ICCJ. Decizia nr. 2921/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2921/2011
Dosar nr. 7875/2/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri obligarea acestuia la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01 ianuarie 2004 şi până în prezent, actualizate la zi cu indicele de inflaţie.
In motivarea acţiunii, s-a arătat că funcţionarii publici indicaţi în lista anexă prezentei acţiuni sunt salarizaţi în cadrul Ministerului Economiei, iar potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin art. 13 Titlul III alin. (2) din Legea nr. 161/2003, pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
S-a mai arătat că suspendarea acestor drepturi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 şi art. 48 din OG nr. 2/2006 contravine dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 care prevăd în mod imperativ că salariaţii nu pot renunţa la drepturile care le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaţilor fiindu-le garantat dreptul la egalitatea de şanse şi tratament.
Prin sentinţa nr. 2770 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al funcţionarilor publici în calitate de reprezentant legal al membrilor de Sindicat.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamantul, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici, este necesară existenţa unor dispoziţii legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispoziţiilor legale menţionate.
Constată Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie conform art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, se arată că neplata de către pârât a sporurilor solicitate nu are suport legal, iar suspendarea acordării acestora nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăşi înlăturarea acestui drept.
Neplata acestor drepturi contravine dispoziţiilor art. 53 şi art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b)sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariate, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici".
Dispoziţiile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurentul în calitate de reprezentant legal al acestora solicită plata drepturilor nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teza reclamantului şi a obliga autoritatea să-i acorde suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment începând cu 01 ianuarie 2004-18 iulie 2005 şi pentru viitor, actualizate cu indicele de inflaţie, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Or, o asemenea situaţie echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, limitate constituţional la aplicarea dreptului pozitiv şi substituirea autorităţii judecătoreşti în rolul ce revine puterii legislative, în speţă de a adapta legea de salarizare a funcţionarilor publici.
Cu privire la incidenţa art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanţă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă, mergând mai departe, CEDO a reţinut că „o creanţă nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (CEDO, Decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales şi alţii împotriva Spaniei).
In cauză, dreptul solicitat de reclamant, în calitate de reprezentant legal al funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu îşi găseşte o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenţei CEDO, o creanţă care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici împotriva sentinţei nr. 2770 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2920/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
