ICCJ. Decizia nr. 3151/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3151/2011
Dosar nr. 92/33/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată, ulterior precizată, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii H.V. şi HG au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia la emiterea unui titlu de despăgubirii prin care să i se acorde măsuri reparatorii care să cuprindă şi dispoziţia nr. 2.330 din 06 octombrie 2009 emisă de Primarul comunei Dragomireşti, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Totodată, au solicitat obligarea pârâtului şi la modificarea şi completarea deciziei nr. 5529 din 30 iunie 2009, în sensul emiterii unui nou titlu suplimentar de despăgubiri care să cuprindă şi dispoziţia nr. 2330/2009 emisă de Primarul comunei Dragomireşti, raportat la solicitarea reclamanţilor din notificarea nr. 669 din 27 martie 2001, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin notificarea întocmită în baza Legii nr. 10/2001, au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul moară şi construcţii aferente, fiind emisă dispoziţia nr. 2865 din 05 noiembrie 2007, de către Primarul comunei Dragomireşti, prin care notificarea a fost soluţionată doar parţial, dispoziţie ce a fost înaintată către pârât, iar prin Decizia nr. 5529 din 30 iunie 2009, emisă în urma derulării procedurii administrative, s-au acordat reclamanţilor măsuri reparatorii în sumă de 7.935 lei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a arătat că actul atacat este legal, fiind emis în baza dispoziţiei nr.2865/2007 a Primarului comunei Dragomireşti, neexistând niciun temei pentru anularea sau completarea acestuia.
Totodată, a mai arătat că în cazul în care pârâtul va cădea în pretenţii, inclusiv din perspectiva acordării unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost formulată cerere de chemare în garanţie a Primăriei comunei Dragomireşti, care a emis, în soluţionarea aceleiaşi notificări, mai multe dispoziţii, fără ca să fie urmată procedura imperativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 309 din 15 septembrie 2010, a respins acţiunea formulată şi precizată de către reclamanţii H.V. şi HG în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei comunei Dragomireşti, formulată de către pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin notificarea nr. 459/2007, reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru imobilul moară şi construcţii aferente, situate în comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui.
Prin Dispoziţia nr. 2865/2007, Primarul comunei Dragomireşti a respins cererea de restituire a imobilului - moară şi construcţii aferente, în suprafaţă de 50 mp, deoarece moara şi construcţiile aferente au fost demolate, iar terenul aferent construcţiilor a fost reconstituit, cu titlu de proprietate, în baza Legii Fondului Funciar, propunând despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul în suprafaţă de 50 mp, construit din vălătuci, iar dosarul aferent acestei dispoziţii a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prima instanţă a reţinut că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 2865/2007, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 14515/CC, în urma analizării acestuia s-a constatat că este complet şi astfel a fost trimis la evaluare, estimându-se valoarea de piaţă la suma de 7.935 RON; împreună cu raportul transmis de către evaluator, au fost trimise şi obiecţiunile formulate de reclamanţi ce vizau utilajele şi anexele morii, care nu au format obiectul evaluării, precum şi suprafaţa imobilului, aceştia solicitând refacerea raportului de evaluare.
La data de 10 decembrie 2008, a fost înaintată către pârât dispoziţia nr. 1330 din 9 decembrie 2008, emisă de Primarul Comunei Dragomireşti, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru moară ţărănească şi construcţii aferente: clădire construită din paiantă şi anexă pentru motor, fântână construită din bolovani, motor termic, instalaţie măciniş pietre, instalaţie cernut făină primitivă, trior selector, curea textilă, cântar zecimal, 2 butoaie de tablă, construită din vălătuci în suprafaţă de 70 mp, iar potrivit susţinerilor pârâtului, confirmate prin răspunsul la adresa întocmită în atenţia Primarului comunei Dragomireşti, această dispoziţie nu a fost înaintată, prin intermediul Prefecturii judeţului Vaslui, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007.
În şedinţa Comisiei Centrale din 30 iunie 2009, a fost aprobat raportul de evaluare ce a avut la bază dispoziţia nr. 2865/2007, fiind emisă Decizia nr. 5529/2009, a cărei nelegalitate se invocă de către reclamanţi, iar ulterior Primarul Comunei Dragomireşti a emis o nouă dispoziţie, identică cu dispoziţia nr. 1330/2008, propunând măsuri reparatorii pentru moară ţărănească şi construcţii aferente, respectiv dispoziţia nr. 2330 din 06 octombrie 2009.
