ICCJ. Decizia nr. 3033/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3033/2011
Dosar nr. 9342/2/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Sentinţa civilă nr. 1297 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 1297 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta C.Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca rămasă fără obiect şi a obligat intimatul la 504 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să examineze şi să avizeze cererea de redobândire a cetăţeniei române, arătând faptul că cererea a fost depusă în anul 2003, iar aceasta nu a fost soluţionată până în prezent.
Curtea a constatat că cererea reclamantei a fost analizată şi avizată pozitiv la data de data de 11 noiembrie 2009.
Faţă de faptul că soluţionarea cererii s-a făcut după sesizarea instanţei, Curtea a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat şi taxele de timbru.
2. Sentinţa civilă nr. 2991 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 2991 din 22 iunie 2010, Curtea a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1297/2010, formulată de reclamanta C.Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul la 1.000 RON daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i analizeze cererea de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile şi să-i plătească daune morale ca urmare a întârzierii în soluţionarea cererii, în cuantum de 1.000 RON, însă instanţa s-a raportat exclusiv la capătul de cerere privind obligarea la soluţionarea cererii, astfel încât cererea de plată a daunelor morale a rămas nesoluţionată.
Curtea a apreciat că cererea formulată este întemeiată, întrucât reclamanta a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2003 şi această cerere a fost soluţionată în noiembrie 2009, cu depăşirea unui termen rezonabil. Astfel, în perioada 2003 – 2009, reclamanta a fost lipsită de un drept personal nepatrimonial, fapt de natură să-i producă un prejudiciu moral întrucât nu s-a putut bucura de toate avantajele ce decurgeau din dobândirea cetăţeniei române. Afirmaţia pârâtului în sensul că suferinţa psihică ar fi incompatibilă cu plata unor sume de bani nu are temei legal, art. 998 şi art. 999 C. civ. neconţinând astfel de restricţii.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului produs prin întârzierea timp de şase ani în soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
2. Calea de atac exercitată
Pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs atât împotriva sentinţei civile nr. 1297 din 16 martie 2010, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 2991 din 22 iunie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2.1. Sentinţa civilă nr. 1297 din 16 martie 2010 este criticată de către recurent pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., având în vedere obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) şi art. 275-276 din C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, cererea reclamantei a fost soluţionată la data de 11 noiembrie 2009, iar, pe de altă parte, pârâtul nu a pierdut procesul, întrucât acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
2.2. În motivarea căii de atac exercitate împotriva sentinţei civile nr. 2991 din 22 iunie 2010, recurentul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere ca, prin OUG nr. 5/2010, a fost înfiinţată A.N.C.
Totodată, a criticat sentinţa atacată sub aspectul admiterii cererii de acordare a daunelor morale, în condiţiile în care reclamanta nu a probat existenţa unui prejudiciu moral.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1. Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1297 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că nu se poate reţine culpa sa procesuală, potrivit art. 274-276 din C. proc. civ., întrucât a recunoscut pretenţiile reclamantei la primul termen de judecată, iar acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu pot fi primite, atâta timp cât reclamanta a sesizat instanţa ca urmare a conduitei pârâtului care nu a soluţionat până la data de 07 octombrie 2009 (data introducerii acţiunii la Curtea de Apel) cererea de redobândire a cetăţeniei formulată încă din anul 2003.
Pe cale de consecinţă, cheltuielile de judecată avansate de reclamantă au fost determinate de conduita culpabilă a autorităţii publice chemate în judecată, iar examinarea şi avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române la data de 11 noiembrie 2009 nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare priveşte atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia instituţiei pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Culpa autorităţii pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetăţeniei române şi ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispoziţiile legale.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
De altfel, în practica sa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată şi atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect faţă de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de faţă, asimilat) era în fiinţă în momentul sesizării instanţei şi astfel culpa procesuală a părţii exista în momentul declanşării litigiului.
2. Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2991 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, motiv pentru care sentinţa atacată va fi modificată în parte, fiind menţinute celelalte dispoziţii, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către recurent, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât Ministerul Justiţiei are, în continuare, calitate procesuală pasivă, chiar dacă prin OUG nr. 5/2010 a fost înfiinţată A.N.C. cu competenţe în materia care interesează în prezentul dosar.
Înalta Curte reţine că A.N.C. este o entitate care funcţionează, potrivit art. 1 din actul normativ precizat, în subordinea Ministerului Justiţiei, la fel cum a funcţionat fosta Comisie pentru Cetăţenie, căreia i s-a adresat reclamantul cu cerere, în proces figurând de la început acelaşi minister.
Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
În speţă, reclamanta a solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 1.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrităţii fizice a persoanei, sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei sau prestigiului profesional.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparţine reclamantului, conform principiului actori incumbit onnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligaţia de a face dovada existenţei prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi fapta pârâtului.
Aşadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale.
Este adevărat că cererea reclamantei a fost soluţionată favorabil într-o perioadă de timp mai îndelungată, însă pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora.
Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că, în jurisprudenţa C.E.D.O. se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menţionat de reclamant.
Înalta Curte, în acord şi cu susţinerile recurentului-pârât, apreciază că nu se impunea în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunui prejudiciu moral, prin încălcarea condiţiei şi demnităţii umane a intimatei-reclamante.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge, ca nefondat, recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1297 din 16 martie 2010 şi va admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2991 din 22 iunie 2010, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata daunelor morale, menținându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1297 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 2991 din 22 iunie 2010 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta C.Z. privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3032/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3039/2011. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
