ICCJ. Decizia nr. 2998/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2998/2011
Dosar nr. 12146/2/2010
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2010, reclamanta SC P. SA Mediaş a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării prevederilor HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, respectiv a Anexei nr. 5 prin care a fost aprobat calendarul de sistare/încetare a activităţii sau conformare pentru depozitele de deşeuri existente, până la pronunţarea instanţei de fond .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, executarea actului administrativ contestat prin plângerea prealabilă adresată autorităţii emitente are drept consecinţă încetarea activităţii pe care o desfăşoară, astfel că este iminentă producerea unei pagube.
Reclamanta a mai arătat că, data limită până la care trebuie închise ultimele depozite de deşeuri neconforme cu standardele U.E. este 16 iulie 2017 şi nu există criterii tehnice , în baza cărora să fi fost stabilită data de 16 iulie 2010 pentru închiderea depozitului său.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 249 din 18 ianuarie 2011, reţinând că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi aceasta cu atât mai mult cu cât, actul administrativ pentru care s-a solicitat suspendarea trebuia să fie deja executat, în sensul că, la data formulării cererii, depozitul menţionat de reclamantă nu trebuia să mai funcţioneze.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că, din analiza sumară a actului contestat, rezultă că închiderea depozitelor de deşeuri se efectuează în baza Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor, aprobat prin Ordinul nr. 757/2004 emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, astfel că este nefondată susţinerea reclamantei privind lipsa unor criterii tehnice pentru stabilirea graficului de închidere a depozitelor de deşeuri.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC P. SA, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării HG nr. 349/2005, Anexa nr. 5, tabel 5.2.
Recurenta a susţinut în primul motiv de recurs că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că nu mai poate fi invocată iminenţa unei pagube, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deoarece dispoziţia a cărei suspendare s-a solicitat a devenit efectivă.
Pentru îndeplinirea acestei cerinţe legale, recurenta a arătat că prejudiciul produs prin actul contestat are caracter periodic, prin veniturile de care este lipsită lunar, până la împlinirea termenului de 16 iulie 2017, când se prevede închiderea ultimelor depozite neconforme ale statului.
Prin sistarea activităţii sale de depozitare a deşeurilor menajere mai devreme de data de 16 iulie 2017, recurenta a considerat că este supusă unui tratament cu caracter discriminatoriu, ceea ce reprezintă o încălcare a legislaţiei privind concurenţa liberă şi dreptul de proprietate, astfel cum este definit în pct. 1 şi 2 din art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa unor criterii tehnice de închidere a depozitului său S. - Mediaş, prin Normativul tehnic care reglementează închiderea depozitelor, deoarece acest act administrativ nu are legătură cu obiectul cauzei. Recurenta a precizat că prin acest act normativ au fost aprobate criteriile tehnice pentru celulele din cadrul depozitelor, în momentul în care capacitatea de depozitare este epuizată, ceea ce nu este situaţia cauzei aflate pe rol, întrucât nu se referă la criteriile de sistare a activităţii depozitelor.
Prin raportarea la un act normativ străin de cauză, s-a considerat de recurentă că, modalitatea în care instanţa de fond a abordat pricina este contrară recomandării din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, în care se arată că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege a autorităţii publice emitentă a actului, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Cererea recurentei SC P. SA de suspendare a executării, întemeiată pe exercitarea la data de 17 noiembrie 2010 a recursului administrativ reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege şi a fost corect respinsă de instanţa de fond.
Din motivarea cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existenţa unor cazuri bine justificate pentru măsura provizorie solicitată de recurentă în perioada de soluţionare a plângerii prealabile depusă la autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat.
Instanţa de fond a constatat corect că recurenta – reclamantă nu a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa executării actului administrativ.
În consecinţă, această primă condiţie pentru suspendarea executării actului administrativ nu a fost îndeplinită în cauză, cu atât mai mult cu cât , prin obiectul său de reglementare, HG nr. 349/2005 are ca finalitate transpunerea integrală a Directivei nr. 1.999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitarea deşeurilor , unicul act juridic european în materia depozitării deşeurilor.
De asemenea, instanţa de fond a constatat judicios ca nefiind dovedită în cauză nici cerinţa prevenirii unei pagube iminente ca urmare a executării actului administrativ atacat, care de altfel produsese efectele juridice la data formulării cererii de chemare în judecată.
Interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este conformă normei europene invocate de recurentă şi anume, recomandării a Comitetului de Miniştri către statele membre privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, adoptată la 13 septembrie 1989.
Potrivit acestei norme, măsurile de protecţie provizorie, cum este cazul suspendării executării actului administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate şi sub condiţia existenţei unui caz justificat împotriva validităţii actului respectiv.
Hotărârea instanţei de fond a fost neîntemeiat criticată şi pentru aplicarea unui act normativ străin de obiectul cauzei, întrucât soluţia de respingere a cererii nu a fost fundamentată pe criteriile tehnice din Normativul tehnic privind depozitarea deşeurilor, aprobat prin O.M.M.G.A. nr. 757/2004, constatându-se în mod corect că incidenţa şi modul de aplicare a acestor criterii nu pot fi examinate decât pe fondul pricinii, în cadrul unei eventuale acţiuni în anulare.
Pentru aceleaşi considerente, se constată că nu pot fi analizate în procedura de suspendare a executării şi susţinerile recurentei privind caracterul discriminatoriu al reglementării cuprinse în HG nr. 349/2005. Acest motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat impune cercetarea pe fond a cauzei, care nu se poate realiza decât prin controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ sesizată cu acţiunea formulată pentru anularea actului respectiv.
Faţă de motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SA Mediaş împotriva sentinţei civile nr. 249 din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2995/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3003/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