Prima instanţă a reţinut că legalitatea unui act emis în regim de putere publică nu poate fi verificată decât din perspectiva documentaţiei care a stat la baza emiterii ei, orice acte sau fapte juridice intervenite ulterior neavând incidenţă în privinţa aprecierii referitoare la respectarea dispoziţiilor imperative, la momentul emiterii lui, astfel că în mod corect a fost luată în considerare, la data de 30 iunie 2009, doar dispoziţia nr. 2865 din 05 noiembrie 2007 a Primarului comunei Dragomireşti, singurul act înaintat pârâtului, în condiţii de legalitate, până la acel moment.
Totodată, prima instanţă a reţinut şi faptul că obiecţiunile ridicate de către reclamanţi nu sunt legate de procedura urmată sau de modul de evaluare al imobilului identificat în dispoziţia nr. 2865/2007, ci de modul în care le-a fost soluţionată notificarea, prin intermediul căreia s-au solicitat măsuri reparatorii atât pentru moară, cât şi pentru construcţiile şi dotările aferente.
În fine, judecătorul fondului a avut în vedere şi împrejurarea că orice dispoziţie ulterioară, emisă în vederea soluţionării notificării iniţiale, trebuie să fie înaintată pârâtului în conformitate cu cerinţele legii şi să urmeze procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005, reclamanţii nefiind în măsură să indice un text legal în baza căruia s-ar institui vreo derogare, or, aceştia au avut cunoştinţă, încă din cursul anului 2007, că notificarea le-a fost soluţionată doar parţial şi, cu toate acestea, nu au înţeles să urmeze procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa cererii de chemare în garanţie formulată de către pârât, prima instanţă a avut în vedere că acesta nu a căzut în pretenţii, dar şi incidenţa excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a chematei în garanţie prin prisma prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, care nu conferă acestei entităţi personalitate juridică, iar din dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001, rezultă că atribuţiile de soluţionare a notificărilor revin primarilor, iar nu primăriei, privită ca structură funcţională, astfel încât ea nu poate figura ca parte în proces.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii HG şi H.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că instanţa de fond în pronunţarea sentinţei atacate trebuia să aibă în vedere starea de fapt de la data soluţionării cauzei respectiv faptul că la această dată pârâtul era în posesia celor două dispoziţii care soluţionau notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, împreună cu avizele de legalitate aferente iar titlul de despăgubire în mod legal trebuie să cuprindă ceea ce s-a dispus prin actul de reconstituire a dreptului de proprietate sub formă de despăgubiri băneşti.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
În fapt obiectul cererii formulate de către recurenţii-reclamanţi l-a constituit contestarea deciziei nr. 5529 din 30 iunie 2009 prin care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 7.935 lei, solicitându-se modificarea şi completarea acesteia în sensul emiterii unui titlu suplimentar care să cuprindă dispoziţia nr. 2330 din 6 octombrie 2009 emisă de Primarul comunei Dragomireşti judeţul Vaslui.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 şi art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 persoanele îndreptăţite se pot adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru verificarea legalităţii deciziei atacate, decizie reprezentând titlu de despăgubire.
Verificând legalitatea deciziei nr. 5529 din 30 iunie 2009 instanţa de fond a apreciat şi reţinut în mod corect, în raport cu documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia, faptul că aceasta a fost emisă în baza dispoziţiei nr. 2865 din 2 noiembrie 2007 a Primarului comunei Dragomireşti.
Criticile recurenţilor cu privire la faptul că la stabilirea despăgubirilor acordate nu s-a avut în vedere şi dispoziţia ulterioară emisă sub nr. 2330 din 6 octombrie 2009, sunt nefondat întrucât aceasta urmează aceeaşi procedură administrativă obligatorie prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin sentinţa atacată, recurenţii-reclamanţi aveau posibilitatea legală de a contesta modul de soluţionare al notificării formulate în condiţiile prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.V. şi HG împotriva sentinţei nr. 09 din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3147/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3152/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
