ICCJ. Decizia nr. 3007/2011. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3007/2011
Dosar nr. 567/45/2010/a1
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 august 2010, reclamanta U.M.F. G.T.P. Iaşi a solicitat anularea Ordinului nr. 1933/2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice în vederea aprobării Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul instituţiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că ordinul emis de pârât este nelegal, deoarece măsura dispusă determină schimbarea destinaţiei fondurilor europene acordate României, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2988/1995 şi o atingere gravă adusă principiului fiscalităţii şi autonomiei universitare.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 309/CA din 13 decembrie 2020, cu motivarea că, actul administrativ contestat este conform actului normativ de forţă juridică superioară, pentru executarea căruia a fost emis .
Astfel, s-a avut în vedere că, ordinul din 2 iulie 2010 a fost emis de Ministerul Finanţelor Publice în vederea aplicării Legii nr. 118/2010, care în art. 2 a prevăzut reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare a acestora.
Instanţa de fond a considerat că, în sarcina emitentului actului administrativ contestat nu se poate reţine greşita interpretare a legii pentru aplicarea căreia a fost emis şi nici excesul de putere, din moment ce legiuitorul a stabilit cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 că sumele rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de natură salarială prevăzute la art. 1 şi 2 din această lege, inclusiv cuantumul contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajator aferente sumelor respective, se achită de către autorităţile şi instituţiile publice finanţate conform art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 şi art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 273/2006, inclusiv instituţiile de învăţământ superior de stat şi unităţile sanitare publice cu paturi, în contul de venituri al bugetului de stat, deschis la unităţile trezoreriei statului.
Cum legiuitorul nu a exceptat de la obligaţia instituită prin Legea nr. 118/2010 nici o instituţie publică de învăţământ superior de stat şi nici nu a exclus de la aplicarea prevederilor art. 1 şi 2 din această lege cheltuielile de personal incluse în proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile sau cele aferente activităţii de cercetare ştiinţifică, consultanţă şi expertiză, instanţa de fond a apreciat că emitentul actului administrativ contestat nu avea autoritatea şi nici baza legală să reglementeze o diferenţiere în privinţa sferei drepturilor de natură salarială la care urma să se aplice diminuarea de 25% şi pe cale de consecinţă, au fost respinse susţinerile astfel invocate prin acţiune.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta U.M.F. G.T.P. Iaşi, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea ordinului nr. 1933/2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit clauzele contractului instituţional, semnat anual de universitate şi de Ministerul Educaţiei pentru finanţare instituţională prin stabilirea alocaţiilor bugetare, precum şi clauzele contractului complementar, care definesc sumele cu destinaţii speciale şi care nu pot fi folosite în alte scopuri.
În conformitate cu Legea nr. 84/1995, recurenta a precizat că primeşte de la Ministerul Educaţiei în baza contractului instituţional anual finanţarea de bază, cu titlu de contraprestaţie bănească pentru serviciile educaţionale realizate, iar în baza contractului complementar acelaşi minister îi virează suma totală alocată pentru finanţarea complementară, fără a fi reglementată modalitatea de defalcare şi de cheltuire a finanţării, pentru că s-ar încălca principiul autonomiei universitare.
Din acest motiv, recurenta a arătat că este nelegal ordinul contestat, prin care veniturile realizate de universitate din activitatea proprie sunt diminuate, ca urmare a obligaţiei de a vira la bugetul de stat atât a sumelor rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de natură salarială prevăzute la art. 1 şi 2 din Legea nr. 118/2010, cât şi a cuantumului contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajator aferente sumelor respective.
Recurenta a susţinut că în mod greşit a fost constatată de instanţa de fond şi conformitatea ordinului contestat cu prevederile legii nr. 118/2010, fără a se avea în vedere că s-a adăugat în mod nelegal la actul normativ de valoare juridică superioară, prin obligaţia de a se vira la bugetul de stat sume necuvenite din veniturile proprii ale universităţii. Prin completarea nelegală a prevederilor Legii nr. 118/2010, recurenta a arătat că ordinul emis de autoritatea intimată încalcă legislaţia europeană , principiul fiscalităţii şi al autonomiei universitare, afectând grav şi iremediabil statutul şi bugetul universităţii, diminuând în mod nejustificat veniturile acesteia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a prevăzut în art. 2 şi art. 3 alin. (2) reducerea cu 25% a drepturilor salariale de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare a acestora, iar sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale se virează integral la bugetul de stat potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii.
Pentru aplicarea acestor prevederi legale şi în exercitarea atribuţiilor recunoscute prin HG nr. 34/2009, Ministerul Finanţelor Publice a emis ordinul nr. 1933/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru instituţiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010.
Instanţa de fond a constatat judicios legalitatea acestui ordin, care a fost emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010, dat fiind că această lege a prevăzut reducerea cu 25% a drepturilor de natură salariată de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare a acestora.
Faţă de reglementarea cu caracter imperativ cuprinsă în Legea nr. 118/2010 rezultă lipsa de relevanţă a susţinerilor recurentei privind interpretarea dată de instanţa de fond clauzelor contractului instituţional şi clauzelor contractului complementar, întrucât măsura reducerii cu 25% a fost prevăzută pentru toate drepturile de natură salarială, inclusiv pentru drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Sumele alocate cu titlul de finanţare de bază sau de finanţare complementară sunt supuse aceluiaşi regim juridic prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, întrucât universitatea este instituţie publică, în sensul definit de art. 2 pct. 30 din aceeaşi lege, ca denumire generică în care sunt incluse Parlamentul, Administraţia Rezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora.
De altfel, aceeaşi reglementare prevede în art. 65 alin. (1) că veniturile proprii ale instituţiilor publice se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea potrivit dispoziţiilor legale, ceea ce are drept consecinţă şi incidenţa prevederilor legale cu caracter imperativ cuprinse în Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Instanţa de fond a respins de asemenea în mod corect susţinerile recurentei - reclamante privind vătămarea prin ordinul contestat a principiului autonomiei universitare.
Conform art. 89 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare de a se conduce , de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior, stabilite prin lege.
Principiul autonomiei universitare are deci un conţinut diferit de principiile şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice , precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, pentru care sunt aplicabile actele normative referitoare la finanţele publice .
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat întemeiat că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate de recurenta – reclamantă , în condiţiile în care Legea nr. 118/2010 nu a exceptat de la măsura reducerii cu 25% a drepturilor salariale nici o instituţie publică de învăţământ superior de stat şi nici nu a exclus de la aplicarea acestei măsuri cheltuielile de personal din proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile sau cele aferente activităţii de cercetare ştiinţifică , expertiză şi consultanţă.
Fiind emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 118/2010 şi cu respectarea competenţei de reglementare recunoscută prin lege autorităţii administrative intimate, ordinul nr. 1933/2010 este conform normelor de tehnică legislativă şi actelor normative de valoare juridică superioară şi a fost corect menţinut de instanţa de fond, prin respingerea acţiunii în anulare formulată de recurenta – reclamantă.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.M.F. „Gr. T.P.” Iaşi împotriva sentinţei nr. 309/CA din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3003/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3012/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|