ICCJ. Decizia nr. 3152/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3152/2011

Dosar nr. 1175/36/2010

Şedinţa publică din 31 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap Constanţa, dr. B.I. în calitate de preşedinte şi dr. G.F. în calitate de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Constanţa, solicitând:

- anularea certificatului de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Constanţa sub nr. 2307 din 20 iulie 2010.

- repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului administrativ susmenţionat, cu obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor către reclamant.

- suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii, în temeiul art. 14 alin. (5) coroborat cu art. 15 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 26 iunie 2010 i-a fost comunicat actul nr. 2307 din 20 iulie 2010 prin care pârâta a dispus menţinerea încadrării reclamantului în grad de handicap grav fără asistent personal, iar cu privire la pârâtele B.I. şi G.F. a arătat că acestea au contribuit la elaborarea, emiterea şi încheierea actului administrativ şi se fac vinovate de refuzul de a rezolva cererea sa referitoare la un interes legitim, elaborând actul cu nerespectarea dispoziţiilor art. 38 şi următoarele din Ordinul nr. 245/2005 şi ale art. 35 din Legea nr. 448/2006, coroborat cu art. 42 alin. (4) din aceeaşi lege.

Prin întâmpinare, pârâta B.I. a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, lipsa procedurii prealabile, lipsa calităţii sale procesuale pasive şi a capacităţii de exerciţiu a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Constanţa.

Prin sentinţa nr. 365/CA din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Constanţa, dr. B.I. - preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Constanţa şi dr. G.F. – membră a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Constanţa, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 13 din HG nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, deciziile Comisiei superioare pot fi atacate conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar Comisia superioară fiind o instituţie publică centrală, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care litigiile privind actele administrative emise de autorităţile sau instituţiile publice centrale sunt de competenţa în primă instanţă a curţii de apel.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 13 din HG nr. 430/2008, certificatele de încadrare în grad de handicap nu pot face obiectul unei acţiuni directe în instanţă, ci sunt supuse unei proceduri administrative de contestare, procedură obligatorie care se finalizează cu o decizie emisă de Comisia superioară şi doar pentru acest din urmă act administrativ reclamantul are deschisă calea acţiunii judiciare.

Or, în speţă, reclamantul a înţeles să conteste prin acţiunea de faţă certificatul de încadrare în grad de handicap, chemând în judecată Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a judeţului Constanţa, fără a face dovada că a urmat procedura administrativă prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:

- În mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că reclamantul nu a urmat procedurile administrative prevăzute de lege, acesta a specificat faptul că a contestat la Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, – Decizia Comisiei Superioare iar prin sentinţa civilă nr. 250 CA – 2010 - din dosarul nr. 630 /36/ 2010 instanţa a dispus anularea deciziei Comisiei Superioare nr. 3114 – 07 aprilie 2010 şi a obligat Comisia Superioară să procedeze la o nouă reexaminare, în prezent dosarul fiind în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

- Obiectul litigiului este anularea certificatului de încadrare în grad de handicap emis de CEPAH Constanţa emis nelegal deoarece , reclamantul deţinea un certificat cu nr. 3114 – 7 aprilie 2010 nerevizuibil iar în conformitate cu art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 – în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă , acesta este suspendat de drept.

În drept cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, normele legale incidente, prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

- Instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 din HG nr. 430/2008 alin. (2), (4), (5) – care prevăd:

(2) Certificatele de încadrare în grad de handicap şi certificatele de orientare profesională pot fi contestate, potrivitart. 13alin. (4) din OG nr. 14/2003, în maximum 30 de zile de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuareComisia superioară.

(4) Contestaţiile se soluţionează prin decizii emise de Comisia superioară, în termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

(5) Deciziile Comisiei superioare pot fi atacate potrivitLegiicontenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile adresate instanţei de contencios administrativ sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Prin dispoziţiile arătate mai sus rezultă că nu se poate contesta în instanţă direct certificatul de încadrare în grad de handicap ci acestea trebuie contestate pe cale administrativă la Comisia Superioară de evaluare.

Recurentul – reclamant arată că deja a contestat certificatul la Comisia Superioară, dosarul fiind în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

- Nu au nici o aplicare prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 – în speţa dată, având în vedere procedura administrativă obligatorie de contestare a certificatului de încadrare în grad de handicap prevăzut de art. 13.

- Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost corect soluţionată de instanţa de fond iar referirile recurentului la probleme privind competenţa membrilor comisiei sunt în afara cadrului legal.

În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinţei nr. 365/CA din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3152/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs