ICCJ. Decizia nr. 3055/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3055/2011
Dosar nr. 6116/2/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3139 din 30 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul G.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect anularea ordinului din 16 aprilie 2009 emis de Şeful Statului Major General, a actelor ulterioare, obligarea pârâtului să emită ordinul pentru trecerea în rezervă a reclamantului şi plata de daune morale.
Prin ordin s-a dispus punerea reclamantului la dispoziţia Comandamentului Garnizoanei Bucureşti al Comandamentului Logistic întrunit în vedere încadrării a maiorului (TC) G.I.I.
În actul administrativ contestat s-a reţinut că ordinul de punere la dispoziţie în vedere încadrării a maiorului (TC) G.I.I. ofiţer 2 în biroul planificare înzestrare tehnică comună şi logistică din Secţia planificarea înzestrării la Serviciul planificarea înzestrării al Direcţiei structuri şi planificarea înzestrării din Statul Major General a avut la bază Hotărârea nr. 4 din 25 martie 2009 a Comisiei de selecţie nr. 4 a Statului Major General şi structurilor subordonate acestuia (mai puţin statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei şi Comandamentului logistic întrunit) - pentru funcţiile de ofiţeri cu grade de până la locotenent - colonel (similar inclusiv pentru funcţiile de maiştri militari şi subofiţeri.
Prin Hotărârea nr. 4 din 25 martie 2009 s-a aprobat în privinţa reclamantului, propunerea Comisiei de selecţie nr. 4 pentru încadrarea în funcţie de a fi pus la dispoziţie în vederea încadrării.
Din raportul din 13 februarie 2009 rezultă că reclamantul a refuzat în mod repetat completarea formularelor de securitate de bază şi suplimentar, necesare solicitării revalidării accesului la informaţii clasificate nivel strict secret, pe motiv că doreşte să treacă în rezervă.
Din acest înscris, rezultă şi împrejurarea că, începând cu data de 11 februarie 2009, reclamantul nu a mai avut acces la informaţii clasificate naţionale şi N.A.T.O. întrucât cele deţinute anterior au expirat, iar în România, accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi numai în baza unei autorizaţii scrise eliberată de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la O.R.N.I.S.S.
În Statul Major General nu există funcţii fără acces la informaţii clasificate, iar refuzul maiorului G.I.I. de a obţine autorizaţia conduce la soluţia de întârziere a desfăşurării activităţii şi a accesului la Obiectivul M-100.
Reclamantul a invocat nelegalitatea ordinului din 16 aprilie 2009 în raport de prevederile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 şi art. 6 alin. (1) lit. b) din OG nr. 7/1998.
Instanţa a apreciat că situaţia reclamantului a fost generată chiar de către reclamant prin refuzul de a prelungi o autorizaţie O.R.N.I.S.S. în condiţiile în care activitatea pe care o exercita, în structura Statului Major, îl obliga să deţină autorizaţia pentru accesul la informaţiile clasificate strict secret conform Legii nr. 182/2002.
În cazul reclamantului nu a fost vorba despre obţinerea pentru prima oară a unei astfel de autorizaţii, pentru a se aprecia că activitatea pe care a desfăşurat-o anterior s-a schimbat prin complexitate şi impunea reclamantului pentru a o putea exercita în continuare condiţia obţinerii autorizaţiei în discuţie.
Practic reclamantul a urmărit, prin atitudinea sa, să devină incompatibil pentru activitatea şi postul ocupat pentru a beneficia de prevederile art. 85 alin. (1) lit. e) prin trecerea în rezervă pentru cauze de reorganizare sau reducere de funcţii din statele de organizare.
Dacă reclamantul dorea trecerea în rezervă la iniţiativa sa, avea conform art. 85 alin. (1) lit. g) şi h) posibilitatea să solicite pentru motive bine întemeiate sau prin demisie trecerea în rezervă, dar nu în baza art. 85 alin. (1) lit e) din lege.
Pentru situaţia creată de reclamant autoritatea publică era în măsură să aprecieze dacă dispunea trecerea în rezervă ori punerea la dispoziţie în vederea încadrării, iar din adresa Direcţiei de personal din Statul Major General a rezultat că exista un deficit de personal şi prin actul contestat s-a găsit modalitatea optimă pentru angajator întrucât existau posturi neîncadrate.
În legătură cu capetele de cerere subsecvente instanţa de fond a reţinut că, solicitarea de acordare a concediului de odihnă suplimentar nu se poate face direct în instanţă fără ca angajatorul să cunoască şi să încerce să rezolve solicitarea reclamantului anterior chemării sale în judecată.
Solicitarea de obligarea a pârâtului la plata unor daune pentru prejudicii morale cauzate reprezintă un capăt de cerere subsecvent care urmează soarta capătului principal de cerere şi va primi aceeaşi soluţie conform principiului de drept „accessorium seqvitur principale".
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.I.I.
Invocând în drept dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că refuzul său de a completa formularele specifice în vederea obţinerii avizului pentru acces la informaţii clasificate a fost cauzat, pe de o parte, de modul în care i-au fost transmise spre completare (fără completarea spaţiului destinat instituţiei solicitante nivelul de acces solicitat, scopul), iar pe de altă parte ca urmare a abuzurilor anterioare, mai exact obligarea la îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor în cadrul structurii de securitate fără ca recurentul să-şi fi exprimat prin raport scris consimţământul.
Au fost reiterate apărările deja prezentate în faţa instanţei de fond, făcându-se trimitere la concluziile scrise deja existente la dosar, subliniindu-se că recurentul era îndreptăţit să solicite trecerea în rezervă la modificarea statului de organizare al unităţii în condiţiile OG nr. 7/1998 (art. 6 pct. 1) şi că în acest sens deja există o practică judiciară la nivelul instanţei supreme.
Examinând cauza în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Aşa cum se poate lesne observa, prin cererea de recurs nu au fost indicate criticile concrete aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond, fiind reluate susţinerii/apărării pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulate de G.I.I., astfel cum a fost precizată ulterior, a vizat în principal anularea ordinului Şefului Statului Major General din 16 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia pe care era încadrat şi a fost pus la dispoziţia Comandamentului Garnizoanei Bucureşti a Comandamentului Logistic, în vederea încadrării şi obligarea ministrului apărării naţionale să emită ordin de trecere în rezervă a reclamantului în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din OG nr. 7/1998 şi ale art. 85alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995.
În urma unei analize atente, prin raportare la situaţia de fapt conturată de actele din dosar şi la normele legale incidente, concluzia corectă a judecătorului fondului a fost aceea de a constata că niciuna din cererile formulate nu este întemeiată.
Pe baza probatoriului administrat s-a constatat că situaţia care a condus la emiterea ordinului a fost determinată de refuzul reclamantului de a completa formularul pentru eliberarea certificatului de securitate aferent nivelului de acces la documentele clasificate al funcţiei deţinute de acesta, având în vedere că în luna februarie 2009 a expirat perioada pentru care deţinea autorizaţia de acces la informaţiile clasificate.
Prin actul administrativ contestat – ordinul din 16 aprilie 2009 – recurentul-reclamant a fost pus la dispoziţia Comandamentului Garnizoanei Bucureşti din subordinea Comandamentului Logistic întrunit în vederea încadrării, pe timpul punerii la dispoziţie îndeplinind atribuţiile funcţiei de ofiţer 3 în cadrul Comandamentului Logistic.
Motivele de nelegalitate ale acestui ordin invocate de recurentului-reclamant nu pot fi reţinute, aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, prin OG nr. 7/1998 s-au stabilit măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil care se aplică în perioada restructurării unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, art. 1 din această ordonanţă făcând trimitere clară la personalul militar şi salariaţii civili din unităţile militare care se disponibilizează.
În acelaşi timp, art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare vizează doar situaţia în care în cadrul procesului de restructurare o parte din personal îşi pierde funcţia şi nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi.
Câtă vreme recurentului i s-a oferit o funcţie similară şi remunerată identic cu cea deţinută până la emiterea ordinului contestat, nu există temei legal pentru trecerea în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. e) din actul normativ menţionat, aşa cum a solicitat acesta.
În acelaşi context, recurentul nu poate beneficia de măsurile de protecţie socială oferite de OG nr. 7/1998, neaflându-se în situaţiile la care se referă ordonanţa.
Instanţa de control judiciar reţine ca fiind temeinică şi legală şi soluţia respingerii capetelor de cerere subsecvente din acţiunea reclamantului, astfel cum a fost modificată la 5 mai 2010, argumentaţia arătată în expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei recurate, fiind pertinentă.
De altfel, recurentul nu a adus nici sub acest aspect nicio critică abordării şi concluziilor primei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.I.I. împotriva sentinţei civile nr. 3139 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3054/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3056/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
