ICCJ. Decizia nr. 3058/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3058/2011

Dosar nr. 11115/2/2009

Şedinţa publică din 26 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantele C.R. şi C.V. au chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului, prin Direcţia Cetăţenie, să procedeze la soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, arătând că cererea reclamantelor a fost soluţionată de Comisia pentru cetăţenie, fiind avizată pozitiv în şedinţa din 16 februarie 2010, aşadar înainte de introducerea prezentei acţiuni.

Prin sentinţa civilă nr. 1874 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantele C.R. şi C.V., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. şi a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia de a analiza şi aviza cererea reclamantelor de redobândire a cetăţeniei române motiv pentru care a respins cererea, ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei - Direcţia cetăţenie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că prima instanţă a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei prin întâmpinarea formulată în cauză.

Recurenta mai arată că începând cu data de 09 martie 2010 Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a devenit operaţională, fiind numite noile organe de conducere precum şi structurile acesteia şi, pe cale de consecinţă, Autoritatea îşi îndeplineşte atribuţiile conferite de lege.

S-a mai susţinut că în mod greşit a dispus instanţa obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere modul de soluţionare a acţiunii, respectiv respingerea acţiunii formulate, fără a cădea în pretenţii şi anume fără a se stabili obligaţii cu privire la acţiunea reclamantelor, recurentul susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.

I.Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei

Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului disponibilităţii părţii, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligaţii corelative unor drepturi, atât drepturile, cât şi obligaţiile fiind necesar a forma un conţinut reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii

Or, în cauză Ministerul Justiţiei - Comisia pentru Cetăţenie a soluţionat favorabil cererea reclamanţilor.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei este neîntemeiată.

II. În ceea ce priveşte obligaţia pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantele au formulat cererea de chemare în judecată la data de 23 noiembrie 2009 invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetăţeniei române.

Până la primul termen de judecată de la 23 aprilie 2010 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 16 februarie 2010 cererea reclamantelor a fost examinată şi avizată pozitiv.

Astfel fiind, Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamante în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 din C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe pârât. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că cererea de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 16 februarie 2010 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

În acest context, în mod corect, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat.

Deci, în cauză nu se poate reţine o „cădere în pretenţii" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretenţiilor reclamantelor.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantelor, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.

Potrivit art. 275 din C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, cu cât cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamante şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei – Direcţia Cetăţenie, împotriva sentinţei civile nr. 1874 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în parte, sentinţa recurată în sensul că înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3058/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs