ICCJ. Decizia nr. 3160/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3160/2011
Dosar nr. 42/36/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.M.H.I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 225 din 22 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, până la soluţionarea fondului cauzei.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare de judecată, arătând că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicitând suspendarea deciziei de impunere nr. 225/2010 până la soluţionarea irevocabilă a cererii privind anularea acestui act administrativ ce face obiectul dosarului nr. 205/36/2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere 225/2010 a fost obligată la plata sumei de 3.434.504 lei cu termen de plată 20 decembrie 2010, Decizia fiind emisă în baza raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, în care s-a concluzionat că această sumă este datorată de societate având în vedere că în perioada iunie 2004 – 31 decembrie 2009 a introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate în ambalaje de lemn, plastic, carton şi metal şi că nu a plătit pentru aceste deşeuri taxa instituită de legislaţia în domeniul; a arătat că organul de control fiscal a interpretat şi aplicat greşit legislaţia în materie, înlăturând toate aceste contracte doar pentru lipsa menţiunilor prevăzute în legislaţie, îndepărtându-se de la scopul plăţii acestor taxe care derivă din principiul poluatorul plăteşte, apreciind astfel că se impune suspendarea executării actelor administrative atacate, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa dovezii privind consemnarea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestat, iar în subsidiar ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 100/CA din 22 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D.M.H.I. SA în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. 225 din 22 noiembrie 2010 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Sub aspectul cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a adus argumente temeinice de natură a contura o reală suspiciune asupra legalităţii actului contestat, rezumându-se la a afirma doar că prin măsura luată organul fiscal a încălcat principiul de bază în materie de mediu, potrivit cu care poluatorul plăteşte, şi a invocat aspecte legate de modalitatea abuzivă de exercitare a dreptului la apărare de către organul fiscal, prin neînsuşirea unor înscrisuri reprezentând contracte încheiate de reclamantă cu terţi, or aceste aspecte pot fi invocate şi valorificate în pe fondul cauzei, neputând fi verificate în această procedura sumară a cercetării aparenţei dreptului pretins încălcat.
In ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a arătat, chiar prin concluziile scrise, că nu s-a stabilit răspunderea patrimonială şi persoanele vinovate, recuperarea presupunând o perioada îndelungată de timp, nefiind vorba de o executare imediată a unei sume în cuantum exorbitant de natură a pune în pericol fondurile bugetare, or, scopul actului fiind tocmai recuperarea acestor fonduri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC D.M.H.I. SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca nefiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără a analiza aspectele esenţiale invocate cu privire la neluarea în calcul de către organele fiscale a cantităţilor de deşeuri predată către societăţi comerciale, pentru stabilirea bazei de impunere ca fiind valorificate şi reciclate, deşi aceste elemente erau de natură a contura cazul bine justificat, ca una din condiţiile legale prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Cu privire la cea de-a doua condiţie legală prevăzută pentru admisibilitatea cererii de suspendare recurenta apreciază că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că nu ar fi dovedită, deşi din materialul probator administrat în cauză, rezultă îndeplinirea acesteia, având în vedere valoarea fondului de salarii al recurentei cât şi valoarea soldului disponibil al societăţii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente.
Astfel cum s-a statuat de doctrina în materie cât şi n practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendarea executării actului administrativ reprezintă o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe grave sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege, respectiv existenţa unui caz bie justificat, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ iar paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Verificând susţinerile recurentei în raport de condiţiile legale stabilite de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de textul legal.
Astfel în ceea ce priveşte condiţia „cazului bine justificat" susţinerile recurentei-reclamante referitoare la îndeplinirea acestei condiţii prin neluarea în considerare la întocmirea actului de control, respectiv a stabilirii corecte a bazei de impunere a unor cantităţi de deşeuri livrate către societăţi comerciale de valorificare, nu pot fi reţinute întrucât aceste aspecte vizează în fapt, soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv verificarea legalităţii actului administrativ atacat, ceea ce excede obiectului cererii privind suspendarea, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Nici susţinerile recurentei cu privire la paguba iminentă nu pot fi reţinute întrucât din probatoriul administrat în cauză cu ocazia judecării cererii de suspendare nu a rezultat îndeplinirea aceste condiţii, în sensul agravării reale a situaţiei economice a societăţii.
În ceea ce priveşte documentele depuse la dosar în sprijinul recursului formulat, respectiv contul de profit şi pierderi la data de 31 martie 2011 şi a bilanţului societăţii la data de 31 martie 2011, se apreciază ca nefiind utile cauzei întrucât pe de o parte acestea atestă rezultatul activităţii economice desfăşurate de recurenta-reclamantă fără a dovedi paguba iminentă astfel cum este aceasta definită de dispoziţiile legale mai sus menţionate, iar pe de altă parte, suspendarea executării actului administrativ atacat nu poate fi dispusă decât în cazul îndeplinirii cumulative a celor două condiţii legale, astfel cum s-a arătat anterior.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.M.H.I. SA împotriva sentinţei nr. 100/CA din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3161/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
