ICCJ. Decizia nr. 3022/2011. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3022/2011
Dosar nr. 5974/2/2009
Şedinţa publică de la 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 768 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC R.M. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., având ca obiect anularea Deciziei C.N.A. din 11 iunie 2009 şi a dispus anularea Deciziei C.N.A. din 11 iunie 2009 şi exonerarea reclamantei de plata amenzii aplicate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia C.N.A. din 11 iunie 2009, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2.500 RON, în calitate de titular al licenţei audiovizuale din 27 martie 2001, decizia de autorizare din 30 octombrie 2001 şi de reautorizare din 17 februarie 2005 pentru postul de televiziune „R.”, pentru „încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 5 alin. (4) şi ale art. 8 alin. (1) din Decizia 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.”
Prima instanţă a constatat că reclamanta nu a formulat critici referitoare la situaţia de fapt reţinută de către instituţia pârâtă, ci legate de modul în care pârâtul a interpretat dispoziţiile art. 3, art. 5 alin. (4) şi ale art. 8 alin. (1) din Decizia 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, în sensul distincţiei dintre timpii de antenă oferiţi şi timpii de antenă utilizaţi de către competitorii electorali.
Examinând dispoziţiile cu caracter normativ cuprinse în Decizia 391/2009, Curtea a constatat că, pe de o parte, obligaţia radiodifuzorilor publici şi privaţi constă în a oferi competitorilor electorali timpi de antenă în mod egal, iar pe de altă parte, competitorii electorali au avut la dispoziţie intervalul 22–28 aprilie 2009 pentru a se adresa în scris posturilor private de radio şi de televiziune care şi-au anunţat intenţia de realizare şi difuzare a emisiunilor electorale, solicitând şi timpii de antenă pe care intenţionează să îi utilizeze.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că respectarea principiilor echităţii, echilibrului şi imparţialităţii pot fi avute în vedere de către Consiliu în exercitarea prerogativelor sale de supraveghere din oficiu numai în ceea ce priveşte modalitatea în care radiodifuzorii au oferit, au repartizat timpii de antenă alocaţi emisiunilor electorale, nu asupra modalităţii în care timpii de antenă au fost utilizaţi de competitorii electorali.
Prima instanţă a apreciat că nu se poate analiza comportamentul radiodifuzorului într-un mod corect, pentru a se ajunge la antrenarea răspunderii sale contravenţionale, în condiţiile în care, la baza deciziei de sancţionare a reclamantei, a stat exclusiv raportul de monitorizare reflectat în procesul-verbal al şedinţei din data de 11 iunie 2009, întocmit pe baza vizualizării imaginilor înregistrate, fără a se solicita de către Consiliu, în baza dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 20 din Decizia nr. 391/2009 a C.N.A., informaţii referitoare la timpii de antenă solicitaţi de către competitorii electorali care au formulat astfel de cereri.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că rezultatele raportului de monitorizare care atestă utilizarea de către diverşi competitori electorali a unor timpi de antenă diferiţi, precum şi lipsa totală a altor competitori electorali poate cel mult determina o prezumţie simplă de nerespectare a principiului imparţialităţii în modalitatea de alocare a timpilor de antenă, care însă, necoroborată cu niciun alt mijloc de probă, nu este de natură să determine răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură societatea sancţionată contravenţional.
Judecătorul fondului a apreciat că documentaţia pe baza căreia C.N.A. a reţinut încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 3, art. 5 alin. (4) şi ale art. 8 alin. (1) din Decizia 391/2009 nu este suficientă pentru a antrena răspunderea contravenţională a reclamantei, nedovedindu-se, dincolo de orice dubiu, faptul sancţionat, de repartizare a timpilor de antenă într-un mod parţial.
Analizând critica reclamantei referitoare la modul de exercitare a prerogativei de supraveghere a respectării dispoziţiilor cuprinse în Decizia 391/2009, prima instanţă a apreciat ca fiind corectă cercetarea timpilor de antenă oferiţi pe perioada întregii campanii electorale şi nu în mod trunchiat, plecând tot de la caracterul determinant al cererii competitorilor electorali, iar aplicarea unei sancţiuni ar trebui să aibă loc după analizarea comportamentului de pe parcursul întregii campanii electorale.
