ICCJ. Decizia nr. 2978/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2978/2011
Dosar nr. 1342/46/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul U.Ş. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia să emită de urgenţă Decizia pentru stabilirea despăgubirilor şi titlul de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, ce i se cuvin pentru imobilele, teren de 452 mp şi construcţie în suprafaţă de 105,3 mp, în prezent demolată, situate în Piteşti str. S., preluate abuziv şi pentru care în conformitate cu Legea nr. 10/2001 a formulat notificarea din 22 mai 2001, urmare căreia Primarul Municipiului Piteşti a emis dispoziţia din 01 martie 2006, cu propunere de acordare a despăgubirilor.
Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data introducerii acţiunii şi până la data emiterii efective a deciziei de despăgubire, precum şi cheltuieli de judecată.
C.C.S.D. a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte emiterea titlului de conversie, deoarece, potrivit OUG nr. 81/2007, atribuţia achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptăţite revine A.N.R.P., prin noua Direcţie pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Astfel, Comisia Centrală emite titlul de despăgubire, iar Autoritatea, în baza opţiunii persoanelor îndreptăţite, emite titlul de conversie sau titlu de plată în condiţiile prevăzute de Titlul V1 din OUG nr. 81/2007.
De asemenea, s-a ridicat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei, emisă de Primăria Municipiului Piteşti, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
C.C.S.D. a formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantului U.Ş., solicitând obligarea acestuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, precum şi cerere de chemare în garanţie împotriva Primăriei Municipiului Piteşti, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenţii, respectiv daune cominatorii şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 281/F-CONT din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins cererea de sesizare a Tribunalului, secţia contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 597/2006;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de C.C.S.D. şi a respins cererea de emitere a titlului de conversie acţiuni, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă;
- a admis în parte cererea formulată de reclamantul U.Ş., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.;
- a obligat pârâta să emită Decizia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele menţionate în dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Piteşti;
- a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii;
- a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Piteşti, prin Primar;
- a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de C.C.S.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, asupra cererii de sesizare a Tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei, emisă de Primăria Municipiului Piteşti, că potrivit art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, dacă de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, dar în speţă, în raport de aceste dispoziţii legale, condiţiile de trimitere a excepţiei spre soluţionare către tribunal nu sunt îndeplinite.
Instanţa a apreciat că singura posibilitate pe care o are Comisia, în raport cu competenţele recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar dacă constată că această restituire era posibilă, nu va emite Decizia de stabilire a titlului de despăgubire.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a C.C.S.D., instanţa a constatat că aceasta este întemeiată în ce priveşte capătul de cerere relativ la emiterea titlului de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, faţă de disp. art. 16 alin. (7) şi art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reţinându-se că pârâta are competenţe, potrivit legii, numai în ceea ce priveşte emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, emiterea titlului de conversie şi/sau de plată fiind de competenţa A.N.R.P.
Asupra fondului cererii, instanţa a constatat că, deşi dispoziţia a fost emisă în anul 2006 şi înaintată la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până la data pronunţării hotărârii şi că, deşi legea nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate secretariatului C.C.S.D., intervalul de timp scurs de la data emiterii dispoziţiei din 1 martie 2006, este suficient de lung pentru a permite soluţionarea cererii.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanţa a constatat că legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei care ar putea întemeia o asemenea cerere fiind art. 18 alin. (1) rap la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia dacă instanţa obligă autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, poate stabili aceste obligaţii sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
Asupra cererii reconvenţionale formulată de către pârâtă, instanţa a apreciat mai întâi asupra nulităţii acesteia, faţă de disp. art. 119 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că obiectul cererii, aşa cum a fost formulat de către pârâtă, nu poate fi încadrat în ipoteza textului. Pretenţia pe care trebuie să o formuleze pârâtul împotriva reclamantului nu poate consta în dovedirea unei anumite situaţii juridice, cel mult, putând fi interpretată drept o punere în discuţie a validităţii titlului reclamantului. Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, în argumentarea adusă excepţiei de nelegalitate, o asemenea contestare nu este posibilă în stadiul actual al procedurii, cererea fiind inadmisibilă.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, văzând soluţia ce se va pronunţa asupra capetelor 2 şi 3 din cerere, relativ la daune cominatorii şi cheltuieli de judecată şi prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinită ipoteza căderii în pretenţii în ce o priveşte pe reclamantă, cererea a fost respinsă neimpunându-se analizarea acesteia în fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de sesizare a Tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei emisă de Primăria Municipiului Piteşti, reţinând că, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţiile de trimitere a excepţiei spre soluţionare către Tribunal nu sunt îndeplinite.
Apreciază recurenta că instanţa trebuia să suspende cauza şi să trimită dosarul Tribunalului Argeş, acesta fiind instanţa competentă a se pronunţa asupra posibilităţii analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziţiei amintite, în condiţiile în care dispoziţia în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităţilor publice locale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Se mai arată că, în susţinerea dreptului său de proprietate asupra terenului notificat, reclamantul a depus declaraţia dată în anul 1977, potrivit căreia a dobândit imobilul din str. S., în baza unui act sub semnătură privată, nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, în sensul că acesta a fost dobândit printr-un act sub semnătură privată, acest act trebuind să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 11 din Decretul nr. 144/1958, în vigoare la data dobândirii terenului amintit.
Sub aspectul obligării C.C.S.D. la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, recurenta arată că în mod netemeinic instanţa de fond a statuat o astfel de obligaţie, neţinând cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantului.
Se arată că instanţa de fond a interpretat în mod greşit faptul că deşi dispoziţia a fost emisă în anul 2006 şi înaintată la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până la data pronunţării hotărârii şi, motivând soluţia pe prevederile art. 16 alin. (4), (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a obligat direct instituţia recurentă la emiterea deciziei deşi, după cum se ştie, trebuie parcursă etapa anulării în cadrul căreia se stabileşte cuantumul final al despăgubirilor, etapă care depinde exclusiv de evaluatori.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond pentru faptul că aceasta a respins cererea de chemare în garanţie, apreciind în mod greşit că nu este îndeplinită „ipoteza căderii în pretenţii".
Or, C.C.S.D. a chemat în garanţie Primăria municipiului Piteşti în temeiul atribuţiilor sale în baza Legii nr. 10/2001, respectiv, prevederile art. 16 alin. (2). din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de a transmite dosarul de despăgubire complet, cu toate înscrisurile obligatorii prevăzute în dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Se mai arată că instanţa de fond a considerat în mod greşit cererea reconvenţională formulată de Comisia Centrală ca fiind inadmisibilă, considerând că printr-o astfel de cerere nu se poate dovedi o situaţie juridică, instituţia recurentă apreciind ca fiind oportună o astfel de cerere reconvenţională, deoarece numai aşa se pot învedera instanţei de judecată anumite lipsuri şi inadvertenţe constatate în dosarele de despăgubire înregistrate la secretariatul C.C.S.D.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de sesizare a tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei emisă de Primăria Municipiului Piteşti, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi primit.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol: „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Prima instanţă, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, reţinând incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege, care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanţele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire secretariatului C.C.S.D., pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire secretariatului C.C.S.D., însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2974/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2982/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
