ICCJ. Decizia nr. 3210/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3210/2011
Dosar nr. 758/35/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cererii de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele.
Prin sentinţa nr. nr. 251/ CA din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor G.M. şi G.G., în contradictoriu cu C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. Bucureşti şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanţilor Decizie reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 29734/ CC înregistrat la A.N.R.P. Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, prevăzută de art. 16 alin. (1) şi (2), cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 122/2006 a fost transmis de Primăria comunei Foieni, jud. Satu Mare, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 29734/CC.
De asemenea, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de către reclamanţi, fiind parcursă astfel şi etapa prevăzută de art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la etapa evaluării, s-a reţinut că în dosarul nr. 29734/ CC a fost întocmit raportul de evaluare. Pentru a putea emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire, dosarul mai trebuie completat cu o copie valabilă a paşaportului doamnei G.M.
Curtea a apreciat că deşi Legea specială nr. 247/2005 nu conţine un termen pentru emiterea deciziei, ea prevede etape în soluţionarea cererilor de retrocedare iar împrejurarea că nu este menţionat un termen pentru rezolvarea acestor cereri nu poate încuraja autoritatea publică să tergiverseze soluţionarea lor, sesizările privind retrocedarea imobilelor impunându-se a fi soluţionate într-un termen rezonabil.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor juridice, iar statul are obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
O, în speţă, a reţinut prima instanţă, de la momentul emiterii Dispoziţiei 122/2006 a Primăriei comunei Foieni, judeţ Satu Mare şi până în prezent, au trecut 4 ani în care notificarea reclamanţilor nu a fost soluţionată, astfel că atitudinea instituţiei pârâte echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, neputând fi primită apărarea cum că s-a trecut la etapa evaluării prin întocmirea raportului de evaluare a imobilului.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Curtea a admis acţiunea reclamanţilor G.M. şi G.G. împotriva pârâtei C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. Bucureşti şi a obligat această autoritate să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 29733/ CC înregistrat la A.N.R.P. Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza cererii exprimate de persoana îndreptăţită.
În cauza dedusă judecăţii, a arătat recurenta, a fost parcursă, întradevăr atât etapa privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 122/2006 a fost transmis de Primăria comunei Foieni, judeţul Satu Mare, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr. 29734/ CC cât şi etapa analizării dosarelor sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului şi etapa evaluării imobilului.
În ceea ce priveşte emiterea titlului de despăgubire recurenta a precizat că este necesar a se completa dosarul cu o copie valabilă a paşaportului reclamantei G.M.
Din acest motiv, a arătat recurenta, prima instanţă a stabilit în mod incorect şi netemeinic în sensul că autoritatea pârâtă a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O. şi nu a emis Decizia într-un termen rezonabil.
Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimaţii - reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Foieni judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. 359,cu nr. topo 539, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent, prin Dispoziţia nr. 122 din 20 septembrie 2006 emisă de Primăria comunei Foieni, în contextul împrejurărilor de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată şi reţinute ca atare prin sentinţa recurată.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 122 din 20 septembrie 2006 emisă de Primăria comunei Foieni, iar dosarul a fost înregistrat în acelaşi an la C.C.S.D., conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond întemeiat a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă – C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. l din C.E.D.O., a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că dosarul trebuia completat cu o copie a Paşaportului reclamantei G.M., întrucât acesteia i s-a pus în vedere, depunerea documentului de către autoritatea pârâtă abia la data de 5 octombrie 2010, dosarul fiind completat în sensul solicitat la data de 3 decembrie 2010.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. l din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară şi unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 şi Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007; Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007; deciziile nr. 3857 şi nr. 3870 din 4 noiembrie 2008; Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 şi Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.C.S.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 251/ CA din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3209/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3215/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
