ICCJ. Decizia nr. 3177/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3177/2011
Dosar nr. 12012/2/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F.N., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Paşapoarte şi Inspectoratul Naţional Pentru Evidenţa Persoanelor, obligarea acestora din urmă la eliberarea unui act din care să rezulte că îndeplineşte prevederile art. 34 coroborat cu art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1991, respectiv că este cetăţean român.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că s-a născut la 5 ianuarie 1946 în localitatea Haţeg, judeţul Hunedoara, cu numele de D.N., iar în 1950 a emigrat împreună cu familia în Israel, primind cetăţenia israeliană la 5 aprilie 1950.
A mai susţinut reclamanta că, prin Decretul nr. 125/1948, dovada pierderii cetăţeniei române se făcea în cazurile în care se pierdea cetăţenia română prin dobândirea unei cetăţenii străine cu certificatul eliberat de Ministerul justiţiei şi nici reclamanta nici părinţii săi nu au renunţat la cetăţenia română.
În fine, arată reclamanta că a anexat actele necesare la cererile adresate pârâţilor, iar răspunsul primit de la D.G.P. este de fapt un refuz de a elibera un document din care să rezulte că şi-a păstrat cetăţenie română.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), înfiinţată ca urmare a fuzionării cu INEP, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DEPABD.
A susţinut că dispoziţiile Legii nr. 21/1991 privind cetăţenia română, republicată, reglementează modalitatea de acordare, pierdere şi redobândire a cetăţeniei române, iar activitatea de clarificare a cetăţeniei, este un atribut exclusiv al Direcţiei Generale de Paşapoarte.
A susţinut că DEFABD şi respectiv serviciile comunitare de Evidenţă a Persoanelor emit acte de identitate în baza documentelor prezentate de solicitanţi, aşa cum sunt prevăzute de dispoziţiile OUG nr. 97/2005 aprobată prin Legea nr. 290/2005.
Pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, întrucât unei persoane care se pretinde cetăţean român-dau nu dispune şi nu poate obţine mijloace de probă pentru dovedirea acestei calităţi, nu i se poate recunoaşte această calitate pe calea unei acţiuni în constatare.
Totodată, a mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că exercitarea acţiunii în constatare este reglementată de art. 111 C. proc. civ., fiind o acţiune subsidiară la care se poate recurge numai în cazul în care partea interesată nu are la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1750 din 19 aprilie 2010 a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei F.N. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Paşapoarte, cu sediul în Bucureşti şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 republicată, dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate, sau, după caz cu cartea de identitate, paşaport, ori cu certificat iar în cazul în care cetăţenia română a fost dobândită ca urmare a aprobării cererilor de acordare, ori de redobândire a cetăţeniei române prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Comisiei pentru Cetăţenie.
Conform textului invocat, cetăţenia română poate fi consecinţa aprobării cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, acestea fiind singurele modalităţi consacrate legislativ.
Instanţa a mai reţinut că potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes, poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept,astfel că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, este imperativă, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act normativ.
Concluzionează prima instanţă, reţinând că modalitatea de dovedire a cetăţeniei române invocată de reclamantă este cea prin naştere,astfel că aceasta are la îndemână o acţiune în realizarea dreptului său pretins de cetăţean român, anume având ca obiect obligaţia de a face a autorităţilor române competente de a emite acte doveditore în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta F.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, prin motivele de recurs formulate că instanţa de fond a interpretat în mod greşit cererea de chemare în judecată pentru că acţiunea sa nu este o acţiune în constatare şi deci nu a solicitat să se constate că este cetăţean român, ci a solicitat ca pârâtele să fie obligate să-i elibereze un act administrativ din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 34 coroborat cu art. 5 lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.
Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă, care se consideră că este cetăţean român, astfel că nu cere a se constata că este cetăţean român, solicită clarificarea cetăţeniei române, care de fapt este un răspuns la verificarea statutului juridic al unei persoane în raport cu un stat, în speţă România, cerere îndreptăţită cu atât mai mult cu cât ea s-a născut în România şi a emigrat din România în Israel.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, excepţie soluţionată de către prima instanţă, prin admiterea ei recurenta-reclamantă susţine că s-a dat o rezolvare greşită acesteia, întrucât direcţia respectivă are calitate procesuală pasivă, aceasta împreună cu Direcţia Generală de Paşapoarte fiind singurele organe ale administraţiei de stat din România care au atribuţia de a elibera un document de natura celui solicitat prin prezenta acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 29 şi art. 35 din Legea nr. 248/2005 şi art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (1) lit. e1) din OG nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
Intimata Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Astfel cum corect susţine recurenta-reclamantă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea intimaţilor-pârâţi de a-i elibera un act din care să rezulte că îndeplineşte prevederile art.34 coroborat cu art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române şi anume faptul că este cetăţean român, cetăţenie dobândită prin naştere.
De altfel, recurenta-reclamantă doreşte să-şi clarifice situaţia privind cetăţenia română, dat fiind că s-a născut în România în localitatea Haţeg, judeţul Hunedoara, la data de 5 ianuarie 1946, iar în anul 1950 a emigrat împreună cu părinţii săi în Israel, cu certificatul de călători nr. 5855 din 17 februarie 1950 eliberat de Ministerul Afacerilor Interne, dobândind cetăţenia israeliană la data de 5 aprilie 1950 când a împlinit vârsta de 4 ani.
Aceasta este interesată în a-şi clarifica situaţia privind cetăţenia română dobândită prin naştere, pentru a se putea prevala de dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, cu toate modificările la zi, care reglementează posibilitatea de a i se acorda cetăţenia română, la cerere, în cazul în care „a pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor".
Aşadar, critica recurentei-reclamante cum că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii considerând că obiectul cererii de chemare în judecată este acela de a se constata că este cetăţean român este întemeiată, demersurile făcute de aceasta pentru clarificarea situaţiei privind cetăţenia română fiind făcute tocmai în ideea de a solicita ulterior redobândirea acesteia.
Aşa fiind, calificând greşit obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o acţiune în constatare, potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ., pe care a respins-o considerând că este inadmisibilă, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, analizând cauza pe excepţie şi nu pe fondul ei.
Dat fiind faptul că instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesară şi administrarea de noi probatorii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată – acela de a i se elibera de către intimaţii-pârâţi un act din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 34 coroborat cu art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei, în vederea clarificării situaţiei cetăţeniei române, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi constatând că recursul formulat este fondat, instanţa de control judiciar apreciază că se impune, urmare admiterii recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, instanţa de fond urmează a proceda la reanalizarea acesteia, dat fiind că din considerentele sentinţei atacate cu recurs nu rezultă care au fost argumentele instanţei de fond care au dus la admiterea acestei excepţii, practic sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia de admitere a excepţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta F.N. împotriva sentinţei nr. 1750 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3171/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3182/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
