ICCJ. Decizia nr. 2982/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2982/2011
Dosar nr. 138/39/2011
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 106 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC F. SA , în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare din 03 februarie 2011 emis de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin procesul verbal de constatare din 03 februarie 2011, emis de pârâta A.P.D.R.P., reclamanta a fost obligată să restituie suma de 3.922.328,42 RON, reprezentând partea de finanţare nerambursabilă obţinută prin contractul de finanţare din 20 februarie 2004.
Pentru a dispune această măsură, pârâta a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 14 lit. e) din contract, constând în lipsa ofertelor de la cel puţin trei furnizori în achiziţionarea bunurilor ce valorează mai mult decât echivalentul în RON a 10.000 euro.
S-a reţinut de către prima instanţă că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor procedurale pentru suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv a sesizat autoritatea publică emitentă cu cerere de revocare din 15 februarie 2011 şi a făcut dovada achitării cauţiunii în sumă de 100.000 RON, stabilită de instanţă în condiţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
Instanţa a avut în vedere faptul că, în sensul legii contenciosului administrativ, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) şi ş).
Examinând sumar procesul verbal de constatare din 03 febrruarie 2011 emis de pârâta A.P.D.R.P., instanţa a apreciat că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi că înscrisurile depuse de reclamantă conduc la concluzia că în derularea contractului de achiziţii s-au primit 4 oferte şi chiar prin excluderea ofertei depuse de firma E., considerată neautentică, numărul minim de trei oferte stabilit prin art. 14 din contractul de finanţare a fost realizat.
Instanţa de fond a constatat că actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei confirmă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei. Astfel, s-a reţinut că, raportat la cuantumul sumei în discuţie, specificul activităţii societăţii reclamante şi numărul său de angajaţi, executarea silită, care de regulă se realizează prin poprire, este de natură să genereze dificultăţi reale în executarea obligaţiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor şi serioase probleme sociale.
Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru suspendarea executării procesul verbal de constatare din 03 februarie 2011 emis de pârâta A.P.D.R.P. şi, în consecinţă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea de suspendare.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, în contextul unei detaliate prezentări a situaţiei de fapt, respectiv a neregulilor constatate cu referire la încălcările de către intimata-reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare, a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Recurenta a arătat că intimata-reclamantă, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, controlul O. confirmând, faţă de aspectele analizate, că oferta aparent depusă de firma E. este o ofertă neautentică, fiind evidentă conduita defectuoasă a reclamantei în derularea contractului de finanţare, ceea ce a şi generat emiterea procesului-verbal atacat.
S-a mai indicat de către recurentă că actele depuse la dosar nu demonstrează pericolul care ar duce la producerea unei pagube eminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, instanţa de fond însuşindu-şi fără temei simplele afirmaţii ale reclamantei, nesusţinute de documente probante.
3. Apărările intimatei-reclamante.
Intimata-reclamantă SC F. SA a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă, ca nefondat, fiind evident în opinia sa că instanţa de fond, pe baza unei sumare analize a actului administrativ atacat, a constatat că în procedura de achiziţii cu bani provenind de la bugetul european s-au respectat clauzele contractului cadru încheiat, în sensul că pentru fiecare achiziţie de peste 10.000 euro s-au depus minim trei oferte.
În fine, intimata a făcut ample referiri şi la notele interne ataşate în copie, ca şi la corespondenţa purtată de O. cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din care rezultă că O. a solicitat A.P.D.R.P. să revizuiască procedura practicată în sensul efectuării unor activităţi de control premergătoare activităţii de recuperare pentru a aplica sancţiuni proporţionale şi eficiente în raport cu neregulile constatate.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse, a apărărilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Cu titlu de principiu, Înalta Curte arată că în mod constant, a statuat în jurisprudenţa sa în aceasta materie că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.
Drept urmare, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004.
După cum s-a reţinut şi în sentinţa atacată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicata, condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, şi care se impun a fi întrunite cumulativ sunt, declanşarea procedurii administrative prealabile, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Din perspectiva celor sus enunţate şi contrar criticilor susţinute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază, raportat la situaţia concreta a reclamantului intimat, ca judecătorul fondului a făcut în cauză o corectă interpretare şi aplicare a prevederii legale incidente, astfel că în mod justificat a admis cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din 3 februarie 2011, emis de autoritatea recurentă.
Reamintind că în jurisprudenţa sa în această materie, Înalta Curte a stabilit că în contextul examinării satisfacerii cerinţelor legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire" a fondului, instanţa de control judiciar apreciază că şi în cauza de faţă, prima instanţă în mod corect a prezentat numai sumar argumentele juridice apreciate ca valabile în contestarea legalităţii actului contestat, de natura a crea o îndoială în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis, cum ar fi respectarea regulii de a avea trei oferte la orice achiziţie de bunuri ce depăşeşte o valoare de peste 10.000 euro, în condiţiile în care, în cazul achiziţiei de utilaje la care a participat firma E. s-au depus patru oferte, astfel că şi în ipoteza în care această ofertă ar fi cu certitudine neautentică, tot s-ar fi îndeplinit criteriul sus menţionat, stipulat în contractul de finanţare.
Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici celelalte motive de recurs formulate ce vizează neîndeplinirea cerinţei pagubei iminente, întrucât şi pe acest aspect, se constată din cuprinsul considerentelor hotărârii că judecătorul fondului a făcut o pertinentă analiză a tuturor actelor depuse la dosar, ce atestă potenţialului producerii unor grave disfuncţionalităţi în activitatea societăţii reclamante, incluzând serioase probleme sociale, în ipoteza executării silite.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 106 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2978/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2988/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
