ICCJ. Decizia nr. 2974/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2974/2011
Dosar nr. 1102/39/2010
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.O.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca în principal să se constate suspendarea de drept a executării actului administrativ reprezentând ordinul din 2 decembrie 2010 emis de autoritatea pârâtă, iar, în subsidiar, să se dispună suspendarea executării dispoziţiilor ordinului sus-menţionat până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamantul şi-a motivat cererea arătând că, începând cu data de 28 mai 2009, a fost numit director adjunct în cadrul O.J.P.D.R.P. Suceava, în baza ordinului din 28 mai 2009 emis de autoritatea pârâtă, dată la care s-a încheiat şi contractul de management din 28 mai 2009. A mai arătat că autoritatea pârâtă a mai emis, anterior ordinului în discuţie, ordinele din 9 octombrie 2009 şi respectiv din 14 iunie 2010, care au acelaşi conţinut, respectiv înlăturarea sa din funcţia publică deţinută şi, cu toate că se afla sub protecţia suspendării executării lor, măsură dispusă de instanţa de judecată, pârâta a emis ordinul în discuţie, care urmărea aceeaşi finalitate, sens în care a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat să se dispună respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 1 din 12 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.O.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a dispus suspendarea executării ordinului nr. 2310/2010 al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că ordinul nr. 990/2009 emis de pârâtă este în vigoare, îşi produce efectele sub aspectul numirii reclamantului pe funcţia specificată în art. 1 alin. (1) din ordin, clauzele contractului de management încheiat între părţi au menirea doar să detalieze aspectele ce ţin de executarea funcţiei publice şi numai pentru cele care sunt expres şi limitativ prevăzute de art. III alin. (6) din OUG nr. 37/2009 (în vigoare la acea dată), clauzele astfel negociate neputând veni în contradicţie şi neputând nici anihila dispoziţiile cuprinse în actul administrativ de numire, aşa încât susţinerile autorităţii pârâte cu privire la încetarea de drept a ordinului de numire, ca efect al expirării duratei de un an pentru care a fost încheiat contractul de management, au fost respinse, ca nefondate.
S-a mai reţinut de către instanţă că, în speţă, contestaţia reclamantului împotriva ordinului din 14 iunie 2010 a fost înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ la data de 14 septembrie 2010, iar prin sentinţa nr. 278 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a dispus anularea acestui ordin, astfel că, în atare situaţie, cum la data de 2 decembrie 2010 (data emiterii ordinului în litigiu) efectele ordinului din 14 iunie 2010 erau suspendate, ordinul în discuţie, care, în esenţă, are acelaşi conţinut cu cel al ordinului nr. 832/2010, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/ 2004, este suspendat de drept.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că şi în situaţia în care nu ar fi intervenit suspendarea de drept a actului administrativ contestat, instanţa a constatat că sunt îndeplinite cele două condiţii impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că a dispus suspendarea ordinului contestat.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Se menţionează că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că ordinul din 2 decembrie 2010 a cărui suspendare a executării s-a solicitat de reclamant, a fost emis cu respectarea prevederilor legale, întrucât perioada de valabilitate a contractului de management a expirat, iar funcţia de director coordonator adjunct nu mai există, recurentul fiind numit în această funcţie în baza OUG nr. 37/2009, abrogată şi declarată implicit neconstituţională de Curtea Constituţională.
De asemenea, recurentul-pârât susţine că în mod eronat prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ menţionat, deşi nu s-a făcut dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată, combătând criticile recurentului.
Ulterior, acesta a solicitat respingerea recursului formulat ca rămas fără obiect, întrucât prin Decizia Curţii de Apel Suceava din 16 mai 2011, în Dosarul nr. 221/39/2011 s-a dispus anularea ordinului din 2 decembrie 2010, devenind incidente dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ, în temeiul alin. (1)”.
Din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa dacă instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
Instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, această soluţie fiind confirmată şi de faptul că ulterior, în Dosarul nr. 221/39/2011 al Curţii de Apel Suceava, s-a dispus anularea ordinului nr. 2310/2010 a cărui suspendare a executării s-a solicitat în cauza de faţă.
Este evident că această soluţie confirmă îndoiala în privinţa legalităţii actului administrativ reţinută de prima instanţă şi menţinerea soluţiei pronunţate.
În altă ordine, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, conduce inevitabil şi la îndeplinirea celei de-a doua condiţii referitoare la paguba iminentă, astfel cum această noţiune este definitivă în art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea menţionată.
În consecinţă, faţă de cele expuse, criticile recurentului-pârât sunt nefondate, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De altfel, este imposibilă o soluţie contrară celei pronunţată de instanţa de fond, în condiţiile în care potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 2310/2010 se prelungeşte până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, urmare a admiterii acţiunii de fond privind anularea acestuia.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 1 din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.,
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2962/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2978/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
