ICCJ. Decizia nr. 3093/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3093/2011
Dosar nr. 11924/3/2009
Şedinţa publică de la 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 martie 2009, sub nr. 11924/3/2009, reclamanţii B.E. şi N.I. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul proprietatea reclamantelor pentru care s-a emis dispoziţia din 26 martie 2008 privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 320 mp, situat în Bucureşti, sector 1, de către Primarul Municipiului Bucureşti.
Pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia necompetenţei materiale, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, întrucât nu are atribuţii de emitere a titlului de despăgubire, acesta fiind emis de către Comisia Centrală, în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
La data de 28 aprilie 2009 reclamanta şi-a modificat acţiunea solicitând obligarea pârâtei la evaluarea imobilului şi obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei, modificare cu privire la care instanţa a luat act prin încheierea de şedinţa de la acea dată.
Prin sentinţa civilă nr. 2169, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09 iunie 2009, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în raport de rangul de autoritate centrală al pârâtei, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03 iulie 2009, sub acelaşi număr.
În faţa acestei instanţe, pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Instanţa a reţinut că prin modificarea acţiunii făcută în faţa Tribunalului Bucureşti reclamanta a înţeles să cheme în judecată şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, depunând această precizare şi în scris, astfel încât Curtea a dispus citarea acestei instituţii în cauză în calitate de pârâtă.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus, la rândul său, întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii de introducere a sa în cauză ca inadmisibilă, iar faţă de pretenţiile reclamanţilor, a arătat că dosarul aferent dispoziţiei din 26 martie 2008 prin care s-au propus măsuri reparatorii a fost înregistrat la secretariatul instituţiei sub nr. 43540/CC, iar la data de 13 aprilie 2009 a fost selectat şi transmis evaluatorului numit aleatoriu, SC F. SRL. După finalizarea acestuia, a fost transmis persoanelor îndreptăţite şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data de 14 iulie 2009, iar în urma verificării acestuia, s-a constatat că raportul nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare, motiv pentru care a fost înaintat evaluatorului spre refacere, nefiind comunicat un nou raport . Arată că evaluatorii desfăşoară activităţi de evaluare în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, iar după comunicarea raportului, în situaţia în care persoanele îndreptăţite nu vor formula obiecţiuni, acesta urmează a fi aprobat într-o şedinţă a Comisiei Centrale în vederea emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire.
Curtea, din oficiu, a solicitat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor lămuriri cu privire la motivul concret pentru care a apreciat că primul raport de evaluare nu a respectat Standardele Internaţionale de Evaluare şi o copie certificată a adresei prin care s-a solicitat societăţii de evaluare refacerea raportului de evaluare, fiind depuse la dosar numai precizările solicitate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 868 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi s-a respins acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.E. şi N.I. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantelor decizia reprezentând titlul de despăgubire cu suma stabilită în primul raport de evaluare, din iunie 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiurile de drept incidente în cauză, cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, potrivit dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are, în principal, următoarele atribuţii: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.” (art. 13 alin. (1)), iar potrivit alin. (7) al art. 13 „Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.”
Potrivit art. 16 din cap. 5 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor „procedura de evaluare şi de stabilire a sumei totale ce urmează a fi acordată în temeiul dispoziţiilor din acest titlu este coordonată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, titlu care ulterior este înaintat pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea emiterii titlului de plată, potrivit dispoziţiilor art. 18, în baza căruia se poate efectua plata”.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că în această etapă a procedurii administrative, pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor nu are nicio obligaţie legală în legătură cu evaluarea efectuată sau cu stabilirea valorii despăgubirilor, între părţi neexistând nici un raport juridic obligaţional, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este întemeiată.
Pe fondul cererii, Curtea reţine, din economia dispoziţiilor legale, că p rocedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de reparaţie nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.
Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, însă instanţa are de cenzurat decizia pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de trimitere a dosarului reclamantelor spre reevaluare din perspectiva faptului că omisiunea autorităţilor administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi pe de altă parte, că reclamanţii au fost lipsiţi de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Reclamanţii au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat conform datelor menţionate în cererea de chemare în judecată, în dispoziţia din 26 martie 2008.
Astfel, verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că la baza deciziei de a se trimite dosarul reclamantelor la reevaluare au stat constatările potrivit cărora comparabilele utilizate în analiză, în vederea stabilirii valorii de piaţă pentru raportul întocmit la data de 15 iunie 2009, au fost următoarele date: comparabila 1, data de actualizare 30 iunie 2009; comparabila 2, data de actualizare 23 iunie 2009; comparabila 3, data de actualizare 26 iunie 2009; comparabila 4, data de actualizare 18 iunie 2009, motiv pentru care firma evaluatoare a propus refacerea raportului de evaluare.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989: „Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”.
În cauză este esenţială determinarea valorii de piaţă în mod corect şi echilibrat, conform standardului IVS 1, ca „sumă estimată, pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere”, după una din cele trei metode reglementate de standardul internaţional de evaluare „GN1 Evaluarea proprietăţii imobiliare”: „abordarea prin comparaţia vânzărilor”; „abordarea prin capitalizarea veniturilor” şi „abordarea prin cost”.
