ICCJ. Decizia nr. 2994/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2994/2011
Dosar nr. 14804/83/2010
Şedinţa de la 24 mai 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 115/CA din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu Mare şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Consiliul Judeţean Satu Mare, prin Preşedinte, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin acţiune s-a solicitat suspendarea executării dispoziţiilor deciziei nr. 26/2010 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare.
Potrivit pct. 228 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din art. 3 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, intră în vigoare la data de 1 februarie 2011.
S-a mai reţinut că potrivit pct. 229 din acelaşi act normativ, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării acestui regulament în M. Of., vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei, iar din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că dispoziţiile pct. 228 se vor aplica în cauzele înregistrate pe rolul instanţelor după publicarea Regulamentului în M. Of..
Instanţa a constatat că Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 21 decembrie 2010, deci după publicarea în M. Of. a Hotărârii nr. 130/2010, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor pct. 229, raportat la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionarea a cauzei aparţine Curţii de Apel Oradea.
Tribunalul a apreciat că prin dispoziţiile pct. 229 s-a instituit o derogare de la dispoziţiile art. 3 din Hotărârea nr. 130/2010 a Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte data intrării în vigoare a acestui act normativ cu privire la dispoziţiile care reglementează sesizarea instanţei de contencios administrativ, dat fiind faptul că la pct. 229 se indică în mod expres faptul că acţiunile aflate pe rolul instanţelor la data publicării Hotărârii nr. 130/2010 se vor judeca potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării.
Pentru toate aceste motive, în temeiul pct. 228, 229 din Hotărârea Curţii de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu Mare şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Prin sentinţa nr. 83/CA/2011 din 25 martie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare, formulată de petentul Consiliul Judeţean Satu Mare, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că, în speţă, obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării Deciziei nr. 26/2010 emisă de Camera de Conturi Judeţeană Satu Mare, act administrativ emis de o autoritate publică locală, situaţie în care, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în speţă revine Tribunalului Satu Mare.
S-a mai reţinut că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 26/2010 a fost înregistrată la instanţă la data de 21 decembrie 2010, anterior intrării în vigoare a Hotărârii nr. 130 din 04 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, deoarece art. 3 din această hotărâre prevede că acest regulament intră în vigoare la 01 ianuarie 2011.
S-a arătat că, deşi potrivit dispoziţiilor cuprinse la pct. 229 din regulament „cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării prezentului regulament în M. Of., vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei”, această prevedere nu poate duce la aplicarea acestui regulament anterior intrării lui în vigoare, deoarece contravine dispoziţiilor art. 3, care stabilesc data de 01 ianuarie 2011 pentru intrarea în vigoare a întregului Regulament, fără excepţii. Prin urmare, s-a apreciat de către instanţă că, nefiind în vigoare acest regulament la momentul sesizării instanţei de judecată, nu este aplicabil în speţă, iar instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, conform pct. 106 din Regulamentul în vigoare la momentul sesizării instanţei, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009, care se abrogă doar în momentul intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, conform art. 5 din această hotărâre.
S-a mai arătat de către instanţă că este firesc să fie aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei şi nu dispoziţiile Regulamentului Curţii de Conturi, deoarece acest regulament, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, nu este lege organică.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 158 C. proc. civ., Curtea de apel a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi pentru soluţionarea acestui conflict a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Cererea de suspendare a executării formulată de Consiliul Judeţean Satu Mare are ca obiect decizia nr. 26 din 29 noiembrie 2010, emisă de pârâta Camera de Conturi a Judeţului Satu Mare în examinarea abaterilor de la legalitate şi regularitate consemnate în procesul verbal de constatare din 26 octombrie 2010, încheiat în urma auditului financiar al contului de execuţie pe anul 2009 efectuat la Consiliul Judeţean Satu Mare.
În drept, decizia nr. 26 din 29 noiembrie 2010 s-a întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative susmenţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actului administrativ dedus judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Astfel, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În esenţă, măsurile dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză sunt circumscrise prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, potrivit cărora „în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate”.
Având acest conţinut, măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora”, care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident fiind criteriul rangului autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor centrale, în competenţa curţilor de apel.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei.
Aceasta este, de altfel, şi interpretarea cuprinsă în pct. 106-108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curţii de Conturi, în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată, în sensul că împotriva încheierilor emise în soluţionarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 şi următoarele poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii nr. 554/2004, competenţa revenind Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pentru încheierile structurilor centrale ale Curţii de Conturi şi secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul camerelor de conturi judeţene.
Deşi art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor de competenţă statuate pentru acţiunea în anularea actului administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluţionate de instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.
Deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competenţa de soluţionare în speţă revine Tribunalului Satu Mare.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Consiliul Judeţean Satu Mare şi pe Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2986/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2997/2011. Contencios. Anulare act... → |
---|