ICCJ. Decizia nr. 2922/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2922/2011
Dosar nr. 9148/2/2009
Şedinţa publică din 29 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 2406 din 19 mai 2010 , Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.L.M., ş.a., ca neîntemeiată.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de administrativ şi fiscal, la data de 29 septembrie 2009, cu nr. de dosar 9148/2/2009, reclamanţii M.L.M., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului De Afaceri şi Ministerul Finanţelor Publice au solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata drepturilor băneşti reprezentând spor de 75% din salariu, potrivit Legii nr. 490/2004 începând cu data de 28 aprilie 2009 şi în continuare, actualizat cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
La termenul de judecată din data de 17 martie 2010, reclamanţii prin avocat au precizat că plata drepturilor băneşti reprezentând spor de 75% din salariul de bază a fost efectuată în luna decembrie 2009 înţelegând astfel să susţină doar capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Faţă de precizarea acţiunii, instanţa de fond a reţinut următoarele.
Prin HG nr. 1304/2009 s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri pe anul 2009 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 700.000 la capitolul 80.01 „Acţiuni generale economice comerciale şi de muncă", titlul 10 Cheltuieli de personal", necesară pentru gestionarea corespunzătoare aurilor comunitare, astfel cum prevede art. 1 al acestui act normativ.
A mai reţinut Curtea că art. 2 al acestui act normativ prevede că „Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. Pârâtul Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri a transmis Ministerului Finanţelor Publice, la data de 19 noiembrie 2009, cu adresa nr. 2.209, cererea de deschidere de credite bugetare nr. 78 din 18 noiembrie 2009 pentru luna noiembrie, în sumă de 700.000 lei la capitolul 80.01 generale economice comerciale şi de muncă" pentru titlul „cheltuieli de personal" , reprezentând cheltuieli cu salarii pentru achitarea sporului salarial de 75% destinat personalului Organismului Intermediar pentru IMM, cererea fiind avizată de Direcţia Generală de Programare Bugetară la data de 23 noiembrie 2009 şi aprobată de Direcţia Generală de Trezorerie şi contabilitate Publică la aceeaşi dată (23 noiembrie 2009), ambele direcţii fiind în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
A concluzionat Curtea că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială, respectiv acordarea de fonduri suplimentare pentru plata indicelui de inflaţie cerut de reclamanţi.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termenul legal, reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că începând cu data de 28 aprilie 2009, în mod nelegal sporul de 75% din salariul de bază nu s-a mai acordat, deşi susţin reclamanţii au continuat să-şi desfăşoare activitatea în domeniul gestionării fondurilor europene.
Mai arată reclamanţii că pretenţiile acestora sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., iar soluţionarea cererii referitoare la compensarea diminuării patrimoniului ca urmare a devalorizării în timp cu rata inflaţiei a sumelor plătite cu întârziere din culpa intimaţilor, este atributul exclusiv al instanţei.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs, de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţii-reclamanţi, potrivit căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, este, de asemenea, nefondat.
Necontestat este faptul că reclamanţii sunt funcţionari publici cu atribuţii în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile comunitare în cadrul Ministerului întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Potrivit art. 2 alin. (1) din HG nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, „prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului de conducere şi personalului de execuţie, definit ca personal de specialitate conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii...a)...b) pct. 1-16".
Conform art. 4 alin. (3), (4) şi (5) din HG nr. 595/2009, pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii privind verificarea şi confirmarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 2 în vederea majorării salariale şi avizează structurile şi personalul care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare nerambursabile comunitare, urmare a documentelor depuse de instituţiile publice în cadrul cărora funcţionează structurile prevăzute la art. 2 alin. (1).
La art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat, se stipulează că prevederile HG nr. 595/2009 se aplică persoanelor încadrate în structurile prevăzute la pct. 1-16.
La pct. 11 al acestui articol, se menţionează şi persoanele încadrate în „structurile care au rol de organisme intermediare, stabilite în cadrul instituţiilor desemnate prin hotărâre a Guvernului, îndeplinind atribuţiile prevăzute în acordurile de delegare încheiate cu autorităţile de management".
În raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, rezultă că pentru a beneficia de majorarea salarială cu 75% solicitată de reclamanţi se impune îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 2 din HG nr. 595/2009 şi anume: a) să aibă atribuţii specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fişa postului reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu şi pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului şi b) să fie încadrat într-una din structurile prevăzute la pct. 1-16 ale acestui articol şi să respecte cerinţele de la pct. 11 al acestui articol, ca persoane încadrate în structurile care au rol de organisme intermediare.
Insă, verificarea şi confirmarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 2 în vederea acordării majorărilor salariale, se face de M.F.P., care ulterior emite un aviz în sensul solicitărilor privind majorarea sau un aviz de respingere, motivat, conform art. 6 din HG nr. 595/2009.
In acest sens trebuie precizat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prin HG nr. 1304/2009 s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri pe anul 2009 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 700.000 la capitolul 80.01 „Acţiuni generale economice comerciale şi de muncă", titlul 10 Cheltuieli de personal", necesară pentru gestionarea corespunzătoare aurilor comunitare, astfel cum prevede art. 1 al acestui act normativ.
Art. 2 al acestui act normativ prevede că „Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Pârâtul Ministerul întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri a transmis Ministerului Finanţelor Publice, la data de 19 noiembrie 2009, cu adresa nr. 2.209, cererea de deschidere de credite bugetare nr. 78 din 18 noiembrie 2009 pentru luna noiembrie, în sumă de 700.000 lei la capitolul 80.01 generale economice comerciale şi de muncă" pentru titlul „cheltuieli de personal", reprezentând cheltuieli cu salarii pentru achitarea sporului salarial de 75% destinat personalului Organismului Intermediar pentru IMM, cererea fiind avizată de Direcţia Generală de Programare Bugetară la data de 23 noiembrie 2009 şi aprobată de Direcţia Generală de Trezorerie şi contabilitate Publică la aceeaşi dată (23 noiembrie 2009), ambele direcţii fiind în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte , nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială, respectiv acordarea de fonduri suplimentare pentru plata indicelui de inflaţie cerut de reclamanţi.
In acest context şi având în vedere şi precizarea de acţiune a reclamanţilor de la data de 17 martie 2010, se apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea ca neîntemeiată şi în ceea ce priveşte actualizarea sporului cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
In consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.L.M., ş.a., împotriva sentinţei nr. 2406 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2923/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
