ICCJ. Decizia nr. 3161/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3161/2011
Dosar nr. 158/45/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F.P.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, anularea procesului – verbal de constatare încheiat la 08 iunie 2010 şi înregistrat sub nr. CA – 40962 din 22 iunie 2010, privind proiectul RO 1006/018–447.01.01.22 "DEPT (Antreprenoriat, Dezvoltare Economică şi Personală a Tinerilor)" şi a deciziei nr. CA 54655 din 16 august 2010, comunicată la 19 august 2010, prin care i-a fost respinsă contestaţia îndreptată împotriva procesului – verbal sus menţionat.
Ulterior, reclamanta a formulat şi cerere de suspendare a executării actului administrativ atacat, motivat de faptul că pârâta a demarat deja procedura de executare silită a actului, emiţând somaţia 22/30/1/2010/6373 şi titlul executoriu 270275 din 1 octombrie 2010, luând deja măsuri de poprire a conturilor bancare ale fundaţiei.
În concluzie, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că actul atacat este precar, pentru că nu s-a dovedit că ar fi folosit greşit fondurile comunitare, existând astfel suficiente temeiuri pentru a fi pusă la îndoială temeinicia acestuia, iar în privinţa pagubei iminente a arătat că întrucât sumele în litigiu figurează deja ca atare în certificatul său de atestare fiscală, rezultă că fundaţia este exclusă de la orice licitaţie privind atribuirea de contracte de consultanţă, ori de la derularea de proiecte, activitatea sa fiind aşadar blocată, cu riscul disponibilizării celor 15 salariaţi.
Prin încheierea din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării procesului –verbal de constatare CA – 40962 din 22 iunie 2010, încheiat la 08 iunie 2010, respectiv a deciziei CA/54655 din 16 august 2010, formulată de reclamanta F.P.W. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Sub aspectul cazului bine justificat, reclamanta nu a adus argumente temeinice de natură a contura o reală suspiciune asupra legalităţii actelor administrative contestate, rezumându-se la a afirma doar că actul contestat ar fi precar, existând suficiente temeiuri pentru a fi pusă la îndoială temeinicia sa, întrucât nu s-ar fi dovedit greşita folosire a fondurilor comunitare de către aceasta.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că, întrucât nu este îndeplinită una din cele două condiţii cumulative prevăzute de lege, este inutilă verificarea celei de a doua condiţii – a pagubei iminente – mult mai amplu motivată prin cerere, dar care nu poate conduce, prin ea însăşi, indiferent cât de probată ar fi, la admiterea cererii de suspendare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F.P.W., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
- În mod greşit instanţa de fond apreciază că reclamanta nu a dovedit „cazul bine justificat" întrucât reclamanta - recurentă a formulat contestaţie iar prin simpla lecturare a actului administrativ se demonstrează caracterul său precar, nefundamentat în drept şi în fapt, care nu reuşeşte să individualizeze nici o încălcare a normelor legale sau contractuale.
Se mai arată că în actul administrativ atacat nu se indică nici un prejudiciu, nici o normă legală încălcată, nici o determinare concretă a fondurilor alocate proiectului.
- În ceea ce priveşte a doua condiţie, arată recurenta că actul administrativ are un efect dezastruos asupra activităţii acesteia întrucât s-a început executarea silită împotriva acesteia pentru recuperarea creanţelor stabilite prin procesul verbal.
Se mai arată că sumele cuprinse în actul administrativ contestat, figurează în prezent ca obligaţie fiscală neachitată şi se înscrie ca atare în certificatul de atestare fiscală. În consecinţă, recurenta este exclusă de la orice procedură de atribuire a vreunui proiect şi de la orice licitaţie la care ar dori să participe pentru câştigarea oricărui contract de consultanţă.
Pârâtul - intimat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamanta nu a reuşit să demonstreze existenţa unui caz bine justificat şi nici aspectul privind prevenirea unei pagube iminente.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că a aceasta este nefondată.
Astfel se reţine că recurenta – reclamantă în cererea sa de suspendare nu a concretizat un anume motiv de nelegalitate vădită a actului administrativ atacat ci a formulat afirmaţii cu caracter general care nu pot fi cuantificate şi analizate de instanţa de fond. Afirmaţia că „există suficiente temeiuri pentru a fi pusă la îndoială temeinicia actului" nu poate fi considerată ca reprezentând un caz bine justificat.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Aşa cum arată intimata – pârâtă ceea ce a fost sancţionat prin retragerea finanţării a fost faptul că în mod intenţionat autoritatea a fost dezinformată cu privire la circuitul real al sumelor avansate. Inegalitatea sumelor rezultă din utilizarea sumelor pentru plăţi care nu sunt efectuate în scopul proiectului încălcând astfel prevederile contractuale.
Or, recurenta - reclamantă nu prezintă nici un element concret prin care să se justifice o aparenţă de nelegalitate asupra actului administrativ atacat.
Nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, neputând fi coroborată cu vreun caz bine justificat – analiza şi existenţa celor două condiţii fiind interdependentă.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.P.W. împotriva încheierii din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3160/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3167/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
