ICCJ. Decizia nr. 3077/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3077/2011
Dosar nr. 1932/54/2010
Şedinţa publică de la 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 440 din 15 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 15 decembrie 2006 a Primăriei Municipiului Craiova, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, a respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie a Primarului Municipiului Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 pentru a se putea dispune sesizarea instanţei de contencios cu excepţia de nelegalitate invocată în cauză, astfel că a respins cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 15 decembrie 2006 a Primăriei Municipiului Craiova.
În acest sens se reţine că reclamanta a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova.
Prin dispoziţia din 15 decembrie 2006 Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamantă pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 2500 m.p. afectat de utilitate publică şi imposibil de restituit în natură precum şi pentru construcţia demolată având elementele de identificare menţionate în procesul verbal de preluare încheiat la data de 09 iulie 1985.
Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală.
Ca urmare instanţa de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Astfel, instanţa de fond a constatat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
A fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de către Comisia Centrală având în vederea faptul că prin respectiva cerere pârâta nu are "o pretenţie în legătură cu cererea reclamantului„ conform art. 119 C. proc. civ.
Instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva pârâtei Primăria Mun. Craiova. Potrivit art. 60 C. proc. civ partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire. Obiectul acţiunii principale nu îl constituie plata unei sume de bani ci îndeplinirea unei obligaţii de a face - emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, obligaţie exclusivă ce decurge din lege.
De asemenea, a fost respinsă acţiunea reclamantei faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, avându-se în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi cea anterioară şi subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cererea de obligare la daune cominatorii, a fost respinsă deoarece prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
A fost reţinut ca neîntemeiat şi capătul de cerere prin care a solicitat fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Lege 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ.
Împotriva sentinţei civile nr. 440 din data de 15 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova şi, în măsura în care se va trece peste motivele legate de respingerea excepţiei de nelegalitate, modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod nelegal judecătorul fondului a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 2006 a Primarului Municipiului Craiova, întrucât această dispoziţie a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în materie şi, având calitatea de act administrativ, se încadrează în ipoteza textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, recurenta a precizat că în mod nelegal prima instanţă a reţinut faptul că cererea reconvenţională nu are legătură cu cauza şi că cererea de chemare în garanţie a Primarului Municipiului Craiova nu este admisibilă, iar pe fondul pricinii Comisia Centrală a relevat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei. Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 257/2005 nu se declanşează prin simpla cerere a persoanei îndreptăţite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat. În speţă, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantelor face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisie Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând astfel a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, iar acest dosar a şi fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamant, constatându-se faptul că trebuie completat cu înscrisuri din care să reiasă dovada deţinerii în proprietate de către reclamanţi sau antecesorii lor, la momentul preluării abuzive a întregii suprafeţe de teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.
Referitor la etapa evaluării, s-a subliniat de către recurentă că această etapă este condiţionată de completarea dosarului cu înscrisurile amintite, precum şi de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În aceste condiţii, s-a apreciat că instanţa de fond nu a reţinut, sub nici o formă, aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susţinând în mod greşit existenţa depăşirii termenului rezonabil în privinţa soluţionării dosarului aferent dispoziţiei din 2006 a Primarului Municipiului Craiova.
În drept recurenta a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 247/2005, ale O.U.G. nr. 81/2007, precum şi ale art. 299 şi următoarele din C. proc. civ..
Recursul este nefondat.
În mod întemeiat, prin hotărârea atacată, a fost respinsă cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei din data de 15 decembrie 2006 a Primarului municipiului Craiova, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului M.G., cu consecinţa obligării pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Craiova, notificat în 2001, şi a respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, şi a fost respinsă cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie a Primarului municipiului Craiova.
Se constată, cât priveşte excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din data de 15 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Craiova, invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, că aceasta a fost corect respinsă de judecătorul fondului, fiind inadmisibilă. Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi suspendă cauza. Din interpretarea prevederii legale enunţate rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.
Nu pot forma aşadar obiect al excepţiei de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ, în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, anume actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Prin urmare, dispoziţia/decizia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menţionat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ, nici prin acţiune directă şi nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
Referitor la fondul recursului, se reţine că instanţa de fond, în mod legal - prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - a admis acţiunea reclamantului M.G. şi a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, notificat la Primăria municipiului Craiova din 2001, în condiţiile în care este probat, în litigiu, că prin dispoziţia din data de 15 decembrie 2006, necontestată potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 2500 mp aferent imobilului mai sus arătat, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptăţite, şi că dosarul aferent dispoziţiei de restituire a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost înregistrat la secretariatul acestei comisii sub nr. 42063/CC.
Este adevărat că dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Principiul „termenului rezonabil” se referă aşadar atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Or, se constată, în cauză, că deşi notificarea pentru restituirea în natură a imobilului a fost formulată în anul 2001, dosarul de despăgubire nu a fost încă soluţionat, iar în aceste condiţii în mod corect prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, reglementată de dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea reconvenţională prin care pârâta recurentă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea reclamantului M.G. să facă dovada proprietăţii asupra imobilului teren în suprafaţă totală de 3254 mp situat în Municipiul Craiova, judeţul Dolj, precum şi cererea aceleiaşi pârâte recurente, de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova, pentru ca aceasta să răspundă în situaţia în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va cădea în pretenţii, au fost de asemenea în mod legal respinse de către prima instanţă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 119 şi, respectiv, art. 60 din C. proc. civ..
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 440 din data de 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 440 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3070/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3082/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