Or, din analiza raportului de evaluare iniţial, întocmit în luna iunie 2009, Curtea reţine că a fost folosit drept criteriu de evaluare valoarea de piaţă rezultată din aplicarea metodei comparaţiei de piaţă - abordarea prin comparaţii directe şi metoda extracţiei, luându-se în considerare oferte de proprietăţi rezidenţiale în zona analizată, utilizându-se comparabila A - din data de 10 iunie 2009 (raportul de evaluare), comparabila B - din data de 09 iunie 2009, comparabila C din data de 25 mai 2009 (raport) şi comparabila D din data de 25 mai 2009 (raportul de evaluare).
Astfel, susţinerile pârâtei referitoare la utilizarea, de către expert a unor comparabile cu date ulterioare întocmirii primului raport de evaluare, nu au fost primite de instanţa de fond, iar în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să conteste această sumă stabilită prin acest raport de evaluare, apare ca abuzivă decizia pârâtei de a dispune refacerea raportului de evaluare pentru a se folosi comparabile ulterioare datei primului raport de evaluare, în condiţiile în care pe fondul crizei economice piaţa imobiliară a fost grav afectată.
Dacă s-ar fi solicitat refacerea raportului de evaluare pornindu-se de la valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, actualizată în mod corespunzător la data evaluării, decizia pârâtei ar fi apărut ca una justificată, însă în condiţiile reţinute Curtea a apreciat că a fost dată cu exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare („exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”), motiv pentru care a fost admisă acţiunea astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei de fond pentru greşita interpretare şi aplicare a legii, invocând, în drept, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Recurenta a susţinut că în speţă nu există un refuz nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pe baza primului raport de evaluare, întrucât acesta nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare, respectiv comparabilele adoptate în estimarea valorii de piaţă pentru teren erau ulterioare datei evaluării, fapt ce afecta estimarea valorii de piaţă a proprietăţii evaluate, în condiţiile în care data evaluării este 15 iunie 2010 (în realitate 15 iunie 2009).
În esenţă, recurenta a arătat că data evaluării se stabileşte în raport de prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 şi Standardele Internaţionale de Evaluare, respectiv Standardul IVS 1, pct. 3.2.3.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate de către recurentă dar şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatele-reclamante B.E. şi N.I. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţă de 320 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1, invocând refuzul nejustificat al pârâtei de a ţine seama de raportul de evaluare iniţial, întocmit în luna iunie 2009, precum şi tergiversarea acordării despăgubirilor.
Necontestat, intimatelor-reclamante li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru imobilul individualizat (trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 111/1951) prin dispoziţia din 26 martie 2008 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, dată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 iar dosarul lor a fost înregistrat la recurentă sub nr. 43540/CC, parcurgând procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În cadrul acestei proceduri, intimatele au contestat măsura administrativă de trimitere a dosarului lor spre reevaluare, afirmând că aceasta nu are nici un suport legal.
Prima instanţă, verificând motivele pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a refuzat emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire la valoarea stabilită prin raportul din 15 iunie 2009 şi a dispus reevaluarea imobilului, a ajuns la concluzia că acestea conturează un exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Această concluzie este corectă şi ea este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Analizând punctual criticile formulate de recurentă, care coincid cu motivele întâmpinării de la Curtea de apel, Înalta Curte observă că teza potrivit căreia primul raport de evaluare nu respecta Standardele Internaţionale de Evaluare este lipsită de suport.
Potrivit recurentei, comparabilele adoptate pentru estimarea valorii de piaţă a terenului ar fi fost ulterioare datei evaluării. Or, din analiza raportului, rezultă că toate comparabilele erau anterioare datei evaluării (15 iunie 2009), respectiv: comparabila A- 10 iunie 2009; comparabila B-9 iunie 2009; comparabila C-25 mai 2009 şi comparabila D-25 mai 2009.
În raport de această constatare, apare ca fiind justă concluzia primei instanţe că măsura reevaluării imobilului a fost abuzivă.
Câtă vreme legiuitorul a impus prin art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 drept criteriu de referinţă pentru stabilirea despăgubirilor „valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării” identificarea oricăror alte repere temporale nu poate fi decât nelegală.
De altfel, în cauză, motivul real care a condus la refacerea raportului de evaluare transpare din corespondenţa purtată între societatea evaluatoare şi recurentă (dosar fond), fiind reprezentat de „conjunctura actuală a pieţei imobiliare”.
Or, intimatelor-reclamante nu li se poate impune să suporte riscul devalorizării imobilului lor pentru că, pe de o parte, legiuitorul a stabilit momentul în raport de care se calculează despăgubirile şi, pe de altă parte, pentru că recurenta însăşi este în culpă pentru faptul tergiversării soluţionării dosarului lor de despăgubire.
Conchizând, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă nu au putut fi identificate motive de modificare ori casare a sentinţei atacate, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale şi a jurisprudenţei incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 868 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3082/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3094/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