Pe de altă parte, instanţa de fond a considerat că nu se pot impune sancţiuni radiodifuzorului independent de comportamentul competitorilor electorali, de implicarea acestora în campania electorală prin intermediul radiodifuzorului în cauză, pe fragmente din perioada de desfăşurare a campaniei electorale, o astfel de interpretare fiind de natură a crea o presiune asupra conţinutului prezentării care nu ar fi în beneficiul publicului, astfel încât sancţionarea reclamantei este lipsită de suport probator.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 768 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal pârâtul C.N.A..
Printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurentul că în mod greşit instanţa de fond a interpretat că actul administrativ supus controlului nu ar fi legal pentru următoarele trei motive, respectiv: C.N.A. ar fi avut competenţa să monitorizeze numai modalitatea în care radiodifuzorii au oferit, au repartizat timpii de antenă alocaţi emisiunilor electorale, iar nu modalitatea în care timpii de antenă au fost utilizaţi de competitorii electorali; materialul probator administrat de C.N.A. nu a fost suficient pentru antrenarea răspunderii juridice a intimatei; C.N.A. ar fi putut aplica o sancţiune intimatei numai după terminarea campaniei electorale, când ar fi putut analiza comportamentul de pe parcursul întregii campanii electorale.
Susţine recurentul că aplicarea legislaţiei audiovizuale, precum şi a celei referitoare la alegerile pentru Parlamentul European, în interpretarea dată de instanţa de fond, ar constitui, pe de o parte o ingerinţă din partea Consiliului în politica editorială a posturilor, în condiţiile în care activitatea de repartizare a timpilor de antenă nu constituie un program audiovizual care să fie adus la cunoştinţa publicului, ci o problemă administrativă a radiodifuzorilor, aşa încât exercitarea atribuţiilor consiliului de supraveghere a conţinutului programelor audiovizuale se face numai după difuzarea acestora pe post, iar, pe de altă parte, ar lipsi de conţinut actul normativ ce reglementează alegerile europarlamentare, având în vedere intenţia şi în mod deosebit, scopul pentru care legiuitorul a emis această normă legală.
Mai arată recurentul că în mod greşit instanţa de fond a considerat că raportul de monitorizare, care reprezintă transcrierea exactă a conţinutului emisiunilor, nu ar fi o probă suficientă în dovedirea încălcării de către intimată a principiului echităţii pe perioada campaniei electorale, considerând că, Consiliul ar fi trebuit să ceară informaţii referitoare la timpii de antenă solicitaţi, competitorilor electorali care au formulat astfel de cereri.
Consideră recurentul că, promovând un astfel de demers, pe de o parte, şi-ar fi depăşit atribuţiile având în vedere că C.N.A. are raporturi juridice numai cu radiodifuzorii, iar nu cu terţe persoane, aşa cum sunt competitorii electorali iar pe de altă parte un astfel de demers nu ar fi putut proba nimic, în condiţiile în care activitatea de alocare este prealabilă desfăşurării campaniei electorale pe posturile de radio şi de televiziune.
Mai arată recurentul că deşi nu există o dispoziţie legală care să prevadă că C.N.A. ar fi putut aplica o sancţiune pentru nerespectarea principiului echităţii, echilibrului şi imparţialităţii reglementate de legiuitor numai la încheierea campaniei electorale, instanţa de fond în mod greşit a considerat actul administrativ contestat ca fiind nelegal şi pentru faptul că, din punct de vedere temporal, sancţiunea a fost aplicată în timpul desfăşurării campaniei electorale, iar nu la finalul acesteia.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia din 11 iunie 2009 C.N.A. a aplicat postului de televiziune R., sancţiunea amenzii în cuantum de 2.500 RON, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 5 alin. (4) şi art. 8 alin. (1) din Decizia nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.
În considerentele Deciziei din 11 iunie 2009 s-a reţinut că în urma analizării raportului de monitorizare, s-a constatat că, în perioada 01-06 iunie 2009, postul R. a alocat intervenţiilor competitorilor electorali, în cadrul emisiunilor de ştiri următorii timpi: PD-L: 1232 secunde, PSD plus PC: 481 secunde, PNL: 1125 secunde, partide neparlamentare(PNŢ, PFC, PRM) şi candidaţi independenţi: 250 de secunde, în timp ce activitatea de campanie electorală a UDMR nu a fost reflectată deloc.
Se mai reţine că, în aceeaşi perioadă, în cadrul emisiunilor de dezbatere electorală, reprezentanţii PD-L au beneficiat de 22 de apariţii, cei ai PSD plus PC de 18 apariţii, reprezentanţii PNL de 20 de apariţii, iar cei ai UDMR de 2 apariţii, în timp ce competitorii electorali ai partidelor neparlamentare şi candidaţii independenţi care candidează pentru alegerea în Parlamentul European au beneficiat de 3 participări.
Potrivit art. 3 din Decizia nr. 391/2009 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: echitate - competitorii electorali trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; echilibru - prezentarea competitorilor electorali proporţională cu importanţa evenimentelor electorale; imparţialitate - obligaţia radiodifuzorilor de a trata competitorii electorali obiectiv şi echidistant.
În primul rând Înalta Curte constată că instanţa de fond limitând activitatea de supraveghere a C.N.A., doar la modalitatea în care radiodifuzorii publici au repartizat timpii de antenă alocaţi emisiunilor electorale competitorilor electorali, activitate prealabilă campaniei electorale, astfel cum se prevede în Cap. II - Proceduri preliminare al Deciziei nr. 391/2009 a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din respectivul act normativ.
Astfel, văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Înalta Curte consideră că este de necontestat că supravegherea obligaţiei de a asigura reflectarea desfăşurării campaniei electorale cu respectarea principiilor echităţii, echilibrului şi imparţialităţii, în sensul art. 3 din Decizia nr. 391/2009, se poate realiza doar prin monitorizarea emisiunilor audiovizuale electorale în care sunt implicaţi competitorii electorali precum şi a programelor acestora, aspecte care nu se reflectă în timpii de antenă alocaţi, activitate care nu reprezintă un program audiovizual care să fie adus la cunoştinţa publicului.
Totodată, faţă de situaţia de fapt reflectată, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că la baza atragerii răspunderii contravenţionale a intimatei nu poate sta exclusiv raportul de monitorizare, care reprezintă în fapt o transcriere a emisiunilor difuzate de postul R. în perioada 01-06 iunie 2010, în condiţiile în care din conţinutul acestuia rezultă fără echivoc nerespectarea obligaţiei instituie de art. 3 din Decizia nr. 391/2009.
În acest context, orice alte relaţii solicitate de C.N.A. competitorilor electorali în legătură cu timpii de antenă alocaţi, nu pot fi decât inutile, aşa încât nu pot fi reţinute considerentele instanţei de fond pe acest aspect.
Totodată, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 Înalta Curte constată că, Consiliul îşi poate exercita atribuţiile de control fie periodic, fie atunci când consideră că este necesar sau primeşte o plângere cu privire la nerespectarea de către un radiodifuzor a prevederilor legale.
Nu există nici o dispoziţie legală care să instituie în sarcina Consiliului obligaţia de a analiza situaţia respectării de către radiodifuzori a prevederilor Decizie nr. 391/2009 la finalul campaniei electorale ci, dimpotrivă interesul general este ca C.N.A. să monitorizeze şi să intervină pe întreaga campanie electorală, astfel încât publicul telespectator să beneficieze de o informaţie corectă în privinţa candidaţilor înscrişi în competiţia electorală.
În consecinţă, Înalta Curte constată că decizia contestată a fost legal emisă cu respectarea dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 391/2009 prin care au fost stabilite reguli de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, aşa încât vor fi primite toate criticile formulate de recurent.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 768 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, hotărârea recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC R.M. SA, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3018/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3025/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
