ICCJ. Decizia nr. 3049/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3049/2011
Dosar nr. 6343/2/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 3183 din 13 iulie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C. în ce priveşte anularea deciziei de impunere din 21 ianuarie 2008, a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei din 22 aprilie 2008, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziei din 24 septembrie 2008, pentru lipsa procedurii prealabile, a respins cererea expertului M.E.V., privind majorarea onorariului de expert pentru lucrarea de specialitate efectuată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată reclamanta SC E. SA Bucureşti, a solicitat instanţei anularea deciziei de impunere din 21 ianuarie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 21 ianuarie 2008 astfel cum au fost modificate prin Decizia din 22 aprilie 2008.
Prin aceeaşi cerere, reclamanta a mai solicitat anularea deciziei de impunere din 22 aprilie 2008 reprezentând Decizia emisă în urma soluţionării contestaţiei formulată în baza dispoziţiilor art. 205 C. proCod Fiscal împotriva deciziei din 21 ianuarie 2008.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat cererea, în sensul că solicită anularea deciziei din 22 aprilie 2008 în ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent exerciţiului financiar 2001 şi accesoriile aferente, precum şi a dispoziţiei de efectuare a unei noi verificări a aceluiaşi impozit şi pentru aceeaşi perioadă ţinând cont de limitele impuse prin Decizia din 22 aprilie 2008.
Prin aceeaşi cerere precizatoare, reclamanta a solicitat anularea obligaţiilor de plată stabilite prin Decizia din 24 septembrie 2008.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes, susţinând că reclamanta solicită anularea unor acte administrative care au fost desfiinţate în procedura prealabilă.
Totodată, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei din 24 septembrie 2008, cu motivarea că nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Examinând excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă, instanţa de fond a constatat că reclamanta are interesul de a contesta Decizia prin care i s-a respins contestaţia, precum şi măsura reverificării, dispusă prin respectivul act. Interesul în promovarea unei cereri de chemare în judecată nu poate fi negat, urmând a se stabili în ce măsură susţinerile reclamantei sunt întemeiate.
Pe fond, raportând situaţia de fapt constatată la normele de drept aplicabile, instanţa de fond a apreciat că soluţia adoptată de pârâtă este corectă.
Astfel, instanţa a reţinut că în perioada verificată, reclamanta intra sub incidenţa prevederilor O.M.F.P. nr. 94/2001, pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. Acest ordin prevede, în secţiunea a 5-a, la pct. 5.5, că unul din principiile care guvernează activitatea de evidenţă contabilă este cel al independenţei exerciţiului. Acest principiu impune luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
Curtea de Apel a apreciat că susţinerile reclamantei nu pot fi reţinute, întrucât instrucţiunile menţionate, sunt lipsite de echivoc şi în concordanţă cu principiile deja enunţate. Singurele excepţii sunt cele referitoare la veniturile financiare şi la penalităţile aferente veniturilor excepţionale din operaţiuni de capital, care se iau în calcul la data încasării.
De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut nici concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, întrucât raţionamentul expertului porneşte de la analiza contului extrabilanţier în care reclamanta a înregistrat penalităţile. Un asemenea procedeu de înregistrare contabilă, chiar dacă este posibil din punct de vedere tehnic, este nelegal şi prin urmare nu poate constitui premisa unui raţionament corect.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei privind anularea măsurilor dispuse prin Decizia de impunere din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel a admis excepţia invocată de pârâtă, având în vedere faptul că Decizia din 24 septembrie 2008 este emisă ca urmare a reverificării dispuse de organul de soluţionare a contestaţiei administrativ - fiscale. Regimul său juridic este identic cu cel al oricărui act administrativ fiscal, putând fi contestat în condiţiile prevăzute de art. 205 C. proCod Fiscal În cauză însă, reclamanta nu a înţeles să urmeze procedura administrativă prevăzută de respectivul act normativ, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins, ca inadmisibil.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta SC E. SA Bucureşti a declarat recurs, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul prin aceea că prima instanţă nu a avut în vedere pentru situaţia de fapt implicaţiile HG nr. 1342/2001 cât şi a dispoziţiilor art. 25 din OG nr. 92/2003.
De asemenea, Curtea de Apel a reţinut greşit că eroarea contabilă de înregistrare a penalităţilor de întârziere într-un cont extrabilanţier ar fi avut ca efect generarea de impozite suplimentare.
Tot ca motiv de recurs este şi faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de caracterul accesoriu al sumelor evidenţiate în Decizia nr. 357/2009, în raport de sumele înscrise în Decizia nr. 118/2008.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Conform raportului de inspecţie fiscală s-a constatat că reclamanta-recurentă a diminuat baza impozabilă pentru anul 2001 cu suma de 131.321.993 RON, înregistrând greşit penalităţile calculate pentru neachitarea în termenele contractuale a facturilor de energie electrică într-un cont extrabilanţier.
Se reţine din probatoriile administrate că aceste penalităţi au fost înregistrate doar la momentul încasării lor, astfel că la finele anului 2001 recurenta nu a contabilizat la venituri penalităţile de care am făcut mai sus vorbire.
S-a emis Decizia nr. 3/2008 în baza raportului de inspecţie şi s-au stabilit obligaţiile totale, iar contestaţia formulată a fost respinsă prin Decizia nr. 118/2008 a intimatei.
Din ansamblul probator administrat rezultă fără posibilitate de tăgadă că perioada supusă controlului intră sub incidenţa O.M.F.P. nr. 94/2001, ordin care prevedea în secţiunea a 5-a la pct. 5.5. că unul dintre principiile care guvernează activitatea de evidenţă contabilă este acela al independenţei exerciţiului financiar.
Prin urmare, trebuiau luate în considerare toate veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
Recurenta avea obligaţia de a înregistra ca venituri penalităţile pentru neachitarea în termen a facturilor de energie electrică, necondiţionat de încasare. Astfel dispune Regulamentul nr. 704/1993 de aplicare a Legii nr. 82/1991.
Pentru faptul că nu s-a procedat astfel, recurenta-reclamantă a diminuat veniturile impozabile cu suma de 13.321.993 RON.
Pentru suma care reprezintă impozit pe profit suplimentar pentru anul 2001, acesta a rezultat ca urmare a pierderii fiscale şi prin neînregistrarea veniturilor rezultate din penalităţi pentru neachitarea la termen a facturilor.
Referitor la Decizia de impunere nr. 357/2008 a fost emisă ca urmare a contestaţiei administrativ-fiscale şi este un act administrativ care se poate contesta conform art. 205 C. proCod Fiscal
Cum reclamanta nu a urmat procedura mai sus amintită, corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind inadmisibil.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă, Curtea de Apel în mod legal apreciat că reclamanta are interesul de a contesta Decizia, întrucât aceasta o priveşte direct prin reţinerea sumelor de care s-a făcut vorbire.
Se mai reţine de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că penalităţile înregistrate de recurentă nu constituie venituri financiare şi nici venituri excepţionale din operaţiuni de capital şi deci nu se înscriu în excepţiile de la regula contabilităţii de angajament.
Corect prima instanţă a înlăturat concluziile expertului, întrucât s-a mers pe contul extrabilanţier, acest procedeu de înregistrare contabilă fiind nelegal.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC E. SA Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3183 din 13 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3048/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3052/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
