R. şi să răspundă următoarelor obiective, anexate acţiunii:
1. dacă demontarea, transportul şi mutarea iconostasului vor produce la fiecare din aceste etape daune ireversibile, şi identificarea acestora.
2. dacă mutarea iconostasului într-un alt spaţiu, în care nu s-au stabilit condiţiile de depozitare şi expunere, poate produce daune în timp
3. dacă mutarea într-o biserică reconstruită (plăci de BCA, elemente de zugrăveală recente etc), cum ar fi Biserica Cotroceni, prezintă condiţii similare cu cele actuale în care iconostasul e păstrat in muzeu.
4. care este perioada minimă în care s-ar putea identifica daunele ce se vor produce prin demontare, montare şi transport în altă locaţie.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, adăugând un nou petit la cererea introductivă, respectiv a solicitat ca expertul tehnic să constate şi starea tuturor obiectelor care fac parte ca anexe muzeale ale iconostasului de mari dimensiuni, precum şi a celorlalte obiecte de artă care se găsesc în cuprinsul anexei Ia HG 194/2009, în baza aceloraşi obiective.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de asigurare dovezi.
Pârâta Administraţia Prezidenţială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pârâtul Muzeul Naţional de Arta al României (M.N.A.R.) a formulat de asemenea întâmpinare.
La data de 29 aprilie 2009, Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional (M.C.C.P.N.) a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României.
Curtea, prin încheierea din 19 mai 2009, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a respins ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei materiale, a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii pentru considerentele menţionate în încheiere, şi a dispus efectuarea expertizei în specialitatea „muzeologie - patrimoniu naţional mobil - restaurare" cu obiectivul: „dacă demontarea, transportul şi mutarea iconostasului şi a obiectelor indicate în cererea completatoare (obiectele care fac parte ca anexe muzeale ale iconostasului de mari dimensiuni, precum şi celelalte obiecte de arta care se găsesc in cuprinsul anexei la HG 194/2009) vor produce daune ireversibile şi identificarea acestor daune".
In şedinţa publică din 16 iunie 2009, instanţa a încuviinţat participarea la efectuarea expertizei a câte un expert - parte pentru reclamantă, respectiv pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României.
Intervenientul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi pârâta Administraţia Prezidenţială au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de către expertul parte P. – C.B. propus de reclamantă, solicitând constatarea nulităţii raportului de expertiză.
Prin încheierea din data de 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de anulare a rapoartelor de expertiză, a admis cererea expertului S.B. de suplimentare a onorariului, a obligat reclamanta la plata sumei de 2700 lei în favoarea expertului S.B., şi a constatat administrată dovada, solicitată prin cererea de asigurare dovezi formulată de reclamanta REŢEAUA NAŢIONALĂ A MUZEELOR DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, şi ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ, şi MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI (M.N.A.R.), şi cu intervenientul MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL (MCPN).
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 207- 212 C. proc. civ. nu sunt aplicabile experţilor parte.
Expertul propus de reclamantă nu a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize paralele, raportul de expertiză întocmit de acesta neavând valoarea unei expertize judiciare.
Concluziile expertului nu pot reprezenta decât opiniile acestuia în sprijinul susţinerilor părţii care l-a propus.
În ce priveşte raportul de expertiză judiciară, Curtea a constatat că cererea de anulare şi refacere a acestuia nu este fondată.
Astfel, s-a apreciat că nu poate fi aplicată sancţiunea nulităţii prevăzute la art. 208 C. proc. civ. deoarece în speţă nu s-a efectuat „o lucrare la faţa locului". Aceasta presupune o acţiune a expertului asupra obiectului expertizei, acţiune care dezvăluie proprietăţile obiectului sau ajută la evaluarea acestuia.
Curtea a înlăturat motivele de nulitate invocate de intervenient şi pârâtă referitoare la obiectivul privind constatarea stării actuale de conservare a bunurilor culturale care nu ar fi fost încuviinţat de instanţă.
S-a apreciat că pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste bunuri pot fi demontate, transportate şi mutate în condiţii nevătămătoare, mai întâi trebuie să se determine în prealabil care este starea lor actuală.
Împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs Guvernul României, Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Recursul declarat de Guvernul României
În motivarea căii de atac se arată, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă cererea de administrare de dovezi, atât timp cât nu a fost îndeplinită cerinţa urgenţei şi a interesului.
Recursul declarat de Administraţia Prezidenţială
Se solicită de către recurentă admiterea recursului, casarea încheierii pronunţată la data de 22 iunie 2010 de Curtea de Apel Bucureşti, deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiilor.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, se apreciază că reclamanta nu a demonstrat că folosul urmărit prin cererea în justiţie îi va aparţine.
In prezenta cauză reclamanta Reţeaua Naţională a Muzeelor din România înţelege să-şi fundamenteze acţiunea pe dorinţa de a salva „de la distrugere cea mai importantă şi cea mai veche piesă de iconostas din lemn expusă într-un muzeu din România" ceea ce nu reprezintă un interes direct şi personal precum şi nici născut actual în exercitarea prezentei acţiuni.
Recursul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei rejudecare la aceeaşi instanţă în principal, iar în subsidiar modificarea încheierii în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, apreciindu-se că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, şi cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ. "Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul îşi dă învoirea".
Condiţia esenţială a procedurii de asigurare a dovezilor, prevăzută de art. 235 C. proc. civ., este urgenţa determinată de existenţa unui pericol de dispariţie a probei sau de îngreunare a administrării ei dacă efectuarea ar fi întârziată.
Astfel, se poate recurge la această procedură atunci când există riscul ca un mijloc de probă să dispară până la începerea procesului, sau chiar pe parcursul procesului, având drept scop conservarea unei probe pentru a putea fi folosită în etapa administrării dovezilor într-un eventual litigiu.
In speţa de faţă procesul principal este anularea unui act administrativ, respectiv HG nr. 194/2009 privind darea în administrarea Administraţiei Prezidenţiale a unor bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României prin care s-a aprobat transferul unor bunuri mobile, proces ce a format obiectul dosarului nr. 3891/2/2009, soluţionat de instanţa de judecată la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea acţiunii de anulare a HG nr. 194/2009 ca neîntemeiată.
Totodată intimata-reclamantă a formulat şi o cerere de suspendare a actului administrativ menţionat, cerere respinsă prin sentinţa nr. 2443 din 09 iunie 2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
Faţă de cele două cereri de chemare în judecată, se apreciază că cererea de asigurare de dovezi apare ca lipsită de interes.
Or, activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.
Deşi, codul de procedură civilă nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.
Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.
Din această perspectivă, în ceea ce priveşte interesul reclamantei în promovarea prezentei acţiuni, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu este justificată.
In ipoteza în care ar fi primite argumentele intimatei-reclamante în sensul că starea actuală a iconostasului devine imposibil de constatat în viitor, pe considerentul că este supusă schimbării, s-ar ajunge ca procedura asigurării de dovezi să devină regula general aplicabilă în materia administrării probelor, iar nu doar o procedură de excepţie.
In concluzie, admiterea acestei cereri ar fi fost întemeiată numai pe parcursul procesului, dacă nu s-ar fi ajuns la faza administrării probelor.
Or, în procesul principal care a avut ca obiect anularea HG nr. 194/2009 s-a dispus respingerea cererii după administrarea întregului material probator.
Faţă de cele ce preced, instanţa urmează a admite recursurile, a modifica sentinţa recurată cu consecinţa respingerii acţiunii ca rămasă fără interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva încheierii din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca rămasă fără interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2897/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2916/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
