ICCJ. Decizia nr. 3209/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3209/2011
Dosar nr. 6563/2/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cererii de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6563/2/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Z.I., cetăţean moldovean de naţionalitate română, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.C. să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române; să fie obligată pârâta să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei; obligarea pârâtei să emită şi să comunice, ulterior analizării cererii, Ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei romane (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei romane; să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acţiunii şi până la data primirii Ordinului de redobândire a cetăţeniei romane;
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4785 din 29 noiembrie 2010, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Z.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.C.
A obligat pârâta să emită ordinul de soluţionare a cererii, să îl comunice reclamantului la domiciliul procesual ales, iar în ipoteza în care ordinul priveşte admiterea cererii, să facă demersurile pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credinţă.
A respins ultimul capăt al acţiunii, ca neîntemeiat şi ca rămase fără obiect capetele 1 şi 2 ale acţiunii.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamantul a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române pe data de 10 martie 2010 la A.N.C., în temeiul art. 12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991, primind număr de dosar 7133/2010.
La data de 30 iunie 2010 a depus cerere de urgentare a soluţionării dosarului, solicitând informaţii concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea de redobândire a cetăţeniei române, respectiv soluţionarea acesteia, comunicarea datei la care aceasta urmează a fi analizată de câtre Comisia pentru Cetăţenie, precum şi să-i fie comunicat Ordinul de redobândire a cetăţeniei române.
La data de 12 noiembrie 2010 cererea formulată de către reclamant a primit aviz pozitiv.
Curtea a constatat că, până la data dezbaterilor, autoritatea pârâtă nu a făcut dovada soluţionării cererii formulate de reclamant, potrivit prevederilor art. 12 – art. 20 din Legea nr. 21/1991, ci doar a unui aviz pozitiv din partea Comisiei constituită conform legii, astfel că a fost depăşit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii.
În raport cu această împrejurare, Curtea a reţinut că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), n) şi o), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, privind existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii publice pârâte de a soluţiona prin ordin cererea formulată de către reclamant, fiind depăşit termenul de 5 luni prevăzut de lege în acest sens, deşi reclamantul a înţeles să se adreseze cu o cerere de revenire la cererea iniţial formulată prin care a solicitat pârâtei să îi fie soluţionată cererea de redobândire a cetăţeniei.
Faţă de aceste considerente, prima instanţă a respins, ca rămase fără obiect, capetele nr. 1 şi 2 ale cererii introductive, constând în refuzul pârâtei de a analiza şi de a aviza în orice mod cererea de redobândire a cetăţeniei române şi a admis în parte acţiunea, în sensul obligării pârâtei să emită ordinul de soluţionare a cererii, să îl comunice reclamantului prin scrisoare recomandată la domiciliul procesual ales al acestuia, iar în ipoteza în care ordinul emis de către pârâtă va fi pozitiv, să fie obligată aceasta să facă demersurile pentru invitarea reclamantului la depunerea jurământului de credinţă fată de România.
Curtea a respins, ca neîntemeiat, ultimul capăt de cerere având în vedere pe de o parte dispoziţiile art. 18 şi art. 24 – art. 25 din Legea nr. 554/2004, republicată, reclamantul având posibilitatea ca pe calea sumară a executării prezentei să solicite aplicarea amenzilor şi stabilirea despăgubirilor între data de la care autoritatea pârâtă urma a executa această hotărâre şi data la care o va executa efectiv.
În temeiul art. 274 şi 276 C. proc. civ., Curtea a dispus pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.C., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în mod greşit a interpretat şi aplicat legea, admiţând în parte acţiunea reclamantului şi dispunând obligarea pârâtei la emiterea şi comunicarea acestui ordin, precum şi la realizarea demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credinţă.
Recurenta a invocat prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) şi art. 18 şi 19 din Legea nr.,21/1991 arătând că termenul de 5 luni este unul de recomandare, înăuntrul căruia se efectuează toate formalităţile legale necesare analizării cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei şi că, în cauză, la data de 17 septembrie 2010, termen stabilit prin rezoluţie de Preşedintele Comisiei pentru analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei, nu erau finalizate verificările prevăzute de lege.
Cu referire la stabilirea obligaţiei, pentru autoritate de a face demersurile necesare pentru depunerea, de către reclamant a jurământului de credinţă, recurenta a susţinut că prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 stabilesc că „persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 10 si 11, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). în acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv".
Ca atare, cum în cauză reclamantul Z.I. a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române cu menţinerea domiciliului în străinătate, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din ţara de domiciliu, şi nu a A.N.C.
Înalta Curte, analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin sentinţa nr. 4785 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat autoritatea pârâtă să emită ordinul de soluţionare a cererii privind redobândirea cetăţeniei române, să îl comunice reclamantului la domiciliul procesual ales, iar în ipoteza în care ordinul priveşte admiterea cererii, să facă demersurile pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credinţă. Cu cheltuieli de judecată.
Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă, respectiv A.N.C., constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. ll din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, a admis cererea formulată de Z.I. de redobândire a cetăţeniei române, cu stabilirea domiciliului în străinătate, prin Ordinul nr. 77/ P din 14 februarie 2011.
Aşa fiind şi cum pârâta a îndeplinit prima obligaţie stabilită prin sentinţa judecătorească atacată, aceea de a soluţiona cererea de redobândirea cetăţeniei române, Înalta Curte reţine că pricina a rămas fără obiect, urmând ca, hotărârea să fie modificată sub acest aspect, în sensul arătat.
Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate şi criticile vizând obligarea A.N.C. de a face demersurile necesare pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credinţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 „persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 10 si 11, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). În acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv".
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul Z.I. a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române cu menţinerea domiciliului în străinătate, înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie sub nr. 7133/RD/2010.
Rezultă aşadar, raportat la situaţia de fapt şi prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 că efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din ţara de domiciliu, iar nu a A.N.C.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat şi va casa hotărârea atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte obligarea la emiterea ordinului privind aprobarea cererii de acordare a cetăţeniei române şi va înlătura dispoziţiile privind obligarea autorităţii pârâte la efectuarea demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.C. împotriva sentinţei nr. 4785 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte obligarea la emiterea ordinului privind aprobarea cererii de acordare a cetăţeniei române.
Înlătură dispoziţiile privind obligarea autorităţii pârâte la efectuarea demersurilor pentru depunerea de către reclamant a jurământului de credinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3201/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3210/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
